de Al. Andriţoiu

Tu m-ai orbit precum un foc bengal,
Pârjol domol în iris şi în pleoapă.
O, pentru tine ar putea să-nceapă
al treilea, războiul, mondial!

Să curgă sângele în chip de apă
din trupul nostru stins şi lilian,
stârnit de marele-ţi amor fatal,
de pofta cărnii tale care-mi scapă.

Te porţi pe-un cal de-amurg. Pălim privind
cum ţii harnaşamentele de-argint
în mâna ta de amazoană dură.
Opreşte-ţi hergheliile sirepe
Că-al treilea război tot nu va-ncepe
Chiar de murim când te simţim pe gură…

de Doina Uricariu

Una zice Platon, alta Aristotel, alta Epicur, Telesio
Campanella, Bruno, Basso, Vanini.

Una zice furnica, alta cerul, alchimia, magia,
Astrologia, muşuroiul, pădurea, cârtiţa, oaia

şi zeul care te împrejmuie cu cercul de foc.

Ia-ţi un colac de salvare, o sticlă de vin, un iubit,
O linie mică de orizont, unde să-ţi poţi cuibări
Obrazul pe care nimic nu-l atinge,

Nici o palmă, nici un ram, nici un fulger.

de Ileana Mălăncioiu

Căldurile verii s-au dus, e târziu,
Tu eşti mai departe de lumea aceea pură
În care te-am văzut fără să fii,
Eu simt mai mult nevoia de căldură.

Dar totul începe să nu mai fie aşa cum era,
Pământul pare trist şi-nsingurat,
În prăpastie cad frunze şi oameni
La care nici nu te-ai fi aşteptat.

Pe muntele închis cu sîrmă e pustiu,
Toamna e galbenă ca un obraz de ceară,
Sufletul meu ar vrea să fie îngropat
Şi să răsară iar la primăvară.

de Gheorghe Pituţ

Puterea este un fruct divin,
cine apucă să o guste
e-asemeni celor ce beau vin
în cer la cramele auguste.

Dar tot mai bine-i om umil
să sapi ori să topeşti metal,
să creşti pe rând câte-un copil
curat sub cerul social;

I-ar fi de-ajuns şi-atât
cât ştie majestatea sa
poporul blând şi mohorât
dar drept din vremi şi pururea.

Totuşi puterea-i fruct divin,
Cine apucă să o guste
e-asemeni celor ce beau vin
în cer la cramele auguste.

ade Adrian Pintea

Umbrit eram, iată, de glezna cuiva
care mult mai puternic prin toate păşea;
astfel oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală,
orice drum băteam a doua oară;
dus undeva să spun că iubesc
văd că iubita mi-a fost trezită-nainte;
caut un lup să-l fac frate frăţesc
şi-l găsesc însemnat de alt dinte;
vreau să-ncalec un cal temător, să-l alint,
şi el este demult împăcat cu şaua;
vreau să dorm unde-i veşnică neaua
şi găsesc locul tăvălit;
uşile-naltului abia se trântesc
după cineva luat drept mine;
poeziile mele se alcătuiesc
din întârzieri şi ruşine;
umbrit eram, iată, de glezna cuiva
care mult mai puternic prin toate păşea;
astfel, oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală
orice drum băteam a doua oară.

de Al. Philippide

Portice lungi prin care spun anticii
Că noaptea se plimba cu molcom pas
Caligula nebun visînd suplicii,
Din voi nici o fărîmă n-a rămas.

Cine-a cioplit acele chipuri stranii
Pe insula pierdută şi pustie
Din fundu-ndepărtatei Oceanii
Şi le-a adus în braţe, cine ştie ?

Tu, monstru al fierbintelui Egipt,
Sfinx cu sprînceana încruntată,
În ce papirus, în ce manuscript,
Se află taina ta nedezlegată ?

Dar ce să dezlegăm ? Doar totul piere
În timpul fără sens, fără-ncheiere.
Ajunşi în lună n-am găsit decît
Un plat pustiu, sărac, steril, urît.
O să ajungem oare şi la stele,
Cu gîndul să descoperim în ele
Secretul universului şi-al vieţii ?

Da-n stele nu ajung decît poeţii.

de Ioan Alexandru

Perla se naşte-n pîntecele mării
Într-o scoică-n care a pătruns
Pe lîngă vuietele legănării
Şi jungherul plînsului ascuns

În jurul rănii scoica se-nfăşoară
Şi din acest plîns interior
Precum icoana Mirelui din ceară
Transpare-n perlă foc mistuitor

de A. E. Baconsky

Mă uit la vânt şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd,
Văd doar arborii cum se clatină
Şi frunzele cum aleargă prin iarbă.

Mă uit la timp şi nu-l văd,
Mă uit îndelung şi nu-l văd –
Văd doar copiii cum cresc
Şi oamenii cum încărunţesc şi se-apleacă.

de Maria Banuş

Auzi cum miaună pisicile de casă!
E socul înflorit
şi precupeţe îl culeg,
îl vînd în grămăjoare,
pale, limfatice, la piaţă.
Greu respirăm.
E vînt ca de pustiu.
Pe la benzinării,
cozi lungi de orăşeni.
Ţărani în autoturisme.
Livide căpăţîni de varză
decapitată.

Secetă bătrîne.
Praful ne înghite
şi noi pe el.
Îl spargem între dinţii falşi , gălbui.
Scrîşneşte-n gură
pămînt fărîmicios,
grăunţe din cei ce-au fost cîndva
părinţi, copii, fragile curtezane,
seminţele pustiului de vînt.

de Constanţa Buzea

celui ce n-a sperat nimic pentru sine
i s-a dat şi i s-a luat
dar din ce i s-a dat a singură dată
i s-a luat după aceea mereu
i s-a luat fără milă şi fără istov
i s-a luat până la moarte
şi după moarte