|
de Leo Butnaru
La vârsta, dar mai ales la experienţa pe care o am nimeni nu mă poate priva de dreptul (şi stângul) de-a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv în stil etern-post-antic despre oralitatea libertină care, intrând direct din stradă îşi şterge tălpile de preşul dungat al primelor şase versuri de până aici (mersi şi pentru atât!) apoi, fără a-şi lua tălpăşiţa intră familiar-postmodernist în text încercând a seduce cititorul neexperimentat cu o sexy-cola ici-acolo permiţându-şi a debita şi uşoarele imbecilităţi convenţionale ale injuriilor de drept palimpsest pentru tabuul politicos al sexualităţii în surdină. O, cititor sedus, meriţi şi tu o odă! Prin forţa lucrurilor şi a lecturilor eşti complicele autorului înduioşat la gândul de a trăi prin poemul său un transplant din sine în altul – acestuia oferindu-i dezinteresat ocazia de a fi şi el (tu) CINEVA. O, cititor talentat ce mai! Cititor atât de bun încât n-ar fi păcat ca numele tău să fie tipărit pe carte alături de cel al autorului; în egală măsură voi daţi valoare literaturii – presupun, pentru că în poezie nici un prepus nu e de neglijat el, prepusul, armonizând perfect cu incertitudinea atotdevoratorei conştiinţe a lumii şi scriptorului ce-ţi închină, o, cititorule, oda în care se află cu o idee mai mult decât sentimentele pe care le emană; ideea cu Heraclit ce te poate învăţa a străbate drumul de la un nimeni-anonimeni la un erou, - o talentatule, priceputule cititor despre care n-au aflat doar analfabeţii, de parcă întreaga-ţi viaţă tu ai trăit în interiorul poemului care trebuie obligatoriu citit, deoarece Marele Cititor nu se poate percepe la auz după ureche…
0 Comments
de Mateiu I. Caragiale
Iar cînd, sfioasă umbră, prin ceaţa rece-a serii Purtîndu-ţi trista taină, de gînduri chinuit, Tîrziu te vei întoarce înfrînt şi istovit, Spre casa părăsită în văile uitării, Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării Şi-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit, La-ndemnul Amintirii ce-n prag ţi-a răsărit, Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioşării Zadarnice. Respinge deşarta-i mîngăiere Şi oricît de adîncă ar fi a ta durere, Trufia nu ţi-o pierde, rămîi nepăsător, Nu te opri, nu plînge, şi dacă-ţi stau morminte În drum, treci peste ele, înăbuşe-al tău dor, Şi-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus înainte. de Mihai Eminescu
Departe sunt de tine şi singur lângă foc, Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc. Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti, Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâini subţiri şi reci; Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini… Eu strâng la piept avere-mi de amor şi frumuseţi, În sărutări unim noi sărmanele vieţi… O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult… Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult! de Marin Sorescu
Bătăi în inimă: Cioc! cioc! Intră că tocmai vreau să ies. De nervi, eu am un mare stoc Şi un depozit sunt de stres. Ciocănitoarea îi dă ghes Unui stejar, în tainic loc, Şi bate cuie cu-nţeles, În coaja ce-ţi va fi cojoc. Ce-a fost a fost! Ce-o fi, să fie! C-o brumă de filozofie Tot m-am ales, în ceasul prost. Ciocănitoare, pe de rost Îţi ştiu sinistra psalmodie: Ce-o fi să fie, chiar a fost. |
Archives
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
