de Mircea Ivănescu
mă duceam să mă spăl pe mâini, în copilărie, când mi se făcea frică, seara târziu, mergeam prin întunericul coridorului între dormitor şi bucătărie, culoarul îngust, şi întunecos, doar dimineaţa luminat sângeriu prin chepengul podului nu potrivit foarte bine şi geamul ferestrei mate a uşii către sufrageria mare - seara era întuneric - mergeam prin spaimă, densă, însă ştiind că în bucătărie puteam să beau apă de la robinetul chiuvetei, sau să mă spăl pe mâini, să lepăd ziua, cu fricile ei - şi dacă aş fi dorit să-mi iau şi faţa în mâini - ca să râd pe ascuns- să-mi fie noaptea acolo curată fără spaime, fără amintiri, fără contururile lăsate de liniile vieţii din palma apăsată pe ochi, pe urechi, peste nas.
0 Comments
de Gavril Pompei
Zodia ta – mi-au şoptit ursitoarele – se pierde în răsfrângeri în orizont dezmărginit cu vânt aprig în nări fremătânde; în jarul necuvântului mocnit. Eşti leu, nehotărâtule! scoate gheara şi muşcă din gazelele de aer din antilopele de lut; îmbracă armura conchistadorului: drum lung se arată şerpuit şi abrupt. Eşti rege! îngenunche şi iartă toată zbaterea fără răspuns toate utopiile pierdute rând pe rând… Zodia ta se întinde peste atâta cenuşă încât pasărea Phoenix va scoate pui curând. de Aspazia Sandu
Neştiind ce-i pus în noi, ca talente rare, Adesea ne minunăm de cel care-l are. Ai fi vrut să ştii să cânţi, măcar la trompetă, Să scrii scene de amor pentru operetă, Să joci într-un serial, într-un rol anume Ce te-ar fi reprezentat, dar nu au fost costume. Fotograful, ce-i artist, pune-n evidenţă ceea ce-i de remarcat ca având valenţă. Unghiul este important, raza de lumină, zâmbetul interior şi faţa senină. El îţi poate micşora: faţa, fruntea, nasul sau le poate alungi cât ţine compasul! Chiar de nu te pavoazezi, expresivitatea e la rangul cel dintâi ca publicitatea. Dacă-i faci omului gât de trei ori mai mare iar capul cu mult mai mic, primeşti o mustrare! Nu ai stofă de artist, suferi de vreo boală ce o ai de rezolvat sau e din sminteală! Şi urâtul e frumos, când îi afli locul să se poate exprima, de are norocul! Nefiind noi creatori, întâlnim surprize ce ne pun un timp la colţ pentru analize. Cu talentul cultivat, punem în lumină ceea ce găsim firesc a fi şters de tină. Iată un lucru frumos care-l fac artiştii cu ceea ce au în stoc, ca în scris lingviştii. de Gheorghe Simon
Nu am râvnit un alt cer şi nici un alt pământ nu am muşcat din pâinea nimănui şi nu am băut apă decît din căuşul palmelor mele nu m-am folosit de cuvinte ca de mărunţiş la cumpărături Nu-mi ajung cu cuvintele pentru a dezvălui Verbul în toată splendoarea lui princiară Străin sunt numai în casa mea şi între cuvintele scrise cu litere mărunte pentru a face economie de hârtie străin doar faţă de cel care a fost numit Simon şi căruia i se greşeşte totdeauna pomenirea adăugându-i-se parcă de la sine când un i sau când o virgulă sub şarpele mare de tipar nu am spus niciodată un cuvânt mai înainte ca el să-mi fi ars sufletul Nu am râvnit un alt cer şi nici un alt pământ. de Aspazia Sandu
