|
de Grigore Vieru
Eu ştiu de la cei sfinţi Că Dumnezeu Ne urăşte cum suntem Şi ne iubeşte Cum ar dori să fim. Doamne, cum Trebuie să vieţuiesc eu În lacrima ochiului meu, Ca să birui fiara?! Şi cât de multă Ar trebui să fie Jertfa sângelui nostru Ca să nu ne zbatem Atât de singuri, Atât de la marginea lumii?! Auzi?! Rogu-te încă o dată, Ascultă încă odată ce spun Slujitorii Tăi pre pământ: „Doamne, nu pedepsi România Pentru păcatele fiilor ei”.
0 Comments
de Grigore Vieru
Ne supărăm pe ea Că nu vede bine Atunci când Strică paharul De cristal. Ne supărăm pe ea Că nu vede bine Atunci când în loc de pâinea smolită Pâine albă ne-aduce. Ne supărăm pe ea Că umblă încet Atunci când Ne face curat prin casă Şi oaspeţii trebuie Să vină. Ne bucurăm Că nu vede bine, Atunci când Ne sărutăm soaţele tinere. Ne bucurăm Că n-aude bine, Atunci când Ne spunem cuvinte De dragoste. Ne bucurăm Că pe scări se urcă încet, Atunci când Nu mai putem să ne smulgem Din îmbrăţisările Mai dulci ca poamele. Oh, mamele noastre, Mamele! de Grigore Vieru
Ai pescuit soarele meu în zori şi i-ai scos icrele roşii. Ai pescuit dealul meu şi i-ai scos icrele negre. În jarul cântecului ei se coace pâinea privighetorii: rumena roză. Iar tu cu-nnegurare asculţi glasul ei rourat şi cântecul meu. Ferice de cel care se mulţumeşte c-o pâine muiată-n uleiul liniştii! de Grigore Vieru
De-acum aş putea Şi fără picioare trăi, Da, fără de ele – La cine vroiam să ajung Am ajuns. Şi fără de ochi, Da, fără de ei, Aş putea să trăiesc – Pe cine vroiam să văd Am văzut. Şi fără de mâini Aş putea să trăiesc, Da, fără de ele – Pe cine vroiam să cuprind Am cuprins. De-acum şi singur, iubito, Ca o pată de sânge pe lespezi, Ca o stea ce cade-n neant, Ca un vultur pe munţi, - Da, singur Aş putea să trăiesc. de Grigore Vieru
Iartă-mă, Doamne, că-ţi hulesc pâinea… Dar orice pită e o gură fără cuvânt. Nu te mai pot vedea de atâta fum în care pâini se coc! De ce nu ne-ai dat altceva-n loc? De pildă, raza de soare, pe ea să o ronţăi blând! Iar cine îşi doarme ziua să rămână flămând. Stăpâne, mi-e gura pecetluită c-o pâine. de Grigore Vieru
În mine a lovit străinul De Paşti sau Denii. Dar încolţitu-m-au bezmetici Şi moldovenii. Că nu suntem români străinul Pe-a lui o ţine. Şi-ai mei mai tare-l cred pe dânsul Decât pe mine. Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal şi de pe vale, Basarabie! „Încâlcită-ţi este viaţa”. Basarabie! „Ca grâul ce-l bate gheaţa”. Basarabie! În mine-au dat şi moldovenii Necreştineşte. Ci-s fericit că-n ei românul Tot mai trăieşte. Ei spun că nu-s români, ci lacrimi În piept frământă Când un Fărcaş sau Vicoveanca Sau Gheorghe cântă. Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal şi de pe vale, Basarabie! „Încâlcită-ţi este viaţa”. Basarabie, „Ca grâul ce-l bate gheaţa”. Basarabie! de Grigore Vieru
Ai două inimi mamă ! Cum mărul cel rodit Mai multe mere are, Cum stele-n cer mai multe-s, Vieţii noastre toate Arzând necontenit. Ai două inimi, mamă ! Cum noi am cîştiga, Ah, două pîini odată, Şi ţie pe-amândouă, O, mamă, ţi le-am da. Ai două inimi, mamă- Se văd în ochii tăi Ars poetica
de GRIGORE VIERU Merg eu dimineaţa, în frunte, Cu spicele albe în braţe Ale părului mamei. Mergi tu dupa mine, iubito, Cu spicul fierbinte la piept Al lacrimii tale. Vine moartea din urmă Cu spicele rosii în braţe Ale sangelui meu Ea care nimic niciodată Nu înapoiază. Şi toţi suntem luminaţi De-o bucurie neînţeleasă. |
Archives
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
