|
de Ion Minulescu
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Orăşenii pe trotuare, Merg ţinându-se de mână, Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână, De sub vechile umbrele, ce suspină Ş se-ndoaie, Umede de atâta ploaie, Orăşenii pe trotuare, Par păpuşi automate, date jos din galantare. În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Nu răsună pe trotuare Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână, Numărând În gând Cadenţa picăturilor de ploaie, Ce coboară din umbrele, Din burlane Şi din cer Cu puterea unui ser Dătător de viaţă lentă, Monotonă Inutilă Şi absentă… În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Un bătrân şi o bătrână – Două jucării stricate – Merg ţinându-se de mână…
0 Comments
de Ion Minulescu
Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” Guerlaine a botezat parfumul Extras din cupele de crin Cu numele necunoscutei – Boeme Sau aristocrate – În ale cărei bucle blonde, Decolorate Sau pudrate, A cunoscut întâia oară Parfumul cupelor de crin… Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” Rozina… Unde e Rozina? Un strop uitat într-un flacon Se-ntreabă: Unde e Rozina? Un strop uitat într-un flacon Schiţează-n grota de cristal Regretul cupelor de crin, Ce-nstrăinate de grădina Din care le-a cules o mână De trecător sentimental Jertfesc blazonul florentin Pe-o balustradă de balcon… Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” Guerlain a cunoscut-o poate Dar când, Şi unde, Şi-a ce fel? Guerlain a cunoscut-o poate Şi a iubit-o… Dar Rozina?... Rozina l-a iubit pe el?... Parfumul lui Guerlain îmi spune Că-n golul cupelor de crin Divinizatele nebune N-au picurat decât minciună Şi că Rozina-a fost… nebună!... Şi totuşi, el o cântă şi-astăzi În blondul cupelor de crin… Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” de Ion Minulescu
Carte – Sora mea cea bună, Din ce sfântă-mpreunare Te trezişi la mine-n casă Într-o noapte fără lună, Când, Cu coatele pe masă, Obsedat de-acelaşi veşnic Şi suspect semn de-ntrebare M-afundam în întuneric, Cu un muc de lumânare Într-un sfeşnic?... Carte – Sora mea-nţeleaptă Şi cuminte, Spune-mi, cine Mă sorti frate cu tine Într-o noapte fără lună, Când – Pe-aceeaşi cale dreaptă – Ne trezirăm împreună, Mână-n mână, Ca-ntr-un raft de librărie Unde numai dracul ştie Ce te-aşteaptă?... Carte – Soră de beţie, De extaz Şi nebunie – Magică bijuterie De cuvinte Şi imagini Mâzgălite pe hârtie Cine te-mbrânci spre mine Să te vinzi fără ruşine, Ca femeie pe bani?... Carte dragă, Nu ştiai Că – orice-ai fi – Tu n-ai Decât trei sute de… pagini Iar eu Trei sute de… ani?... de Ion Minulescu
Revăd oraşul pribegiei mele – Nepreţuit motiv de inspirare – Ce-acelaşi Vodă Cuza tronând în piaţa mare, Îndurerat de-atâtea vremuri grele… Ştefan cel Sfânt şi-arată buzduganul… Cu care-nspăimântase întreg aliotmanul… Miron Costin letopiseţu-şi scrie Cu sângele Moldovei – izvor de apă vie… În jilţul lui, Asachi – poet şi fabulist – Pledează şi-astăzi pentru „curentul latinist”… În faţa teatrului, Vasile Alecsandri Se-ntreabă ca Hamlet: „A fi, sau… a nu fi?”… Mihai Kogălniceanu, la Copou, Repetă un capitol istoric veşnic nou… Sărmanul Eminescu, într-un cearşaf de baie, Şi-aşteaptă epigonii flămânzi ca să-l despoaie. Şi-n timp ce turnul Goliei se-ntreabă ce să facă – Să-şi plângă gloria defunctă sau să tacă – Biserica – minune unică – Sfântul Sava, Ea singură-ţi surâde, că-şi rennoieşte slava!... Mâhnit de-atâtea regăsiri în mine, Îmi lăcrimează ochii de ciudă şi ruşine, Şi cum n-aud pe nimeni urându-mi „Noapte bună”, Cobor tăcut spre gară, cu laşii… mână-n mână !... de Ion Minulescu
Iubire, bibelou de porţelan, Obiect cu existenţa efemeră, Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră Pe care te-am lăsat acum un an... Îţi mulţumesc!... Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?... Ce suflet caritabil te-a păstrat În lipsa mea, În lipsa ei, În lipsa noastră?... Ce demon alb, Ce pasăre albastră Ţi-a stat de veghe-atâta timp Şi te-a-ngrijit De nu te-ai spart Şi nu te-ai prăfuit?... Iubire, bibelou de porţelan, Obiect de preţ cu smalţul nepătat, Rămâi pe loc acolo unde eşti... Să nu te mişti... Şi dacă ne iubeşti - O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat - Aşteaptă-ne la fel încă un an... Un an măcar... Atât... Un singur an... Iubire, bibelou de porţelan. de Ion Minulescu