Privind lumea în ansamblu, deseori evaluăm starea noastră sufletească şi apoi o comentăm. Cum am depăşi momente, care nu sunt de dorit, uneori ne preocupă calmi şi cu duhul smerit: Dacă-aş fi nefericită, nu m-aş plânge, aş lupta să ies din această stare fără a mai boicota. Ne victimizăm adesea, nefiind îndreptăţiţi; nevoia de-a nu fi singuri strigă, de suntem cinstiţi. Fiind plante dependente de lumină, sol şi ploi, ne-ofilim când ne lipseşte una care e de soi. Când ştii că ţi se răspunde strigi, altfel de ce-ai striga Doar să faci valuri degeba, doar pentru-a se propaga? Nu opunem rezistenţă, crezând că vom fi înfrânţi sau dacă-ţi împarţi necazul n-ai aceleaşi suferinţi. Bucuria nu se-mparte de mai nimeni din cât ştiu că cine-şi împarte premiul dacă nu-I tatăsai fiu? Aşa când unul se-nsoară, plăteşti de eşti invitat că restaurantul costă iar meniu-I piperat. De mergi la câte-o pomană iei ceea ce ţi se dă deşi nu mănâncă mortul că limba nu-i slobodă. Daruri se impart la şcoală pentru a ne instrui să ajungem de nădejde oriunde vom locui. Aşa că din interese facem gesturi mari sau mici pentru că roate se-nvârte, şi de sus dacă-o să pici? Uite, asta-I lumea noastră de-nţeles, de ne-nţeles şi cum faci parte dintr-însa ai sau nu ai de ales. de Vasile Baghiu
Uneori mi se pare că nu ştiu cine sunt oamenii pe care ajung să-i cunosc, buni sau răi, în funcţie de toane, dar mai presus de orice nu ştiu nici cine sunt eu, care pentru tot ce a fost minunat în lumea noastră şi nu mai este am o sinceră părere de rău, care pentru tot ce-am crezut că va fi cum se cuvine şi e doar neobosită speranţă sunt acum în aşteptare, cu serioase rezerve de infinită răbdare. Sunt mişcat de gesturile simple şi caut să intru în voie tuturor, dar înţeleg că sentimentul acesta de înstrăinare ar putea să se ţină de mine mult timp înainte, prietenos, pe drumul pe care prefer să-l parcurg la pas, ca de plimbare, pe jos. de Geo Bogza
Îngerul mi s-a arătat şi a grăit: Am venit din porunca Domnului. Tu calci prea des poruncile Domnului. Îngere, am mărturisit, păcatele mele sunt multe şi mari. Spune, ce-mi porunceşte Domnul? Să te iubeşti pe tine însuţi cum îl iubeşti pe aproapele tău. O, Îngere, am suspinat, Mi-e teamă că iar n-am să-l ascult pe Domnul. Spune-mi, cât de rău e în Iad? de Adrian Nicula
Să-mi găsesc o cale dincolo de lacrimi, În aşa numita fericire, care Se pare că ar trebui să existe în Sufletul meu, deci, să-mi vizitez palatul, Să-l inspectez din nou, să fac reparaturi, Să mă încredinţez de buna lui stare, Şi să mă împac din nou cu mine însumi, Să fiu mulţumit de ceea ce-am devenit, Sunt conştient de libertatea pe care Mi-am câştigat-o, sunt un suflet suveran, Pentru unii un veşnic mister, iar pentru Puţini o carte deschisă, iubire sunt, Pentru însetat, izvor de apă vie, Da, sunt mulţumit, sunt foarte mulţumit cu Mine. de Nichita Stănescu
Ar trebui să existe şi pentru trădători un altar Şi pentru laşi şi curve ar trebui o biserică, o biserică spre alinare… Ah, încep să nu mai fiu, şi nu dintr-o dată măreţ ci rând pe rând câte rânduri sunt pe lumea asta, câte absenţe de biserici sunt pe lumea asta chiar în landa aceasta… Nu există biserică pentru rugăciunea ofilirii florii… Unde, suflete, să se roage iepurile împuşcat şi unde să îşi plângă lacrima de rugină puşca vânătorului mort? Oare pietrele pe care calcă roţile şi caii, au ele vreun Dumnezeu al pietrelor? Şi dacă au un Dumnezeu al lor în ce biserică de piatră stau în genunchi de piatră, pietrele? de Nichita Stănescu
Patru evanghelii scrie-vom despre căderea frunzei în toamnă. Matei zice-va: - Frunza de verdele verdelui căde-va în toamnă Marcu striga-va: - De greutatea vieţii şi de viaţă pe viaţă căde-va frunza în toamnă. Luca va zice: - Din nedragoste, din neînviată moarte, din verde repetat numai cu umbra căde-va funza toamnă ca o frunză cade toamna, toamnă. Stau şi e toamnă şi sunt frunză şi cad pe pământ. |
Arhiva
February 2024
Autori
All
|