|
de Iancu Văcărescu
(1792 – 1863) Din ceasu-n care te-am văzut, Nu am odihnă nici minut, Şi nicăiri nu găsesc loc Să dau astîmpăr l-aşa foc, Plec grabnic, cînd voiesc să şăz, Cînd voi să plec, atunci m-aşăz. Deştept sînt, dorm, aievea-n vis Chipul tău stă-nainte-mi scris ! Cu orice om mă întîlnesc, Întîi de tine-oi să-i vorbesc, Oricum simţ bine, ori simţ rău, Spui, cer, chem, cînt numele tău. Dar cînd te-ntîmpin undeva, Rîz, plîng, încep a tremura, Şi gat-a fi prea vorbitor, Vrînd mil’ a-ţi cere l-al meu dor, Cînd sînt aproape s-îndrăznesc, Cuvîntu-mi piere, amuţesc. 100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor/ alese de Petru Romoşan. – Bucureşti: Compania, 2003
0 Comments
de Vasile Alecsandri
(1821 – 1890) Cînd primavara cu lăcrimioare În locul iernii vine zîmbind, Inima, dulce privighitoare Scăldată-n soare, Cîntă iubind. Dar cînd se luptă ţara-n durere, Tot omul tînăr şi simţitor Trebuie să-i deie cu-a sa putere O mîngăiere Ş-un ajutor. Cînd ţara geme sub apăsare, Mai bine-mi place s-aud sunînd Un răcnet aspru de răzbunare Decît oftare De amor blînd. Versul iubitei duios străbate, Focul poetic e răpitor, Dar nu-s cuvinte mai înfocate Ca libertate Şi viitor. June poete ! ascunde-ţi dorul, Căci nu e timpul de dulci plăceri. Decît pe liră să cînţi amorul, Apără-onorul Sărmanei ţări ! Cîntă-un vers falnic de renviere Care s-aprindă sufletul meu. Ridică neamul de la cădere, Ş-orice-mi vei cere Va fi al tău ! 100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor/ alese de Petru Romoşan. – Bucureşti: Compania, 2003 de Costache Conachi
(1778 – 1849) Pentru ce îţi ungi, femeie, faţa cu atîta ghileală Şi îţi murueşti obrazul cu băcan şi cu văpsală? Şi de ce ţ-încingi grumazul cu petre strălucitoare Şi îţi umezăşti zulufii cu ape mirosîtoare? Mai bine-i purta de grijă să cîştigi acele daruri Cu care să faci podoabă la a sufletului haruri. Dacă vrei să te iubască bărbatul tău cu credinţă Şi de voieşti înţălepţîi să-ţi caute cu umilinţă, Uită-te de vezi pe mere ce roşală străluceşte Şi trandafirii pe carii nici zugrav nu-nchipuieşte Firea s-au silit a face acea vie zugrăveală Ş-a lor dulce frumusăţă vesăleşte, iar nu-nşală. Lasă, dar făţărnicia ş-a obrazului schimbare, Căci frumusaţă firească robeşte pre om mai tare. 100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor/ alese de Petru Romoşan. – Bucureşti: Compania, 2003 de Nicolae Văcărescu
(1785 – 1825) A trăi făr-a iubi, Mă mir ce trai o mai fi ! A iubi făr-a simţi, Mă mir ce dragoste-o fi ! A simţi fără-a dori, Mă mir ce simţire-o fi ! A dori făr-a jertfi, Mă mir ce dor o mai fi ! 100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor/ alese de Petru Romoşan. – Bucureşti: Compania, 2003 de Ion Minulescu
Iubire, bibelou de porţelan, Obiect cu existenţa efemeră, Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră Pe care te-am lăsat acum un an... Îţi mulţumesc!... Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?... Ce suflet caritabil te-a păstrat În lipsa mea, În lipsa ei, În lipsa noastră?... Ce demon alb, Ce pasăre albastră Ţi-a stat de veghe-atâta timp Şi te-a-ngrijit De nu te-ai spart Şi nu te-ai prăfuit?... Iubire, bibelou de porţelan, Obiect de preţ cu smalţul nepătat, Rămâi pe loc acolo unde eşti... Să nu te mişti... Şi dacă ne iubeşti - O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat - Aşteaptă-ne la fel încă un an... Un an măcar... Atât... Un singur an... Iubire, bibelou de porţelan. de Octavian Goga
