de George Sion
Mult e dulce şi frumoasă Limba ce vorbim, Altă limb-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Cînd o ascultăm, Şi pe buze aduce miere Cînd o cuvîntăm, Românaşul o iubeşte Ca sufletul seu O, vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu! Româncuţe tinerele, Visuri de amor, Ale voastre drăgănele Le iubesc de mor. Dar vorbind în limbi străine Nu pot să v-ascult; A fugi în lume-mi vine Căci mi-i ciudă mult; Inima mi se răceşte, Moare visul meu, O, vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu! Glumele sunt mai bogate, Au ton mai firesc, Româneşte cuvîntate, Aşa să trăiesc! Pe o glumă românească Sufletul mi-aş da, Iar pe una franţozească, Zău nici o para, Ce-I străin nu se lipeşte De sufletul meu; Glumiţi dar şi româneşte, Pentru Dumnezeu! Fraţi, ce-n dulcea Românie Naşteţi şi muriţi, Şi-n lumina ei cea vie Dulce vieţuiţi! Voi pe cîţi patria cheamă Dragi copii ai săi Fără ca să ceară seamă La bravi sau mişei, Arătaţi cum se trăieşte Elementul său; Şi vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu! De ce limba strămoşească Să n-o cultivăm? Au voim ca să roşească Ţărna ce călcăm? Limbă, ţară, vorbe sfinte La strămoşi era, Ei ar plînge la morminte Cînd ne-ar asculta. Al lor geniu ne şopteşte Din mormînt mereu: “O, vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu!” Iar tu, mîndra mea iubită, Tu dacă voieşti, Să-mi spui că eşti fericită De cînd mă iubeşti; Dacă vrei de fericire A mă îmbăta Şi în ceriu cu-a ta iubire A mă străpurta; Dacă inima-ţi simţeşte Ceea ce simţ eu; Spune-mi-o pe româneşte, Pentru Dumnezeu! O mie şi una de poezii româneşti vol. II, antologie de Laurenţiu Ulici – Bucureşti, Editura DU Style, 1997
0 Comments
de Coman Şova
Nu întotdeauna când te strigă cineva trebuie să stai, nici atunci când te cheamă pe nume nu răspunde nerăbdător la chemări – şi gâdele te poate striga. Nu întotdeauna trebuie să stai la culoarea semaforului, mai ales când ora e înaintată. Lasă-i să alerge după tine, să înjure că nu te prind – zborul în linie dreaptă e o ţintă bună pentru vânători. fă slalom, dispari în nouri de zăpadă, de praf, dispari în mulţimea ocrotitoare, poartă un fulgarin cu patru feţe, o şapcă de licean în buzunar, dar mai ales poartă libertatea la tine cum poartă cerbul steaua lui de aur. În frunte. de Vasile Voiculescu
În suflet, ca pe-o cale pustie, sunt răscruci, Întretăieri de drumuri sălbatice, străine, Ducînd spre patru colţuri…Pe care să apuci ? Meleagurile-s rele şi nimeni nu-i cu tine. Răspântia e moartă, şi cîţi s-au perindat Nu ţi-au lăsat o urmă, un semn care s-arate De-a nimerit vreunul pe drumu-adevărat… Doar cruci fără de slove de-a lungul-s presărate. Un han, din care numai pereţii-au mai rămas, Cu hruba părăsită, un puţ fără izvoare Şi-un plop uscat alături, ca o spînzurătoare, Îţi spun că nu e locul făcut pentru popas. Te simţi pierdut departe… răscrucile-s pustii, Şi-ai vrea să fugi din aste paragini blestemate. …În suflet sunt răspântii: ajungi fără să ştii Şi şovăi la o furcă de drumuri neumblate. de Coman Şova
Dacă nu vrea şi nu vrea, bagă-i frica în oase, obsedează-l, strânge-l cu uşa. Şi dacă tot nu vrea, doboară-l cu praştia, ca să fie al tău. Norocului îi place să fie forţat, căutat până în inima gheţarilor caută-l Dacă există, să existe şi pentru tine! |
Arhiva
August 2023
Autori
All
|