|
de Constantin Abăluţă
În vara aceea m-am strecurat într-o casă necunoscută ca un hoţ am ascultat zgomot de paşi undeva prin odăi stam între două ferestre zidite respiram ilegal viaţa altcuiva mă-ntrebam cine va aşeza străzile la locul lor clipa universului să dea buzna în beciurile şi mansardele celor morţi printre lăstarii cartofilor uitaţi prin cotloane arbori cu scrijelituri de nume omeneşti m-au însoţit în acea vară prin tot oraşul ferestre zidite sanctificau fiecare stradă pe care treceam o, cât îmi doream să-ntâlnesc un singur om întreg care să-şi pună palma în dreptul soarelui şi să moară odată cu lăstarul cartofului
0 Comments
de Constantin Abăluţă
Îmi place să colind pe străzi fără nume aici te simţi ca un copac oarecare eşti lăsat în seama clipei un nor alb te ia ostatic apoi te schimbă cu puştiul pe trotinetă care vine-n viteză ţipând Păzeeaaaa! Acum mănânc o portocală şi mă privesc în marea oglindă rotundă împestriţată cu timbre de pe scrisorile prietenilor din lumea întreagă Termin portocala dar nu arunc cojile le tai în pătrăţele şi le lipesc pe oglindă printre timbre Să aştepţi scrisori ce tâmpenie când există pe lume portocale de Constantin Abăluţă
Îşi propune să moară la o dată anume. Vede în masă un sprijin prea slab pentru braţele sale. Scrisorile scrise au gust de cianură. Petele de soare care cad peste anume litere îl bucură totuşi. Blana pisicii pare o umbră îndepărtată. Ceaiul curge prea repede pe gât. E greu să ţină ascunsă data la care va muri. Nu poate s-o divulge nici celui mai bun prieten. În fiecare zi ar vrea s-o schimbe. Masa şi scaunele de la bunica îl îndeamnă să tacă, să-ncerce să uite, să se comporte normal. Normalitatea unei morţi fixate arbitrar. Pariu cu viaţa asta fără nici o noimă, cu lumea asta de intruşi ce se foiesc în juru-i. Există un tablou pe perete care va lua foc la o dată anume pe care o ştie doar el. Un ac de oţel într-o crăpătură a parchetului va continua să rămână acolo pentru nimeni. de Constantin Abăluţă
Se află în viaţa lui. Se află acolo unde este nevoie de el. Ajută soarele să nu se facă de râs. Însoţeşte ploaia până la ogoarele cele mai crăpate. Din tunet şi fulger îşi face prieteni. Îngrijeşte şopârle cu picioruşele betege. La sindrofii lipeşte paharele sparte. Are tone întregi de lacrimi neplânse: e bine să fii prevăzător. Arborează un zâmbet pentru fiecare necunoscut. Întârzie cu orele lângă un pod dărâmat Imaginând cum s-ar putea reface. Merge prin ţară, şi-ar cumpăra o casă în fiecare sat. Ar putea săpa fântâni. Ar repara acoperişuri. Ar face scaune şi mese lângă calea ferată. E puternic, optimist, plin de bunăvoinţă. Se află în viaţa lui. Nimeni altul nu poate şti asta. Aşa că nimeni Nu-i va simţi lipsa niciodată. de Constantin Abăluţă
În fotoliu privind pe fereastră. O dimineaţă ignorată din viaţa ta şi-a lumii. Aşa-s toate dimineţile . Aşa-s toate ne-dimineţile. Eşti omul care stă în fotoliu. Copacii pe care-i vezi pe fereastră sunt parte din peisaj ori din viaţa lăuntrică? Între vrafurile de cărţi şi droaia de pereţi totul tace. Între talpa piciorului şi lamelele parchetului trec anii vieţii tale. |
Arhiva
May 2022
Autori
All
|
RSS Feed
