de Marin Sorescu
Cum acest rău n-are de gând să treacă Şi ne scăldăm tot în aceleaşi ape, Să facă ceva Heraclit, să facă, Din unda împuţită ne dezgroape. Căci dacă totul merge, cum de noi N-avem de ştire, cât trăim cu ştir Şi-nţepeniţi cu buzele-n noroi Suntem cobai ai unui lung delir? De aiurăm şi-n trista agonie, Ţinându-se de marginea răbdării, Urlăm, s-audă zeii disperării Ce poate-un biet boţ de carne vie, Fosile prinse-n râul împietrit - De vină este numai Heraclit.
0 Comments
de Radu Sergiu Ruba
Prostul satului îi împrăştie pe intelectuali ca pe vrăbii detonând în mijlocul lor bomba cum că sfârşitul lumii a şi venit drept care înţelepţii se ascund degrabă prin şoproane cu toate hârtiile lor să-şi calculeze noua poziţie în spaţiu şi să vadă dacă mai au vreun rost sudul şi nordul. Se ciupesc singuri de fese se trag de urechi se iscălesc confirmându-şi astfel că există la fel l-ar ciupi spre confirmare şi pe Dumnezeu căci brusc au început să-l simtă prin preajmă dar încă se tem aşa că rostesc numele lui Aristotel iar ecoul răspunde ca-n peşterile copilăriei: Aristofan! Mai nimic nu s-a schimbat singură trâmbiţa sună. Căci prostul satului a făcut trompete de hârtie din toate operele-nţelepciunii şi suflă-n zece deodată stârneşte un vacarm de nedescris multora storcându-le lacrimi altora prăjindu-le mititeii. Pentru că ce mai poţi să faci când totul s-a sfârşit decât să stai să ţi se-ntâmple ce s-o putea întâmpla aşteptând la poartă pe acoperiş în vârful prunului de unde lumea se vede aşa cum a fost fiindcă ceea ce este nu se mai vede. Ce altceva poţi să faci ca intelectual decât să-nţepeneşti cu craniul tău demn în jurul firului sâcâitor de nisip pe care singur ţi-l strecori înăuntru şi să aştepţi minunea. de Doina Uricariu
Curaj, tu, bob de zmeură cu miez de miezuri, te văd în purpură şi tremuri cum se zbat sub faruri ochii de iepure. În cerul gurii este noapte, topeşte-te mai blândă, în malurile tale mici şi coapte. Să-ţi spun ce dulce te-am simţit pe buze? Că-n ape ar fi fost un pâlc de scoici minuscul? Cuvintele-n adaos sunt confuze şi sângerează zdreanţa de crepuscul. Puteam să-ntârzii calea ta în mine, în palmă să te ţin în aşteptare dar zidurile tale de ruine visau să le culeg nerăbdătoare. Intram cu moartea lor în altă viaţă şi-ţi dăruiam astfel un drum în sânge. Aleargă picătura de dulceaţă? Sau roşul ochi de iepure mai plânge În carnea mea găsi-vei pădure şi fâneaţă. de Aurel Pantea
Cînd învingi şi nu vrei să învingi şi nu vrei să ai supuşi şi nu vrei să laşi în urma ta nici o ruină şi laşi totuşi şi vezi şi auzi un sunet mort şi nu te opreşti şi toate sunt ale învingătorului, un lan de muşcături – pocnesc pîrguite sufletele acizilor – vorbeşte în numele omului, o zi translucidă, o placă de celuloid reţine imaginile unui peisaj crăpat şi stelele gînguresc, gînguresc. de Ion Minulescu
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Orăşenii pe trotuare, Merg ţinându-se de mână, Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână, De sub vechile umbrele, ce suspină Ş se-ndoaie, Umede de atâta ploaie, Orăşenii pe trotuare, Par păpuşi automate, date jos din galantare. În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Nu răsună pe trotuare Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână, Numărând În gând Cadenţa picăturilor de ploaie, Ce coboară din umbrele, Din burlane Şi din cer Cu puterea unui ser Dătător de viaţă lentă, Monotonă Inutilă Şi absentă… În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Un bătrân şi o bătrână – Două jucării stricate – Merg ţinându-se de mână… de Ion Minulescu
Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” Guerlaine a botezat parfumul Extras din cupele de crin Cu numele necunoscutei – Boeme Sau aristocrate – În ale cărei bucle blonde, Decolorate Sau pudrate, A cunoscut întâia oară Parfumul cupelor de crin… Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” Rozina… Unde e Rozina? Un strop uitat într-un flacon Se-ntreabă: Unde e Rozina? Un strop uitat într-un flacon Schiţează-n grota de cristal Regretul cupelor de crin, Ce-nstrăinate de grădina Din care le-a cules o mână De trecător sentimental Jertfesc blazonul florentin Pe-o balustradă de balcon… Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” Guerlain a cunoscut-o poate Dar când, Şi unde, Şi-a ce fel? Guerlain a cunoscut-o poate Şi a iubit-o… Dar Rozina?... Rozina l-a iubit pe el?... Parfumul lui Guerlain îmi spune Că-n golul cupelor de crin Divinizatele nebune N-au picurat decât minciună Şi că Rozina-a fost… nebună!... Şi totuşi, el o cântă şi-astăzi În blondul cupelor de crin… Guerlain a botezat parfumul „Voilà pourquoi j’aimais Rosine” de Ion Minulescu
Carte – Sora mea cea bună, Din ce sfântă-mpreunare Te trezişi la mine-n casă Într-o noapte fără lună, Când, Cu coatele pe masă, Obsedat de-acelaşi veşnic Şi suspect semn de-ntrebare M-afundam în întuneric, Cu un muc de lumânare Într-un sfeşnic?... Carte – Sora mea-nţeleaptă Şi cuminte, Spune-mi, cine Mă sorti frate cu tine Într-o noapte fără lună, Când – Pe-aceeaşi cale dreaptă – Ne trezirăm împreună, Mână-n mână, Ca-ntr-un raft de librărie Unde numai dracul ştie Ce te-aşteaptă?... Carte – Soră de beţie, De extaz Şi nebunie – Magică bijuterie De cuvinte Şi imagini Mâzgălite pe hârtie Cine te-mbrânci spre mine Să te vinzi fără ruşine, Ca femeie pe bani?... Carte dragă, Nu ştiai Că – orice-ai fi – Tu n-ai Decât trei sute de… pagini Iar eu Trei sute de… ani?... de Şerban Foarţă
Fără pârghie, fără scripet, o dihanie-aşa măruntă că ar fi ea, într+un sipet, piatră pe+un inel de nuntă, ditai soarele împinge, soarele de la Eghipet, ca pe-o bilă, ca pe-o minge numai aure şi sclipet. Crugul scarabeului, sacră, scara leului, a zeului soare! Ochiul scaraboului, gălbenuşul oului, al noului soare! Ca pe-o bilă, ca pe-o minge, fără pârghie, fără scripet, ditai soarele împinge, soarele de la Eghipet, o dihanie-aşa măruntă că ar fi ea, într-un sipet, piatră pe-un inel de nuntă numai aure şi sclipet. de Ion Minulescu
Revăd oraşul pribegiei mele – Nepreţuit motiv de inspirare – Ce-acelaşi Vodă Cuza tronând în piaţa mare, Îndurerat de-atâtea vremuri grele… Ştefan cel Sfânt şi-arată buzduganul… Cu care-nspăimântase întreg aliotmanul… Miron Costin letopiseţu-şi scrie Cu sângele Moldovei – izvor de apă vie… În jilţul lui, Asachi – poet şi fabulist – Pledează şi-astăzi pentru „curentul latinist”… În faţa teatrului, Vasile Alecsandri Se-ntreabă ca Hamlet: „A fi, sau… a nu fi?”… Mihai Kogălniceanu, la Copou, Repetă un capitol istoric veşnic nou… Sărmanul Eminescu, într-un cearşaf de baie, Şi-aşteaptă epigonii flămânzi ca să-l despoaie. Şi-n timp ce turnul Goliei se-ntreabă ce să facă – Să-şi plângă gloria defunctă sau să tacă – Biserica – minune unică – Sfântul Sava, Ea singură-ţi surâde, că-şi rennoieşte slava!... Mâhnit de-atâtea regăsiri în mine, Îmi lăcrimează ochii de ciudă şi ruşine, Şi cum n-aud pe nimeni urându-mi „Noapte bună”, Cobor tăcut spre gară, cu laşii… mână-n mână !... de A.E. Baconsky
…oamenii şi produsele lor… oamenii lucrează, produc mereu desăvârşesc finisează… produsele reclamă progresul continuu…produsele reclamă progresul continuu…produsele sunt nemiloase… nimenea nu se mai mulţumeşte cu propriul său cap… produsele cer eforturi crescânde…produsele încep să gândească mai repede decât cei ce le fac… produsele cântă mai bine dansează mai bine visează mai bine… produsele-ncep a uita şi-ncep a-şi aduce aminte… produsele-ncep a ucide… produsele-ncep a se crea singure unul pe altul frumoase desăvârşite îngrozitoare… şi oameni halucinează produse şi consumă întruna înnebuniţi de spaimă, terorizaţi, urmăriţi de produsele lor consumă întruna şi aerul e albastru şi apele agonizează şi-un spirit al răului se-aude noaptea râzând şi proferând neînţelese cuvinte într-un grai straniu… |
Archives
December 2024
Autori
All
|