|
de Miron Radu Paraschivescu
El vine de departe: nouă luni S-a tot zbătut în lupte, nevăzut, S-a smuls ca o furtună de pe culmi, Spre un tărîm necunoscut. Dintr-o nădejde s-a născut – şi-un vis, Fiu al iubirii pline şi carnale, Zile şi nopţi muma-l ţinu închis, Sub pieptul ei, ca sub un scut de zale. Văzuşi minunea? Ţi se pare simplă Cînd doarme-n faţa ta întins în perne; El a-nvăţat fluida vremii limbă Numai pe ceasul inimii materne. Acum ochii lui, ca într-o carte, Citesc miraţi, iar fruntea lui învaţă Obrazul tău, pămînturi, pomi; desparte Ziua de nopţi şi soarele de ceaţă. Priveşte-l! Poate să te vezi în el Cu anii tăi trecuţi, iar cei de mîine Sunt scrişi în carnea lui ca spicu-n pîine, Ca-n străveziul sînge, un drapel.
0 Comments
de Miron Radu Paraschivescu
Slăvite cărţi! De cîte ori Pe fila lor, ca o aripă, Nu ai crezut şi tu că zbori Mai sus decît fugara clipă! Tăcute, grele: cărămizi Ce arcuiesc o lume altă Şi cartea după ce-o închizi Pe capul pieptului tresaltă. Sau o arunci pe alta-n care Găseşti potop doar de cuvinte, O carte fără zare E numai cartea care minte. Dar cîte visuri fără moarte Într-alte pagini se perindă? Văd cititorul cum, în carte, Priveşte mut, ca-ntr-o oglindă. de Nichita Stănescu
Omul este frunza văzută de om. Omul este floarea mirosită de om, omul este calul călărit de om, omul este piersica gustată de om. Omul este marea pipăită de om. Omul este roata, Omul este laptele de capră băut de om. Omul este răsăritul soarelui deasupra omului. Omul este visul de noapte, Omul este plăcerea cerului albastru văzut de om. Omul este zborul păsării zburat de om. Omul este cuvântul vorbit de om. Omul este cuvântul înţeles. Omul este cuvântul citit de om. Omul este cuvântul neînţeles. Om este cuvântul care doarme în pietrele omului. Om este cuvântul care zace în stelele de-deasupra omului. Om este necuvântul omului. Om este omul care moare asistat de om. Om este cel care depune mărturie Despre om în faţa omului. Omul nu s-a născut şi deci nu va muri. Este etern şi dintotdeauna pentru că prin el se depune mărturie despre ceea ce există. Omul nu a existat şi nu va exista niciodată pentru că nonexistenţa îşi este sieşi martoră. Şi totuşi omul, omul, omul este cel care nu crede care nu credea care nu credeam să-nvăţ a muri vreodată. de Nichita Stănescu
Din punctul de vedere-al copacilor, soarele-i o dungă de căldură, oamenii – o emoţie copleşitoare… Ei sunt nişte fructe plimbătoare ale unui pom mult mai mare! Din punctul de vedere-al pietrelor, soarele-i o piatră căzătoare, oamenii-s o lină apăsare… Sunt mişcare-adăugată la mişcare, şi lumina ce-o zăreşti, din soare! Din punctul de vedere-al aerului, soarele-i un aer plin de păsări, aripă în aripă zbătând. Oamenii sun păsări nemaiîntâlnite, cu aripile crescute înlăuntru, care bat, plutind, planând, într-un aer mai curat – care e gândul! |
Arhiva
March 2023
Autori
All
|
RSS Feed
