|
de Ion Barbu
În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă – Informă nălucire de biblic corăbier, – Şi turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă, Noroade-ntregi, plecate puternicului cer. E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie De stropi rigizi întinde zăbrele de oţel. Corabia aleargă… în negura greoaie, Corabia se-nclină şi-aleargă fără ţel… Şi cel din urmă creştet de munte se scufundă… – Spre ţărm Stâpâne, spre care Ararat Din bruma depărtării, mă poartă-adânca undă? – S-a coborât pe ape linţoliu-ntunecat. Aud cum se destramă un suflet undeva, Departe, în a ploii acidă melopee… E noapte-n larg… Iar Arca te-aştept, Jehova, Pe mările din suflet să fereci curcubee.
0 Comments
de George Bacovia
Liceu, - cimitir Al tinereţii mele – Pedanţi profesori Şi examene grele… Şi azi mă-nfiori Liceu, - cimitir Al tinereţii mele! Liceu, - cimitir Cu lungi coridoare – Azi nu mai sunt eu Şi mintea mă doare… Nimic nu mai vreu – Liceu, - cimitir Cu lungi coridoare… Liceu, - cimitir Al tinereţii mele – În lume m-ai dat În vâltorile grele, Atât de blazat… Liceu, - cimitir Al tinereţii mele! de Oana Boc
Operaţii de matematică tatuate pe trupul meu: Sunt secundele mele calculate, numărate cu grijă de Dumnezeu. Coloane de cifre cu minus şi cu plus Bat în ritmul inimii mele zbaterea, ruperea timpului smuls. Voi arde mai departe la plus infinit Ca o imensă iubire orizontală, Trecând cu speranţă prin ruguri şi ploi Spre inevitabila mea scădere finală… de Radu R. Şerban
În fiecare clipă de tăcere sau de larmă Bucuria pământului trebuie recâştigată. Abia mai ţinând deasupra lui stindardul sfâşiat, Peticele lui se împreună dintr-odată, Fâlfâie ca fularele neglijente ale poeţilor demodaţi; Se înfăşoară în jurul mării şi soarelui şi animalelor, Dezbină din nou pe părinţi şi pe fraţi, Îi învăluie pe prietenii cerului, întârziaţi. Tăcere şi larmă şi fum strecurat în odaie De la vreascurile pe jumătate arse, împrăştiate pe drum, De la fântână până la cărare. De ce oare, de ce oare Atât de puţină tăcere, de ce atât de puţin fum? Dar stindardul pământului, sub orice înfăţişare, Se petrece printre degete, printre gânduri şi spaime. Inima, răsărind din fuioare Din fire de oţel mai poate să-ngaime, Să cânte apoi, să se răzbune, să acopere cu umbra Monedele fără valoare, Poate să se aşeze liniştită În locurile uitate, în vremurile aduse iar printr-o suflare de fată bucuria pământului recâştigată. |
Arhiva
September 2020
Autori
All
|
RSS Feed
