Blog Archives

Solitar

25/5/2022

de George Burcea

Parcuri triste, fără copii,
Adesea întâlnesc
Şi e păcat, căci doar prin ei
Bunicii-ntineresc.

Pe lângă parc, doar teii groşi,
Bătrâni şi-nalţi din fire,
Te mai invită să-i miroşi,
Lăsându-te pe vine.

Copii cresc, bunicii mor
Şi nimeni n-a trecut,
Prin parcul de lângă izvor
Să-i ţină de urât.

0 Comments

Goana după moarte

18/5/2022

0 Comments

de George Burcea

Unde fugiţi, voi, oameni fără cap?
Au, nu vedeţi că timpul vă tot mână
Şi vă împingeţi iute în ţărână
Din care întreg poporul a fost luat?

Nu rătăciţi în cele patru zări.
Nu vă bateţi pentru 2-3 ari.
Pământ aveţi şi fiecare
Va lua o gură în viaţa de apoi.

Munciţi din greu şi faceţi case mari
Ca să rămână multă moştenire,
Dar cui rămâne, că la cum vă e firea,
Niciun copil n-ar sta la sânul vostru.

Doriţi să fiţi mereu numai la modă
Şi cheltuiţi averi pe un ciorap.
Degeaba-i cheltuiţi… Tot fără cap
Voi aruncaţi paralele furate.

Aţi cucerit pământul pas cu pas,
Dar îl distrugeţi fără ezitare.
Rămâneţi fără aer, fără mare,
Dar nu vă daţi bătuţi şi continuaţi.

0 Comments

Revenirea lunii

11/5/2022

0 Comments

de Liviu Antonesei

După o absenţă de două săptămâni, aseară s-a întors luna –
Revenise cu o seară înainte, dar de ruşine se ascunsese
După un nor şi nici azi n-a zăbovit multă vreme…
Era subţire ca un condur de cadînă cu picior foarte mic,
Răpitorii n-au avut deloc grijă de bunăstarea ei,
Dar nu cred că erau Lolek şi Bolek din filmul
îndepărtatei mele copilării, ci nişte răpitori fără
scrupule şi mai ales cu inocenţa pierdută, dacă
vreodată vor fi trăit o asemenea stare aurorală…

M-am rugat pentru grabnica ei întremare,
mă linişteşte gîndul că mîine, când eu nu mai sunt,
Soseşte aici un prieten din secta noastră lunatecă!

0 Comments

Trei motani liberi ai Cretei

4/5/2022

0 Comments

de Liviu Antonesei

Trei motani, să tot aibă trei săptămâni, doi negri
ca roca vulcanică, al treilea cărămiziu tigrat…
dimineaţă am înţeles în sfârşit semnele lor sonore
lansate de două ori pe zi, la trecerea noastră,
şi le-am adus cîteva felii de muşchi tăiate mărunt
le-am pus într-un castron de lut, deja gol la ora aceea.
Primul motan negru, cel care fusese pionier în explorarea
Împrejurărilor, a pus o lăbuţă în castron, să se asigure,
şi înghiţea pe nemestecate bucăţile gustoase de carne,
celălalt lua câte o bucată, o punea alături de castron
şi o mesteca tacticos, cu un aer de detaşare sobră…
Numai tigratul dădea ocol fraţilor şi castronului
şi nu captura, nu mînca nimic – am luat cîteva bucăţi,
i le-am dat una cîte una, le-a primit fără mofturi…

Ori e complet lipsit de instinctul de supravieţuire,
ori se crede un prinţ al felinelor – în zilele noastre însă
una valorează cît valorează cealaltă…

Aşa am intervenit, după decenii, a doua oară
în legea selecţiei vieţuitoarelor de pe planetă…

0 Comments

Solitar

Goana după moarte

Revenirea lunii

Trei motani liberi ai Cretei

Arhiva

Autori