|
de Mircea Cărtărescu
iarna, în lumina albastră a aragazului stăm în bucătărie vorbim discuţii până spre dimineaţă… focul albastru pâlpâie la cele patru ochiuri şi noi stăm faţă în faţă, cu paharele aburite în mâini şi ne apucă, aşa, ne cuprinde un farmec… vorbim în semiîntuneric nu ne privim în ochi ne spunem ce n-am fi visat să ne spunem vreodată… privim focul albastru cu vinişoare roşcate simţim căldura, ne apucăm câteodată de mână şi-ncepem iar cu autoanaliza sau cu micile bârfe sau fireşte, cu situaţia. geamurile sunt îngheţate până sus câteodată le mai deschidem când se face prea cald şi aerul negru de-afară se umple de aburi – toate luminile sunt stinse în blocul de vizavi, toţi dorm. la lumina albastră a aragazului bucătăria noastră micuţă se face şi mai mică ne-mbracă strâns, iar noi vorbim discuţii şi suntem unul singur, cu adevărat noi suntem unul singur.
0 Comments
de Mircea Cărtărescu
într-o zi chiuveta căzu în dragoste iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie se confesă muşamalei şi borcanului de muştar se plânse tacâmurilor ude. în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea: - stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri şi paratrăznete. stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el vasele cu resturi de conservă de peşte te-au şi îndrăgit. vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum crăiasă a gândacilor de bucătărie. dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări căci ea iubea o strecurătoare de supă din casa unui contabil din pomerania şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi. aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei. ... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu, eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste. am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată... dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari şi tot ce a fost mi se pare un vis. de Mircea Cărtărescu
când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate. când eşti nefericit nu are sens să o spui. când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine. când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi. când eşti la pământ cine se interesează de tine? cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată? fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine. poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos, nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură. fii lângă mine, ţine cu mine. înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie, fii iubita mea permanentă. hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă. să ne ataşăm, să ajungem la echilibru. dar nu sper nimic. nu primeşti dragoste când ai nevoie de dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte. |
Archives
May 2024
Autori
All
|
RSS Feed
