E-poezie
  • Acasă
  • Pentru copii
  • Peste 14 ani
  • Contact

Sus inima!

30/1/2019

0 Comments

 
de George Coşbuc

Avem o mândră ţară –
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii,
Suntem în ea stăpânii:
Sus inima, români!

O  lege-avem străbună – 
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!

În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!
0 Comments

Cuza Vodă

23/1/2019

0 Comments

 
de Vasile Alecsandri
​
Văzutu-te-am în pace suind scara mărirei
Şi-n pace luând calea augustă-a nemurirei,
O! scump amic, domn mare, o! nume cu splendoare
Sădit pe miriade de libere ogoare!

O clipă apărut-ai în planul veciniciei
Şi vecinice mari fapte lasat-ai României,
Nălţând din părăsire antica-i demnitate
Prin magica Unire şi sacra Libertate.

Ca norul plin de mană ce trece şi revarsă
O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă,
Şi, stând apoi deoparte, în urma lui priveşte
Cum brazda se deschide şi câmpul înfloreşte,

Aşa şi tu din ceruri ai dulcea mângâiere
Şi vezi a ţării tale frumoasă renviere,
Tu, ce-ai stârpit cu sceptrul, unealtă de rodire,
Din suflete şi câmpuri sămânţa de serbire,

Acum te odihneşte gustând eterna pace
În taina maiestoasă a morţii care tace,
Lăsând o lume-ntreagă la tine să gândească
Ş-a ta legendă, Cuza! cu fală s-o rostească...

Sunt nume destinate, ca numele tău mare,
Să steie neclintite pe-a Timpului hotare
Şi vecinic să răspândă o falnică lumină
Pe seculii ce-n umbră, trecând, li se închină!
(3/15 mai 1873)
0 Comments

Pierdut în suferinţă

15/1/2019

0 Comments

 
​de Mihai Eminescu

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în haos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi  în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie…
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era…
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier.
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.
0 Comments

Iarna

9/1/2019

0 Comments

 
de Ion Luca Caragiale

Negreşit că, sus în ceruri,
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.

Negreşit! Focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sărmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic,
Să tot tremuri ne-ncetat.

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!
0 Comments
    Picture

    Arhiva

    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    August 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    March 2022
    February 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    April 2021
    March 2021
    February 2021
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    September 2020
    August 2020
    July 2020
    June 2020
    May 2020
    April 2020
    March 2020
    February 2020
    January 2020
    December 2019
    November 2019
    October 2019
    September 2019
    August 2019
    July 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    March 2019
    February 2019
    January 2019
    December 2018
    November 2018
    October 2018
    September 2018
    August 2018
    July 2018
    June 2018
    May 2018
    April 2018
    March 2018
    February 2018
    January 2018
    December 2017
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    July 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    November 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2016
    July 2016
    June 2016
    May 2016
    April 2016
    March 2016
    February 2016

    Autori

    All
    Adrian Alui Gheorghe
    Adrian Andrei Călimărea
    Adrian Păunescu
    Adrian Pintea
    Adrian Rentea
    A. E. Baconsky
    Al. Andriţoiu
    Alexandru Andrieş
    Alexandru Dumitru
    Alexandru Macedonski
    Al. O. Teodoreanu
    Al. Philippide
    Ana Blandiana
    Andrei Mocuţa
    Aron Cotruş
    Aspazia Sandu
    Aura Christi
    Aurel Baranga
    Aurel Dumitraşcu
    Aurel Pantea
    Cezar Ivănescu
    Cezar Ivănescu
    Cezar Ţucu
    Clara Mărgineanu
    Claudia Millian-Minulescu
    Colind
    Coman Şova
    Constanţa Buzea
    Constantin Abăluţă
    Costache Conachi
    Costache Ioanid
    Cristian Bădiliţă
    Dan Coman
    Dan Deşliu
    Dan Iacob
    Daniela Crăsnaru
    Daniel Pişcu
    Daniel Turcea
    Dan Ionuţ Felea
    Dan Sociu
    Demostene Botez
    Dimitrie Bolintineanu
    Dimitrie Stelaru
    Doina Uricariu
    Dorin Ploscaru
    Dorin Popa
    Duiliu Zamfirescu
    Dumitru Radu Popescu
    Elena Agapi
    Elena Farago
    Elleny Pendefunda
    Emil Brumaru
    Gellu Naum
    Geo Bogza
    George Bacovia
    George Burcea
    George Călinescu
    George Coşbuc
    George Sion
    George Topîrceanu
    Gheorghe Pituţ
    Gheorghe Tomozei
    Grigore Arbore
    Grigore Vieru
    Ienăchiţă Văcărescu
    Ilarie Voronca
    Ileana Mălăncioiu
    Ioan Alexandru
    Ioan Es. Pop
    Ioan Nistor
    Ioan Radu Văcărescu
    Ion Barbu
    Ion Brad
    Ion Creangă
    Ion Luca Caragiale
    Ion Minulescu
    Ion Pillat
    Ion Untaru
    Leo Butnaru
    Leonida Lari
    Liliana Albu
    Liliana Maria Ursu
    Liviu Antonesei
    Liviu Ioan Stoiciu
    Lucian Blaga
    Luminiţa Ignea
    Magda Isanos
    Marcel Mureşanu
    Maria Banuş
    Mariana Marin
    Marin Sorescu
    Mateiu I. Caragiale
    Matei Vişniec
    Mihai Eminescu
    Mihail Vakulovski
    Mihai Merticaru
    Mihăiţă Macoveanu
    Mihăiţă Talpalaru
    Mihai Ursachi
    Mircea Cărtărescu
    Mircea Dinescu
    Mircea Ivănescu
    Miron Radu Paraschivescu
    Monica Pillat
    Nichifor Crainic
    Nichita Danilov
    Nichita Stănescu
    Nicolae Labiş
    Nicolae Nicoară-Horia
    Nicolae Sava
    Nicolae Văcărescu
    Nina Cassian
    Nora Iuga
    Oana Boc
    Octavian Goga
    Octavian Soviany
    Ovidiu Genaru
    Panait Cerna
    Petre Ghelmez
    Petru Creţia
    Radu R. Şerban
    Radu Stanca
    Robert Şerban
    Romulus Vulpescu
    Saşa Pană
    Şerban Robert
    Sfântul Cuvios Ioan Iacob
    Stanca Radu
    Ştefan Augustin Doinaş
    Şt. O. Iosif
    Todică S. Kirileanu
    Traian Demetrescu
    Tudor Arghezi
    Vasile Alecsandri
    Vasile Baghiu
    Vasile Militaru
    Vasile Voiculescu
    Veronica Micle
    Vianu Mureşan
    Vianu Mureşan
    Virgil Carianopol
    Zaharia Stancu

    RSS Feed

Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • Acasă
  • Pentru copii
  • Peste 14 ani
  • Contact