|
de Mihai Ursachi
Magia şi alcoolul vieaţa’mi guvernează, pe care-am început’o studiind filosofia, anatomia, dreptul şi vai, teologia, dar negăsind în ele nici liniştea nici bază. Sacrificai Venerei şi-am zis: oricum o fi ea, sublimă ori sordidă, în trupu’i se ascunde misterul fără nume şi coapsele’i fecunde în spasmul ca o moarte conferă veşnicia. Imperialul spirit mă are’n a sa pază şi nici o cunoştinţă’i egală cu beţia şi tainica lucrare în nopţile de groază. Tărîm fără’ndoială aflat’am, şi cutează Mereu rătăcitorul pe căile profunde: „Am aurum non vulgi, leonem, poezia.”
0 Comments
de Ion Untaru
Noi vindem doar speranţe pe lacrimi şi iluzii Cum trece prin oglinzi suspinul doamnei Suzy; E poate o himeră, sau doar o fantezie Tot binele din lume să ţi-l doreşti doar ţie: Mâncare, băutură cât îţi încape în burtă Iar ceilalţi să nu aibă nici spuză pentru turtă? Zadarnic pui în conturi sudoarea celorlalţi Deasupra tuturor doar tu să te înalţi! O fi blestem acesta sau poate un tabu Să uiţi ce nu-ţi convine sau ce ţi-am spus acu’? Nu te uita în sus că-ţi cade în cap securea Iar eu ’mi-au lumea în cap şi plec cu ea aiurea: De nu te-ai mai opune, fă bine să mă laşi S-o vând ca un rebut la câţiva apaşi. Am vise, am proiecte şi nopţile mă fură Un dor nebun să-i dau o palmă peste gură! Păienjeni de-ntuneric se spînzură de grinzi Luminile celeste se strâmbă în oglinzi Sătul de teoreme, sătul de artificii Nu-ţi e ruşine lume, că te-ai umplut de vicii? De când numai ai minte, de când ai capul gol Că-mi vine să dau tumba, pământului ocol?! de George Coşbuc
A fost un tânăr împărat – De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat. Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codrul cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: - „A fost mișel ! Ne-a prigonit prea multă vreme.“ Iar popii fulgerau blăsteme În cei ce mai vorbeau de el : Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut, Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști ! Căci groapa lui În blăstemat pământ s-ascunde. Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui. Jurat-a iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare, uneori, Când e furtună-n depărtare, La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Și-ntruna spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; E, parc-arată Dumnezeu Spre groapa cea de veci uitată. Iar într-o noapte va lovi ! Și spintecată de lumină Fugi-va noaptea cea haină, Și brazii-n flăcări or vorbi : Și-atunci, cu fulgerul tovarăș, Ieși-va mortul împărat, Și-n iadul lor, de-unde-au plecat, S-or prăbuși tiranii iarăș. |
Arhiva
January 2022
Autori
All
|
RSS Feed
