|
de Ion Minulescu
În poarta curţii unde m-am oprit M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit – Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!... Şi-n pragul porţii-n care am bătut Un buldog negru m-a recunoscut Şi m-a lătrat cu un salut de «bun venit»… În poarta casei tale-n care M-ai găzduit întâmplător, Când nu eram decât un călător Bătut de vânt şi mângâiat de soare, M-am regăsit ca-n prima zi, când tu Îmi repetai cuvântul: «Nu»… «Nu»… «Nu»!... Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini De ură Şi nencredere-n străini… Dar când am vrut să plec – Ca un zevzec – Tu m-ai oprit Cu graba unui gest nebănuit, Şi-n gura ta cuvântul «Nu» s-a transformat În alt cuvânt Cuvântul «Da» - Un «Da» sonor şi-adevărat Pe care-l auzeam aşa Întâia oară-n viaţa mea!... Dar ce păcat că n-am putut Să-l îngrijim cum am fi vrut! Căci într-o zi cu ploaie Şi cu vânt Cuvântul «Da» se-mbolnăvi Şi-apoi muri, Cum moare-n gură-orice cuvânt Când nu-l poţi măcar şopti!... Dar astăzi, după şapte ani, Când morţii-şi schimbă locuinţa, Eu, care mi-am păstrat credinţa În zeii noştri subterani, Mă-ndrept spre ei – cu voia ta – Şi-i rog frumos Să-nvie pe defunctul «Da», Cum a-nviat pe vremuri şi… Cristos!...
0 Comments
de Mihăiţă Talpalaru
Azi îţi voi da, pentru început, o zi din viaţă. Preţ? Ieftin, e la ofertă pe tarabă-n piaţă. Îmi e de prisos acum şi inutilă ziua mie. Dar poate cu mai mult folos să-ţi fie ţie. Nu eşti mulţumită? Mai vând o săptămână. La care pun un bonus… e viaţa dintr-o lună. Am din belşug, a fost un an cu rod neaşteptat, Şi îţi mai dau 50 de ani, eu am trăit îmbelşugat. Mai vrei? Ai cumpărat mai tot, primeşte dar, Cu ale lui banale zile ce-s scrise-n calendar. Primeşte-mi sufletul de îl doreşti, e mai altfel. Nu vreau nimic, e gratis, nimic nu vreau pe el. Când şi când în libertate să îl laşi, puţin fugar. Atât te rog, poţi să-mi promiţi! E mic ştrengar. Ce am avut s-a terminat, pleca-voi mulţumit. O mică parte am vândut, iar sufletul? L-am dăruit! de Cristian Bădiliţă
Bună dimineaţa, tristă dimineaţă, cu ploaie şi vânt la mic dejun cu strigoi abia despăturiţi din ceaţă cu pieţari în strai de Moş Crăciun. Bună dimineaţa strig îngerilor gării legaţi de felinar cu tricolor bună dimineaţa, stea a iertării din care păcătoşii la braţ cobor. Fruntea mi-o deschid şi trag oblonul peste cărţile de care-s sastisit, smulg din tâmpla stângă telefonul şi pe buze scapăr ultimul chibrit. Mă înfrupt apoi, tiptil, la hanul fecioarei ca un tânăr paşă – nu dau socoteală, bună dimineaţa spun oraşului care-i prins de-o trecătoare sfială. În sicriul vertical din sticlă mată ceaiul mă spală şi-mi alungă greaţa, va veni o dată ca niciodată când voi spune doar nopţii, simplu, bună dimineaţa. de Ştefan Augustin Doinaş
Doamne, departe eşti! Şi-anevoios e drumul până la Tine. M-am luptat amarnic cu fumul ce-mi astupa vederea dincolo de orizont. Am străbătut prin pustie, ca printr-un front al demonilor. Dincolo de văi şi hârtoape o clipă, Doamne, Te-am simţit parcă aproape. Dar nu era decât închipuirea unui contur care cutreiera cerul văduvit de azur. Când măna mea se-ntindea încercând să apuce o parte a Ta, întâlneam doar o cruce; iar când socoteam că Te-mpresur cu gard de foc, eu însumi mă simţeam cum ard. Doamne, apropie-Te! Flutură-mi zdreanţa îndărătnică a luminii Tale, speranţa: înaintea Ta, cu fruntea mirosind a pământ, să mă târâie fără de milă Duhul cel sfânt. |
Archives
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
