de Ion Minulescu

Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit…
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.

Cu magica-mi baghetă uriaşe -
Stăpâna hotărârilor eterne -
Deştept  măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm întârziaţii negrelor taverne…

Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.

Dau fructe noi smochinilor uscaţi.
Dau bronzului figură omenească,
Iar regilor -
Pe socluri de marmură-nşiraţi -
Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească.

Iar când cobor,
Când calda-nfiorare
Se zbate-n cupa recelui repaos,
Azvârl sămânţă nouă în vechile tipare
Şi-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos !...

de Adrian alui Gheorghe

Întîi si-a refuzat numele. Se numea Reiner.
Sau se numea Dimitrie?
Sau poate Iacinto, un nume neobisnuit
printre locuitorii tot mai
abstracti ai unei lumi care se înghesuia
sa urce în cer. Sau se numea
Ezra.
Ezra se numea si casa în care locuia si
strada
si tara                                
si continentul …
Sau nu. Se numea pur si simplu Paul.
Paul e un nume pe care moartea
nu-l vede prea lesne, ea vine si zice:
Unde este Paul?
Dimitrie zice:
Nu stiu unde este Paul!
Reiner zice: Paul descarca luna în curte!
Carlos zice: Paul e obosit, Paul doarme cu femeia lui
si femeia lui
tocmai viseaza si Paul merge înainte si face loc visului
sa intre în lume!
Omar, care tocmai trecea pe acolo,
zice mortii: Paul s-a dus dimineata
în tîrgul de cîini
sa-i învete sa urle ca oamenii!
Yannis s-a apropiat de moarte
si i-a zis: Paul este Reiner sau
e chiar Iacinto.
Iacinto i-a spus mortii:
Paul e Edgar!
L-am vazut eu pictîndu-l
pe Edgar
ca sa se ascunda!
Piotr zice: Paul
nici n-a trecut azi pe aici,
el vine foarte rar pentru ca
însamînteaza cu nisip
cîmpiile de la est …!
Atunci moartea zice:
Vei merge cu mine tu, Reiner,
dupa aia vii si tu Ezra
dupa care vii si tu Dimitrie
te pregatesti si tu Federico
si daca între timp nu apare Paul
vii si tu Iacinto
si tu Carlos
si tu Piotr
si daca Paul nu termina de descarcat luna în curte
vii si tu Alexandru
si tu Emanuel
si tu Iustin
si daca pamîntul
nu-i tot însamîntat cu nisip vii si tu
Olivian
si tu Christian
si tu Aurelian
si tu Horst
si daca femeia lui Paul înca viseaza
limba inorogului mîngîindu-i coapsele
vii mai întîi tu Ioachim apoi vii tu
Patrick apoi tu Boris si pîna vine Paul
din tîrgul de cîini cu mîinile zdrentuite
de muscaturi
pîna se spala de sînge
vii tu Alvin
si tu Eduard si tu Antonio
si pîna Paul se desparte de Edgar cu care
a întemeiat o biserica pentru frica lor
vii tu Nicanor si tu Yukio si tu Reiner …
Dar pe mine, zise Reiner,
m-ai mai chemat o data.

Nu-i nimic, zise moartea,
draga Reiner,
trebuie sa întelegi ca toate astea sînt aleatorii
daca apare între timp Paul schimbam
ordinea, uite, vezi cum trece un cîntec
prin gusa unei pasari ca un glonte
nu stii în sîngele cui se va opri
sau daca soarele se face iarasi cuvînt ca
la început îti dai seama ce grea devine soapta
si cum ai sa poti respira
dintr-un vazduh ca un cap de marinar smuls
cu tot cu cosul pieptului … ?
Hai, Reiner!

de Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

de Matei Vişniec
 
Îl vedeţi pe bărbatul acela singur?
ei bine, bărbatul acela singur
a îmblînzit toate păsările
s-a terminat cu păsările
orice pasăre trece acum pe lîngă tine
spunînd bună ziua
nu mai poţi goni o pasăre
de pe umărul tău
fără ca pasărea să îţi spună
mă scuzaţi, n-am vrut să fac asta
credeţi-mă
nu mai poţi să încaleci o pasăre
fără ca pasărea să te întrebe unde
unde vreţi să mergeţi dumneavoastră?
tu izbeşti cu pălăria de pămînt
şi spui mai lăsaţi-mă în pace
de ce vreţi să ştiţi totul?

de Marin Sorescu

Ce mă doare cel mai tare
E că nu voi mai putea fi
În contact cu cărţile,
Să stau dimineaţa în faţa bibliotecii
Ca la ţărmul mării
Mângâiat de briza tainică adiind
De pe rafturi.

Dacă tot voi fi atât de aproape de ele,
Sper să nu mi se refuze, Doamne,
Plăcerea de a citi în stele
Măcar o dată pe săptămână
După orarul afişat pe un nor.