|
de Demostene Botez
Afară plouă ca şi toamna şi-i urît, Mă uit pe geam ca după tine, şi atât. În mine toate amintirile te-aşteaptă De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă Ca-ntr-un copil ce-a adormit plîngînd. În mine nu mai este nici un gînd. Vreau să citesc şi-mi cad din mînă cărţile; Mă împresoară chipul tău din toate părţile. Mîna ce mi-a-mprăştiat părul şi gîndurile Îmi amestecă pe carte toate rîndurile. Rămîn uitîndu-mă pe geam ca după tine, Şi tot aştept pe cineva de nu mai vine.
0 Comments
de Claudia Millian-Minulescu
Ce mîini înfrigurate-au modelat Argila neagră-a vazelor bizare, În care mor plăpânzii trandafiri, Cum mor în noi nervoasele iubiri? – Argila neagră-a vazelor bizare, Evocatoarea urnei funerare ! Ce mîini înfrigurate le-au turnat, Dînd formei lor senzaţii de femeie : Cu linii rotunzite ca de pîntec, Cu ondulări de şolduri şi de cîntec ? – Dînd formei lor senzaţii de femeie Şi braţelor mişcări de orhideie ! Ce mîini înfrigurate de amant, În lutul cald al vazelor de flori, Au îngropat fragmentul vinovat, Ca un motiv de sete şi păcat ? – În lutul cald al vazelor de flori, Ce mîini au pus beţie şi fiori ? O ! Vazele în care mor atîtea flori : Atîţia crini, şi-atîţia trandafiri, Atîtea crizanteme despletite, Şi violete, şi garoafe înnegrite – O ! Vazele sunt urne funerare, Ca sunetul femeilor bizare. de Grigore Vieru
În mine a lovit străinul De Paşti sau Denii. Dar încolţitu-m-au bezmetici Şi moldovenii. Că nu suntem români străinul Pe-a lui o ţine. Şi-ai mei mai tare-l cred pe dânsul Decât pe mine. Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal şi de pe vale, Basarabie! „Încâlcită-ţi este viaţa”. Basarabie! „Ca grâul ce-l bate gheaţa”. Basarabie! În mine-au dat şi moldovenii Necreştineşte. Ci-s fericit că-n ei românul Tot mai trăieşte. Ei spun că nu-s români, ci lacrimi În piept frământă Când un Fărcaş sau Vicoveanca Sau Gheorghe cântă. Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal şi de pe vale, Basarabie! „Încâlcită-ţi este viaţa”. Basarabie, „Ca grâul ce-l bate gheaţa”. Basarabie! de Elena Farago
Trecea un om pe drum aseară, Trecea cîntînd încet pe drum, Ştiu eu ? Poate cînta să-i pară Drumul mai scurt, ori poate cum Era aşa frumos aseară, Poate cînta ca să nu-l doară Că-i singur numai el pe drum? Trecea, şi eu eram în poartă, Şi şi-a văzut de drumul lui, Dar ce mi-o fi venit deodată De am oftat n-oi şti să spui, Şi nu-mi venea să plec din poartă, Şi parc-un dor de viaţa toată M-a prins privind pe urma lui… Aşa ne-o fi la fiecare, Că stăm în poartă, şi nu ştim Pe călător măcar că-l doare Ceva, şi de ne pomenim Oftînd, pesemne fiecare Ne-om fi simţind departe tare De-un drum pe care–am vrea să fim. de Coman Şova
Să nu te temi de iarnă şi de lupi în pădurea aceasta. Iarna-i ou de fildeş străveziu, iar lupii nişte câini mai vechi. Să nu te temi de nimeni! Printre lupi şi iarnă, împreună vom trece, trebuie, fiindcă de-abia dincolo e tot ce ţi-am promis. Uneori se întâmplă avalanşe, ai auzit, dar să nu pui răul în faţă, dacă se-ntâmplă, se-ntâmplă. Dă-mi mâna, colina-i departe şi-naltă, arborii mi-s prieteni, vom merge şi noaptea, vorbesc cu brazii cum aş vorbi cu tata, ştiu o troiţă veche într-un mal şi dacă trecem de ea – gata, am ajuns. Nu te teme, iubito, de întuneric, Zăpada şi ochii lupilor Ne vor călăuzi. |
Archives
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
