Blog Archives

Priveşti cum zboară norii

28/7/2021

de Al. Philippide

Priveşti cum zboară norii ca nişte continente
Desprinse dintr-o veche planetă istovită.
E-o vreme pentru visuri potrivită,
Cu seri adînci şi vînturi îndolente.

Lumea de azi, gheboasă de trecut,
Clipa de-acum, bolnavă de-amintire,
Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut.

Dar unde oare să mai pleci acum,
Cu sufletul deşert şi mintea arsă,
Când însuşi cerul este-o hartă ştearsă
Pe care nu mai poţi citi vreun drum?

Un singur gînd ca o mireasmsă tare :
Să te desprinzi din tine şi să zbori
Asemeni continentelor din nori
Pe valuri de văzduhuri viitoare;

Şi-ntr-un tărîm de neştiut azur,
În care nici o amintire nu vibrează,
S-ajungi în calea ta văzduhul pur:
Miraculoasă, veşnică amiază…

O, gînd anarhic şi amar,
Pe care vorbele nu-l pot cuprinde
Atunci cînd ca un meteor bizar
În noaptea inimii adînci s-aprinde!

0 Comments

Vara în capitală

21/7/2021

0 Comments

de Ion Minulescu

Au plecat bucureştenii toţi la băi
Şi cu Vara n-au rămas în capitală
Decât morţii şi gardiştii…
Iar pe străzile pustii şi prin odăi –
Praful ce se-ngroaşă zilnic,
Şi-n covoare –
Moliile cu prezenţa lor fatală
Şi cu veşnica lor poftă de mâncare…
De urât că n-are ce să vadă
În monumentala noastră capitală,
Vara umblă toată ziua-n pielea goală
Prin apartamente-nchise
Şi pe stradă –
De la Parcul Carol la Şosea
Şi de la Şosea la Cotroceni,
Însoţită de o droaie de ţigani
Şi de olteni,
Care vând cireşi, rahat şi limonadă
Şi-o poftesc să cumpere şi ea…

Vara însă-i fată de la ţară –
Bleagă şi prostuţă ca o oaie –
Nu ştie că în capitală
Este şi o „Baie centrală”,
Şi când simte că-i zăduf din cale-afară
Se răsfaţă-n Dâmboviţa cât îi place,
Ca Suzana clasică, la baie…

Iar pe mal, gardiştii – cască-gură –
O mănâncă cu privirea lor şireată.
Ca bătrânii poftitori de trup de fată,
Şi se-ntreabă:
Ce să-i facă?...
Să-i dea pace,
Sau s-o vâre-n beci la prefectură?...

0 Comments

Atingem visul

14/7/2021

0 Comments

de Dimitrie Stelaru

Printre unghiuri sparte de munţi
e o potecă îngustă care duce la stele,
e tăişul obrajilor cerului –
după asta luneci în spirit.
Bate inima toamnei de ceară şi frig
şi frunzele ascund la umbra noastră
şi coloanele antice de lemn stau prevestitoare
vibrându-ne obsesia.
Nu mai e nimic de-aici. Toate încep.
Degetele au atins visul.

0 Comments

Orgoliu

7/7/2021

0 Comments

de Nina Cassian

Nu am timp să dau tuturor o dovadă
a marilor, uimitoarelor mele virtuţi,
cine are ochi de văzut, să vadă.
Altminteri, ochii mei rămân necunoscuţi.

Sunt unii care, întâlnindu-mă, -au spus:
«Bine-ai venit în viaţa mea, minune!».
Sunt alţii care n-au avut ce spune
şi-am plecat de la ei, mai departe, în sus.

Timpul e iute. Mai am câte un dar
de preţ - şi caut destinatari sub stele.
S-ar putea să-i caut în zadar;
şi-am să mă-ngrop, ca faraonii,
cu bogăţiile mele.

0 Comments

Priveşti cum zboară norii

Vara în capitală

Atingem visul

Orgoliu

Arhiva

Autori