|
de Cristian Bădiliţă
Am găsit din întâmplare câteva rânduri scrise de tine, Acum zece ani, într-o agendă. Literele, nesigure şi stângace, mi s-au părut un fragment de revelaţie divină, o epifanie. Au ceva din zborul berzelor cu o singură aripă. Din noianul care ne sufocă a ieşit la suprafaţă insula noastră secretă. Numele ei l-am uitat. Pentru că toate numele trebuie uitate mai devreme sau mai târziu. Altfel prezentul n-ar fi decât un pumn de cenuşă dintr-un trecut incomod. Cele şase rânduri au simplitatea şi transparenţa iubirii. Pentru mine ele sunt mai presus de toate capodoperele lumii. Un pumn de cuvinte care mi-au răscumpărat orgoliile şi singurătate, care ţi-au răscumpărat ţâfnele şi mânia. De aici încolo se mai poate muri.
0 Comments
de Petre Ghelmez
Te-ai supărat că astăzi te-am sărutat pe gură, Şi m-ai certat cu vorbe străine şi amare… Purtai un fum, o ceaţă în grai şi-n uitătură: Mâhnirea primăverii când cade prima floare! de Matei Vişniec
O, ce frumos a fost la Londra de cum am ajuns în Gara Victoria răul din mine s-a trântit la pământ şi n-a zis nimic Londra, după cum ştiţi, este înconjurată de apă tot aşa cum neputinţa este înconjurată de un pumn frumos a fost la Londra am văzut catedrala Sant Paul înconjurată de blocuri noi La Londra, ehe, cuvintele sînt englezeşti cînd treci pe stradă trupul tău te abandonează discret şi se duce după cumpărături: whisky, sherry, breakfast, steak, sandwich, pullover, marketing şi altele Ce e bine la Londra e că nu te simţi niciodată singur pînă şi autobuzele roşii au un etaj înainte de ultima comandă barmanul sună din clopot cînd ajungi la sfârşitul săptămânii se aude un ţipăt Aşa e la Londra, tot ce e vehicul merge pe stânga tot ce e fereastră se deschide de jos în sus dacă te iei după un indicator şi mergi mergi brusc te izbeşti cu fruntea în propriul tău deget arătător de Ileana Mălăncioiu
Ca pielea ursului din pădure a fost vândută Pielea mea tăbăcită de ploi şi de vânt, Moartea mă caută de cînd m-am născut Şi nu poate să afle unde sunt. Primăvara stau ascunsă-n tufişul verde, Vara în lanul gata de secerat, Toamna în frunza de curând căzută, Iarna în albul cel mai imaculat. Când moartea lasă urme pe zăpadă Ca sângele unui animal răpus De alte animale mai mari Trupul meu iese şi mai nesupus În lumina crudă a iernii Şi c-o tristeţe de nedescris Se-mbracă înainte de-a fi descoperit În pielea animalului ucis. |
Arhiva
September 2021
Autori
All
|
RSS Feed
