|
de Ion Barbu
Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros Şi cariul, şi custurea, ţi-l trec de-acum. Ca mine Vei ispiti, la rându-ţi, temutele destine Urcând şi tu sub cerul de fier şi chinoros. Te-aşteaptă mohorârea pustiului pietros! Nu şovăi, străbate-o…Şi când – diamantine – Pădurile de gheţuri se vor ivi pe cline, Încrezător, azvârlă ciomagul de prisos: Din povârniş, în steiuri; din stânci, în văgăune Izbit de lespezi, ciotul va face să răsune Cu lung şi mare vuiet tot hăul de granit, Dar sus, sub îngânata lumină-abia născândă, Lăsând să scape râsul din pieptul tău sporit, Acopere căderea cu hohot de izbândă.
0 Comments
de Constantin Abăluţă
Îşi propune să moară la o dată anume. Vede în masă un sprijin prea slab pentru braţele sale. Scrisorile scrise au gust de cianură. Petele de soare care cad peste anume litere îl bucură totuşi. Blana pisicii pare o umbră îndepărtată. Ceaiul curge prea repede pe gât. E greu să ţină ascunsă data la care va muri. Nu poate s-o divulge nici celui mai bun prieten. În fiecare zi ar vrea s-o schimbe. Masa şi scaunele de la bunica îl îndeamnă să tacă, să-ncerce să uite, să se comporte normal. Normalitatea unei morţi fixate arbitrar. Pariu cu viaţa asta fără nici o noimă, cu lumea asta de intruşi ce se foiesc în juru-i. Există un tablou pe perete care va lua foc la o dată anume pe care o ştie doar el. Un ac de oţel într-o crăpătură a parchetului va continua să rămână acolo pentru nimeni. de Liliana Albu
Nu simţi mirosul de parfum Din amintirile pierdute Ce-ţi răscoleşte-al vieţii drum Iar vorbele parcă-ţi sunt mute? Când crezi că totu-i doar neant, Iubirea-i fum care dispare, De crezi că totu-i aberant Nu simţi iubirea cum te doare? În jarul care arde-n scrum Şi-n adevăruri neştiute, Nu simţi al meu dulce parfum Al unei amintiri pierdute? de Constantin Abăluţă
Se află în viaţa lui. Se află acolo unde este nevoie de el. Ajută soarele să nu se facă de râs. Însoţeşte ploaia până la ogoarele cele mai crăpate. Din tunet şi fulger îşi face prieteni. Îngrijeşte şopârle cu picioruşele betege. La sindrofii lipeşte paharele sparte. Are tone întregi de lacrimi neplânse: e bine să fii prevăzător. Arborează un zâmbet pentru fiecare necunoscut. Întârzie cu orele lângă un pod dărâmat Imaginând cum s-ar putea reface. Merge prin ţară, şi-ar cumpăra o casă în fiecare sat. Ar putea săpa fântâni. Ar repara acoperişuri. Ar face scaune şi mese lângă calea ferată. E puternic, optimist, plin de bunăvoinţă. Se află în viaţa lui. Nimeni altul nu poate şti asta. Aşa că nimeni Nu-i va simţi lipsa niciodată. |
Arhiva
November 2021
Autori
All
|
RSS Feed
