Rânduri pentru cuvintele «NU» şi «DA»

de Ion Minulescu

În poarta curţii unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit –
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!...
Şi-n pragul porţii-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
Şi m-a lătrat cu un salut de «bun venit»…

În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt şi mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: «Nu»… «Nu»… «Nu»!...
Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini
De ură
Şi nencredere-n străini…

Dar când am vrut să plec –
Ca un zevzec –
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Şi-n gura ta cuvântul «Nu» s-a transformat
În alt cuvânt
Cuvântul «Da» -
Un «Da» sonor şi-adevărat
Pe care-l auzeam aşa
Întâia oară-n viaţa mea!...

Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim cum am fi vrut!
Căci într-o zi cu ploaie
Şi cu vânt
Cuvântul «Da» se-mbolnăvi
Şi-apoi muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l poţi măcar şopti!...

Dar astăzi, după şapte ani,
Când morţii-şi schimbă locuinţa,
Eu, care mi-am păstrat credinţa
În zeii noştri subterani,
Mă-ndrept spre ei – cu voia ta –
Şi-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul «Da»,
Cum a-nviat pe vremuri şi… Cristos!...