- Cântă-mi lăutare, doina Celor ce pornesc departe Şi pornind se pierd în zarea Năzuinţelor deşarte!... Dar bătrânu-şi pleacă fruntea Şi sub braţ vioara-şi strânge: - Îmi ceri doina care-n viaţă Nu se cântă, ci se plânge! Plânge-mi dar atunci cântul Celor care nu mai vin, Celor ce pornesc în lume Şi se sting sub cer senin… Dar bătrânul mă priveşte Cu ochi mari şi plini de pace: - Îmi ceri cântul care-n viaţă Nu se plânge, ci se tace. de Ion Minulescu
Au plecat bucureştenii toţi la băi Şi cu Vara n-au rămas în capitală Decât morţii şi gardiştii… Iar pe străzile pustii şi prin odăi – Praful ce se-ngroaşă zilnic, Şi-n covoare – Moliile cu prezenţa lor fatală Şi cu veşnica lor poftă de mâncare… De urât că n-are ce să vadă În monumentala noastră capitală, Vara umblă toată ziua-n pielea goală Prin apartamente-nchise Şi pe stradă – De la Parcul Carol la Şosea Şi de la Şosea la Cotroceni, Însoţită de o droaie de ţigani Şi de olteni, Care vând cireşi, rahat şi limonadă Şi-o poftesc să cumpere şi ea… Vara însă-i fată de la ţară – Bleagă şi prostuţă ca o oaie – Nu ştie că în capitală Este şi o „Baie centrală”, Şi când simte că-i zăduf din cale-afară Se răsfaţă-n Dâmboviţa cât îi place, Ca Suzana clasică, la baie… Iar pe mal, gardiştii – cască-gură – O mănâncă cu privirea lor şireată. Ca bătrânii poftitori de trup de fată, Şi se-ntreabă: Ce să-i facă?... Să-i dea pace, Sau s-o vâre-n beci la prefectură?... de Ion Minulescu
Toţi vă grăbiţi să vă luaţi înainte, Deşi ştiţi că-n viaţă staţi pe loc, Iar singurul vostru mare noroc E doar acelaşi veşnic „blid de linte”. Toţi ştiţi că v-admiraţi cu ură, Sorbindu-vă cu ochii-nduioşaţi – Că, deşi fraţi, voi nu vă sunteţi fraţi Şi nu schimbaţi decât ocări pe gură… Toţi ştiţi că-n viaţă vă juraţi credinţă Şi faceţi cruci numai cu mâna dreaptă, Când nebunia cea mai înţeleaptă E să n-aveţi nici pic de conştiinţă… Zadarnic vă minţiţi, că fericirea N-aşteaptă decât să vă bată-n geam, Când ştiţi că toţi sunteţi copiii lui Adam Şi nimănui nu-i va surâde nemurirea!... de Ion Minulescu
În poarta curţii unde m-am oprit M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit – Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!... Şi-n pragul porţii-n care am bătut Un buldog negru m-a recunoscut Şi m-a lătrat cu un salut de «bun venit»… În poarta casei tale-n care M-ai găzduit întâmplător, Când nu eram decât un călător Bătut de vânt şi mângâiat de soare, M-am regăsit ca-n prima zi, când tu Îmi repetai cuvântul: «Nu»… «Nu»… «Nu»!... Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini De ură Şi nencredere-n străini… Dar când am vrut să plec – Ca un zevzec – Tu m-ai oprit Cu graba unui gest nebănuit, Şi-n gura ta cuvântul «Nu» s-a transformat În alt cuvânt Cuvântul «Da» - Un «Da» sonor şi-adevărat Pe care-l auzeam aşa Întâia oară-n viaţa mea!... Dar ce păcat că n-am putut Să-l îngrijim cum am fi vrut! Căci într-o zi cu ploaie Şi cu vânt Cuvântul «Da» se-mbolnăvi Şi-apoi muri, Cum moare-n gură-orice cuvânt Când nu-l poţi măcar şopti!... Dar astăzi, după şapte ani, Când morţii-şi schimbă locuinţa, Eu, care mi-am păstrat credinţa În zeii noştri subterani, Mă-ndrept spre ei – cu voia ta – Şi-i rog frumos Să-nvie pe defunctul «Da», Cum a-nviat pe vremuri şi… Cristos!... de Ion Minulescu
La Circ… Un accident banal – Un acrobat, Un salt mortal Şi… Acrobatul nu s-a mai sculat… Alămurile din orchestră au tăcut, Iar clovnii din arenă au ţipat… Dar publicul din staluri n-a crezut Că poate fi şi-un accident adevărat Şi-a fluierat… Zadarnic – Mortul n-a mai înviat…. Păcat de el!... Era un tânăr acrobat frumos, Cu corpul tatuat de sus şi până jos, De care publicul se minuna, Când îl vedea-ndoit ca un inel, Sau când pe bara fixă se-nvârtea Ca o morişcă de cafea Cu balerina lângă el! Dar balerina nu-l iubea!... Povestea lui? Hm!... Povestea mea – A mea, A ta Şi-a altora!... Acelaşi accident de circ, banal… O zi de «relâche », Şi-apoi, la fel, Cu-aceeaşi balerină lângă el, Alt acrobat… Alt salt mortal!... |
Archives
May 2025
Autori
All
|
RSS Feed
