|
de Ilarie Voronca
Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea, prin parcu-n care frunzele, asemenea clopotelor, plîng; şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe şi cum aleargă păsările ploii pe acoperişuri negre şi se frîng. E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche. Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi; păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut, şi totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul în lacul cu mohorîte oglinzi. E pretutindeni un aer apăsător, ca de spital, Şi pomii în despletiri îşi spun mîhniri ştiute. Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal, şi-mi simt gîndurile, în pietrişul umed, căzute. Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o cojă de copac, Şi să-mi citeşti durerile închise-cuiburi de păsări triste, acolo. Mîinile tale să-mi fie deznădejdii mătăsoase batiste, Şi ochii tăi, pentru copilul tristeţilor mele, odihnitor hamac. Vîntul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă. Aud fîşîitul foilor pe care-s scrise atîtea poveşti dureroase. …De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător, Şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase.
0 Comments
de Saşa Pană
Cînd merg pe stradă, nu privesc în jos Ci drept în ochii oamenilor Şi-mi place să-ntîlnesc privirea lor. Cînd merg pe stradă nu-mi studiez Vîrful pantofilor. Pe cel ce face aşa, atent şi foarte grav, Îl suspectez de boala neagră a mizantropiei: Ursuz, nemulţămit de tot ce vede-n juru-i Dar foarte mulţămit de sine însuşi. Cînd merg pe stradă observ casele noi Şi prospeţimea lor pastelată mă mîngîie. Aproape-ncep să uit cum arată locul Unde se înalţă-ameţitoare ţesături de fier Deşi mai circulă, printre dărămături, Umbrele chinuiţilor de ieri. De sus, un om cheamă şi apropie cu mîinile Ca două magnete, Imense aripi de fluture Sau poate petale de flori preistorice. Aşa le vede poetul. Şi el vede mai bine decît prin lentila Microscopului, mai în adîncime decît razele X. ……………………………………………………………………… Numai omul care îşi supraveghează Grav şi ursuz, vîrful pantofilor, Nu vede nimic Decît vîrful pantofilor. de Ilarie Voronca
Cum se bucură de eleganţa trestiilor raţele sălbatice păpurişul destramă un cîntec pe panglica nemişcării în ierburi alunecă tăciunii din privirea lupilor bursucii se leagănă în adiere ca arbuştii pitpalacii împletesc un şal din lumina sunetului caprele negre fac alpinism oglindesc înălţimile ploaia dăruie scoarţe olteneşti pămîntului şi plugurile fac dragoste cu ţărîna o sărută o muşcă iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor. de Saşa Pană
În acest fragment de primăvară precoce Sufletul tău cunoaşte borangicul liniştii Doar lîngă jucăria vie Miracol zmuls din măruntaiele trudite Acolo între cîrpe e un gândac O icoană pentru fiecare gând Mai sunt degete din chibrituri moi Fragile ca viaţa Şi la fiecare un pistrui de unghie Liniile vieţii în două petale boţite Ochii acum urmăresc vecinătatea Şi înseamnă mirări de albastru vioi Mugur plin de surprize Poemă enigmă Lumina pală din păpădia obrazului Desenează în filigrană chipul tău de porfir Sau amintirea unei fotografii pierdute Poate ecoul vieţii înapoiat de zefir Fiecare ţipăt dezlănţuie panică În două inimi Gîndurile se îmbină atente inele Peste albastrul pătucului de nuiele Orizontul ţesă chenarul mărilor înşelătoare Tot mai mari cresc rotocoalele grijilor (Are întîietate povara trandafirie) Poemul se răsuceşte în proză În proza şi bolovanii luptei de toate zilele |
Archives
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
