|
de Nichifor Crainic
Mă rog și pentru viii și pentru morții mei. Tot una-mi sunt acuma părtașii și dușmanii, Cu ei deopotriva mi-am sfărâmat eu anii, Și dragostea și vrajba le-am împarțit cu ei. Pe morți în rugăciunea de seară mi-i culeg. Aceștia sunt, Doamne, iar eu printre morminte. Au fost în ei avânturi și-au fost și pogorăminte. Puțin în fiecare, în toți am fost întreg. De viforele vieții ei sunt acum deșerți, Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce rămâne? Zdrobită rugăciune la mila ta, Stăpâne, Sunt și eu printre morții rugându-mă să-i ierți. Și adunându-mi viii, la mila ta recurg, Când crugul alb al zilei pământul încunună: Tu dă-le, Doamne, dă-le cu toată mâna bună Târzia-nțelepciune din tristul meu amurg.
0 Comments
de Vasile Militaru
Mărire Ţie, Doamne Sfinte, Că mi-ai dat viaţă o comoară Mi-ai dat lumină, mi-ai dat minte Şi toate câte mă-nconjoară. Să fiu mereu iubit de Tine Eu voi munci din răsputere, Mereu voi face numai bine Şi voi fi numai mângâiere. Voi înflori prin fapte bune Aşa cum înfloreşte mărul Şi-n toată vorba mea voi spune De-a pururi numai adevărul. Cu toţi copiii voi fi frate Şi nu voi şti ce este ura Spre clevetiri şi nedreptate Eu, Doamne, n-oi deschide gura. Flămândului s-astâmpăr chinul Voi frânge pâinea mea în două Voi fi curat precum e crinul Scăldat în boabele de rouă. Cu milă inima-mi va bate Şi voi iubi cu milă sfântă Pe orişicare vietate Ce-n lumea asta nu cuvântă. Aşa mă leg, cu dor fierbinte, Să-mi fie fapta şi cuvântul Şi-aşa ajută-mi, Doamne Sfinte. de Ion Barbu
Se ploconea răsăritean şi moale, Mălai din mâna ta să ciugulească. Albastru pâlpâia şi cald, în poale Ca pânzele alcoolului, în ceaşcă. Pe butură, nebunul tău cu scufă Ochi inegali grozav de trişti rotea, Şi mâna ţi-a sucit, cum storci o rufă, Şi-a rupt şi gâtul păsării, care bătea. de Dorin Popa
mă desfac, împleticit, din mrejele tale şi în mrejele tale fericit nimeresc din faţa mării mă retrag încet pas cu pas dar o mare-n furtună mi-e sufletul acum cât de greu m-am desprins de iluzii şi vise ca să plâng, apoi, răvăşit, ades toamna şi-n orice întâlnire speranţele cântau cu acorduri moi şi triste de despărţire o dezordine clară mă împinge mereu să veghez până la capătul haosului întreg iar din molozul acesta curat de zbateri aleg întotdeauna o groapă cu noroi zdrobit şi descompus de viaţa aceasta a mea în viaţa mea caut cu scârbă un adăpost să fug, să scap de amânări, de aşteptare, de urât vreau, dar peste amânări nimeresc mă desfac, fericit, din mrejele tale şi în mrejele tale împleticit nimeresc. de Adrian Păunescu
În veac cu putere ocultă din zid cineva mă ascultă. cu cât mă coboară pe mine. cu-atât el mai mare devine. Iubirea mi-o suge prin tuburi. mă simt răstignit pe şuruburi, ce face cu mine nu-i veghea, el trage din zid cu urechea. Ai zice că apără, poate, poporul de rău şi păcate, de cei ce ţin arme în liră de cei care mint şi conspiră. Dar nu el ascultă orbeşte, pe om când acasă trăieste, ne întră-n cearceaf şi sub piele, în creier de gânduri săi-l spele. Prin mări, electronice unde în ochi şi în tălpi ne pătrunde, putere zeiască şi oarbă el scris e şi-n firul de iarbă. Ascultă fereastra deschisă şi viermii urcând în caisă, cum gâfâie-n dragoste mirii, concertul mărunt al pieirii. În veac cu poliţie multă, din zid, cineva mă ascultă. |
Archives
May 2024
Autori
All
|
RSS Feed