În noaptea-aceea luna părea un cap de mort Tăiat de ghilotină şi aruncat în Mare – Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare Rostogolit spre farul ce scânteia în port. În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară Scăpat din mîna dreaptă a celui care-n viaţă Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă Cum poţi ieşi din iarnă, intrînd în primăvară. Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlimbar Desprins din cingătoarea lui Crist, acre murise Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise, Sanctificîndu-şi crucea rămasă pe Calvar!... de Panait Cerna
La casele cu brazi în poartă Zăvoru-i tras, ograda moartă. O candelă-ntr-un colţ clipeşte, Sporind singurătatea grea… De-acum şi candela-aţipeşte – Adormi şi tu, nădejdea mea! Pe plaiuri, sus, un bucium moare Şi focurile-s tot mai rare. Departe,-n văi adînci, prin pietre, Izvorul glăsuieşte-abia… Dorm toţi în jurul stinsei vetre - Adormi şi tu, iubirea mea! În bură de lumină dulce Coboară luna să se culce. Tăcerea aripa-şi desface, Ţinînd pămîntul tot sub ea… Pămînt şi ceruri dorm în pace – Adormi şi tu, durerea mea! de Coman Şova
Sunt vulnerabil ca o ninsoare. Mă pot cuceri o stradă, un zgomot, o linişte în plus. Mă poate cuceri privirea unei trecătoare, pădure subţire de fum şi apus. Mă pot cuceri fantomele toate, lumini şi atracţii, erorile sute, un zbor fără aripi, pierzanii şi râset, caii de ceaţă ai nopţilor mute. Nu mă pot feri de pericole, ele mă aşteaptă oriunde, în vină, în alb, în umbră, în hău, nu mă pot feri de ele, iubito. S-ar putea să poarte chipul tău. de I. L. Caragiale
Un an, de când cu tine pe al vremii ocean Plutind, viaţa-mi pare un cîntec… O, ce an! Ce an de fericire! Şi noi ce putem oare? Să-l pironim?... În vremuri reîncepute moare, Şi moartea-i ca călăul, de bine ne desparte! O, timp, Saturn! te-ndură şi ţine-ne des parte! Rentinereşte visul, iubirea noastră mare – Un vas sub un cer albastru şi pe-o albastră mare! Atîtea calde inimi ăst an trecu legînd, Că parcă văd pe-acelaşi amant reculegînd, Fugind de-a lungul vremii, pribagă, Messalina! Ce-mi pasă că la urmă mă bagă messa Lina! Amici! Ş-a voastre bunuri pe veci perdute vi-s, Cînd ziceţi: „Taci, Chimeră, că nu sper! du-te vis!” de George Bacovia
În pîcla de iarnă, cu hornuri ce fumează Cînd lămpile de stradă cu miile veghează, În pîcla colorată mă duc abia simţit – Mai mult ca orişicine, îmi pare c-am greşit. Am fost atît de singur, şi singur am rămas, În creierul meu plînge un nemilos taifas… De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal, Mai stau, şi plînge-n mine un vals provincial. De la fereastra ninsă, cu finele perdele, Mă duc pe străzi de gheaţă cu spuza lor de stele; Şi-n mijlocul odăii, tot singur mă prezint: - Valsa o blondă-n alb, şi cu pantofii de argint… Aprind, pe masă, lampa, şi iarăşi mă dezbrac, Aş vrea să-mi fac un ceai, şi stau, şi nu-l mai fac… Mă clatină spre pat al insomniei pas – În creierul meu plînge un nemilos taifas. |
Arhiva
March 2023
Autori
All
|
RSS Feed
