de Mihai Ursachi

Magia şi alcoolul vieaţa’mi guvernează,
pe care-am început’o studiind filosofia,
anatomia, dreptul şi vai, teologia,
dar negăsind în ele nici liniştea nici bază.

Sacrificai Venerei şi-am zis: oricum o fi ea,
sublimă ori sordidă, în trupu’i se ascunde
misterul fără nume şi coapsele’i fecunde
în spasmul ca o moarte conferă veşnicia.

Imperialul spirit mă are’n a sa pază
şi nici o cunoştinţă’i egală cu beţia
şi tainica lucrare în nopţile de groază.

Tărîm fără’ndoială aflat’am, şi cutează
Mereu rătăcitorul pe căile profunde:
„Am aurum non vulgi, leonem, poezia.”

de Ion Untaru
Noi vindem doar speranţe pe lacrimi şi iluzii
Cum trece prin oglinzi suspinul doamnei Suzy;
E poate o himeră, sau doar o fantezie
Tot binele din lume să ţi-l doreşti doar ţie:
Mâncare, băutură cât îţi încape în burtă
Iar ceilalţi să nu aibă nici spuză pentru turtă?

Zadarnic pui în conturi sudoarea celorlalţi
Deasupra tuturor doar tu să te înalţi!
O fi blestem acesta sau poate un tabu
Să uiţi ce nu-ţi convine sau ce ţi-am spus acu’?
Nu te uita în sus că-ţi cade în cap securea
Iar eu ’mi-au lumea în cap şi plec cu ea aiurea:
De nu te-ai mai opune, fă bine să mă laşi
S-o vând ca un rebut la câţiva apaşi.

Am vise, am proiecte şi nopţile mă fură
Un dor nebun să-i dau o palmă peste gură!
Păienjeni de-ntuneric se spînzură de grinzi
Luminile celeste se strâmbă în oglinzi
Sătul de teoreme, sătul de artificii
Nu-ţi e ruşine lume, că te-ai umplut de vicii?
De când numai ai minte, de când ai capul gol
Că-mi vine să dau tumba, pământului ocol?!

de George Coşbuc

A fost un tânăr împărat –
De la mișei a smuls averea
Și-a smuls de la tirani puterea
Și mulți nebuni a spânzurat.
Dar patru inși vorbind în șoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Și-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.

Cei tari au zis: - „A fost mișel !
Ne-a prigonit prea multă vreme.“
Iar popii fulgerau blăsteme
În cei ce mai vorbeau de el :
Nici voie să-și cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut,
Și niciodată n-au știut
În ce pământ le doarme mortul.

Și nu vor ști ! Căci groapa lui
În blăstemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.
Jurat-a iadul să-ngrădească
Cu nopți de veci acest mormânt;
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nu-i clatină ca să vorbească.

Dar noaptea-n zare, uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,
Și-ntruna spre păduri arată
Și scapără spre ea mereu;
E, parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.

Iar într-o noapte va lovi !
Și spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină,
Și brazii-n flăcări or vorbi :
Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,
Ieși-va mortul împărat,
Și-n iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prăbuși tiranii iarăș.