|
de George Burcea
Parcuri triste, fără copii, Adesea întâlnesc Şi e păcat, căci doar prin ei Bunicii-ntineresc. Pe lângă parc, doar teii groşi, Bătrâni şi-nalţi din fire, Te mai invită să-i miroşi, Lăsându-te pe vine. Copii cresc, bunicii mor Şi nimeni n-a trecut, Prin parcul de lângă izvor Să-i ţină de urât.
0 Comments
de George Burcea
Unde fugiţi, voi, oameni fără cap? Au, nu vedeţi că timpul vă tot mână Şi vă împingeţi iute în ţărână Din care întreg poporul a fost luat? Nu rătăciţi în cele patru zări. Nu vă bateţi pentru 2-3 ari. Pământ aveţi şi fiecare Va lua o gură în viaţa de apoi. Munciţi din greu şi faceţi case mari Ca să rămână multă moştenire, Dar cui rămâne, că la cum vă e firea, Niciun copil n-ar sta la sânul vostru. Doriţi să fiţi mereu numai la modă Şi cheltuiţi averi pe un ciorap. Degeaba-i cheltuiţi… Tot fără cap Voi aruncaţi paralele furate. Aţi cucerit pământul pas cu pas, Dar îl distrugeţi fără ezitare. Rămâneţi fără aer, fără mare, Dar nu vă daţi bătuţi şi continuaţi. de Liviu Antonesei
După o absenţă de două săptămâni, aseară s-a întors luna – Revenise cu o seară înainte, dar de ruşine se ascunsese După un nor şi nici azi n-a zăbovit multă vreme… Era subţire ca un condur de cadînă cu picior foarte mic, Răpitorii n-au avut deloc grijă de bunăstarea ei, Dar nu cred că erau Lolek şi Bolek din filmul îndepărtatei mele copilării, ci nişte răpitori fără scrupule şi mai ales cu inocenţa pierdută, dacă vreodată vor fi trăit o asemenea stare aurorală… M-am rugat pentru grabnica ei întremare, mă linişteşte gîndul că mîine, când eu nu mai sunt, Soseşte aici un prieten din secta noastră lunatecă! de Liviu Antonesei
Trei motani, să tot aibă trei săptămâni, doi negri ca roca vulcanică, al treilea cărămiziu tigrat… dimineaţă am înţeles în sfârşit semnele lor sonore lansate de două ori pe zi, la trecerea noastră, şi le-am adus cîteva felii de muşchi tăiate mărunt le-am pus într-un castron de lut, deja gol la ora aceea. Primul motan negru, cel care fusese pionier în explorarea Împrejurărilor, a pus o lăbuţă în castron, să se asigure, şi înghiţea pe nemestecate bucăţile gustoase de carne, celălalt lua câte o bucată, o punea alături de castron şi o mesteca tacticos, cu un aer de detaşare sobră… Numai tigratul dădea ocol fraţilor şi castronului şi nu captura, nu mînca nimic – am luat cîteva bucăţi, i le-am dat una cîte una, le-a primit fără mofturi… Ori e complet lipsit de instinctul de supravieţuire, ori se crede un prinţ al felinelor – în zilele noastre însă una valorează cît valorează cealaltă… Aşa am intervenit, după decenii, a doua oară în legea selecţiei vieţuitoarelor de pe planetă… |
Arhiva
July 2022
Autori
All
|
RSS Feed
