|
de Mihai Ursachi
Ploua grozav peste cireşii înfloriţi, o ploaie grea şi caldă, precum o sevă dulce cădea în valuri-valuri peste bătrînii, albii episcopi în odăjdii, preafericiţi cireşii, o fragedă putere în fiecare floare din mii de miriade ce atîrnau de ramuri. Ciudatul călător, venind de către munţii întunecaţi de cetini, umbla fără grăbire, şiroaie lucitoare îi podideau, tăcerea trăia în ochii lui. Ajunse la poarta din livadă, cu streşini de şindrilă şi ciocăni cu mîna în scîndurile ude. Atunci o mînă mică, un braţ ca de copilă I’ntinse prin ostreţe o creangă înflorită şi una cu cireşe strălucitoare, roşii, lumini în fumul ploii cu miros de tămîie… Ploua grozav peste livada mare, o ploaie grea şi caldă, precum o sevă dulce.
0 Comments
de Mihai Ursachi
Rigorile prudenţei, credinţei, curtoaziei noi niciodată nu le vom cunoaşte decît cel mult în sfera poeziei uitîndu-ne la ele ca la moaşte. Numai aşa se mai explică faptul că în acest secol de duzină n-a mai rămas decît grosolănia, raptul şi rata la apartament sau la maşină. Destul acum; scîrbit de toate cele (chiar şi de moarte’mi este numai silă) Eu împletesc cununi de imortele pentru o ipotetică copilă. Dar vai, ce catastrofice belele Adastă omenirea imbecilă! de Mihai Ursachi
Magia şi alcoolul vieaţa’mi guvernează, pe care-am început’o studiind filosofia, anatomia, dreptul şi vai, teologia, dar negăsind în ele nici liniştea nici bază. Sacrificai Venerei şi-am zis: oricum o fi ea, sublimă ori sordidă, în trupu’i se ascunde misterul fără nume şi coapsele’i fecunde în spasmul ca o moarte conferă veşnicia. Imperialul spirit mă are’n a sa pază şi nici o cunoştinţă’i egală cu beţia şi tainica lucrare în nopţile de groază. Tărîm fără’ndoială aflat’am, şi cutează Mereu rătăcitorul pe căile profunde: „Am aurum non vulgi, leonem, poezia.” Casa
de Mihai Ursachi Îţi mai aduci aminte de casa noastră, Singuratică, nuci şi castani ancestrali ascunzându-i Zidirea imaculată... Iar către scările albe Erau doua şiruri posomorâte de brazi. Zidire înaltă şi zveltă, un templu de spumă, Sau mânăstire... Semne ciudate împodobeau frontonul ionic Pe care ar fi putut exista o inscriptie Neconceputa... Pe sub ferestrele-nalte cu gratii În umbră creştea mărgărintul - floarea cu lacrimi A celor de dinăuntru... O, casa noastră de visuri, Pe dinăuntru n-o cunoşteam, Pe dinafară n-o pricepeam... Casa aceea aşezată în locul De nicăieri, sub nuci şi castani, Casa aceea cerească, desăvârşită, inexistentă... În ceaţa adâncă, durere şi spaimă, Şi câtă iubire, şi câtă iubire.. Îţi mai aduci aminte? |
Arhiva
September 2020
Autori
All
|
RSS Feed
