Category: Mihai Ursachi

Povestea călătorului cu cireşe

25/9/2019

de Mihai Ursachi

Ploua grozav peste cireşii înfloriţi,
o ploaie grea şi caldă, precum o sevă dulce
cădea în valuri-valuri peste bătrînii, albii
episcopi în odăjdii, preafericiţi cireşii,
o fragedă putere în fiecare floare
din mii de miriade ce atîrnau de ramuri.
Ciudatul călător, venind de către munţii
întunecaţi de cetini, umbla fără grăbire,
şiroaie lucitoare îi podideau, tăcerea
trăia în ochii lui. Ajunse
la poarta din livadă, cu streşini de şindrilă
şi ciocăni cu mîna în scîndurile ude.
Atunci o mînă mică, un braţ ca de copilă
I’ntinse prin ostreţe o creangă înflorită
şi una cu cireşe strălucitoare, roşii,
lumini în fumul ploii cu miros de tămîie…

Ploua grozav peste livada mare,
o ploaie grea şi caldă, precum o sevă dulce.

0 Comments

Sonet ridicol

21/8/2019

0 Comments

de Mihai Ursachi

Rigorile prudenţei, credinţei, curtoaziei
noi niciodată nu le vom cunoaşte
decît cel mult în sfera poeziei
uitîndu-ne la ele ca la moaşte.

Numai aşa se mai explică faptul
că în acest secol de duzină
n-a mai rămas decît grosolănia, raptul
şi rata la apartament sau la maşină.

Destul acum; scîrbit de toate cele
(chiar şi de moarte’mi este numai silă)
Eu împletesc cununi de imortele

pentru o ipotetică copilă.
Dar vai, ce catastrofice belele
Adastă omenirea imbecilă!

0 Comments

Magie şi alcool

29/8/2018

0 Comments

de Mihai Ursachi

Magia şi alcoolul vieaţa’mi guvernează,
pe care-am început’o studiind filosofia,
anatomia, dreptul şi vai, teologia,
dar negăsind în ele nici liniştea nici bază.

Sacrificai Venerei şi-am zis: oricum o fi ea,
sublimă ori sordidă, în trupu’i se ascunde
misterul fără nume şi coapsele’i fecunde
în spasmul ca o moarte conferă veşnicia.

Imperialul spirit mă are’n a sa pază
şi nici o cunoştinţă’i egală cu beţia
şi tainica lucrare în nopţile de groază.

Tărîm fără’ndoială aflat’am, şi cutează
Mereu rătăcitorul pe căile profunde:
„Am aurum non vulgi, leonem, poezia.”

0 Comments

Casa

2/3/2016

0 Comments

Casa
de Mihai Ursachi

Îţi mai aduci aminte de casa noastră,
Singuratică, nuci şi castani ancestrali ascunzându-i
Zidirea imaculată...
Iar către scările albe
Erau doua şiruri posomorâte de brazi.
Zidire înaltă şi zveltă, un templu de spumă,
Sau mânăstire...
Semne ciudate împodobeau frontonul ionic
Pe care ar fi putut exista o inscriptie
Neconceputa...
Pe sub ferestrele-nalte cu gratii
În umbră creştea mărgărintul - floarea cu lacrimi
A celor de dinăuntru...
O, casa noastră de visuri,
Pe dinăuntru n-o cunoşteam,
Pe dinafară n-o pricepeam...
Casa aceea aşezată în locul
De nicăieri, sub nuci şi castani,
Casa aceea cerească, desăvârşită, inexistentă...

În ceaţa adâncă, durere şi spaimă,
Şi câtă iubire, şi câtă iubire..
Îţi mai aduci aminte?

0 Comments

Povestea călătorului cu cireşe

Sonet ridicol

Magie şi alcool

Casa

Arhiva

Autori