|
de Geta Stan Palade
Azurul din livezile tinere sau de pe umerii munţilor noştri a fost inventat de zeii pământului în memoria florilor de cireş la răscrucile vântului! Uneori, mai ales primăvara, florile şoşotesc între ele vorbind pe elineşte despre un Sfarmă-piatră contemporan din satul nostru! El a descoperit din dragoste pentru noi pământenii norocul florii focului şi siminocului din bătătura bunicului! Deţine la cingătoare dinspre soare răsare, cheile Raiului! Azurul unui cap de cerb înfrunzit vorbeşte uneori noaptea în vis despre filozofia florii de cais punând peceţi de ambră-n bătătură şi stavile de pojar lângă răsură! Ca şi când ne-ar amaneta pentru câteva veacuri de eternitate peisajele de safir din ţara haiducului!...
0 Comments
de Matei Vişniec
În dimineţile tăcute desăvârşite obişnuiesc să mă plimb cu trompeta subsuoară prin parcul municipal mă urc în picioare pe una din băncile ude şi încep să cînt visător un bărbat şi o femeie se opresc în faţa mea ascultă răscoliţi apoi se îmbrăţişează iar el îi spune emoţionat de mîine da, de mîine, ne vom schimba modul de viaţă vom încerca să fim fericiţi ne vom duce la cinematograf vom discuta despre artă vom colecţiona ilustrate ne vom gîndi la marile adevăruri în fiecare zi spre seară ne vom strînge mîinile ne vom privi în ochi şi la fiecare douăzeci şi patru de ore vom încerca să facem câte o faptă bună iar la vară o, la vară vom vizita Bulgaria în autocar de Daniela Crăsnaru
Azi e o zi cu soare la tine, azi nimic rău nu ţi se poate-ntâmpla azi uităm tot, suntem sub anestezie toamna asta împarte egal narcoza ei dulce şi mie şi ţie. În ultima zi cu soare a toamnei, de obicei nu se moare să aşteptăm o ploaie anume, un întuneric, o înfrigurare când prietenii sunt tot mai puţini, când nimic nu ne mai iese când suntem trişti şi săraci când va începe din nou să ne pese unul de altul, din simplul motiv că toţi ceilalţi au dat bir cu fugiţii definitiv. Mâine va fi foarte urât, va ploua, poate va ninge un pic mâine va fi o zi oarecare pentru sufletul nostru peltic, pentru sufletele noastre egale care azi însumate nu fac mai mult de două parale… de Ion Minulescu
În poarta curţii unde m-am oprit M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit – Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!... Şi-n pragul porţii-n care am bătut Un buldog negru m-a recunoscut Şi m-a lătrat cu un salut de «bun venit»… În poarta casei tale-n care M-ai găzduit întâmplător, Când nu eram decât un călător Bătut de vânt şi mângâiat de soare, M-am regăsit ca-n prima zi, când tu Îmi repetai cuvântul: «Nu»… «Nu»… «Nu»!... Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini De ură Şi nencredere-n străini… Dar când am vrut să plec – Ca un zevzec – Tu m-ai oprit Cu graba unui gest nebănuit, Şi-n gura ta cuvântul «Nu» s-a transformat În alt cuvânt Cuvântul «Da» - Un «Da» sonor şi-adevărat Pe care-l auzeam aşa Întâia oară-n viaţa mea!... Dar ce păcat că n-am putut Să-l îngrijim cum am fi vrut! Căci într-o zi cu ploaie Şi cu vânt Cuvântul «Da» se-mbolnăvi Şi-apoi muri, Cum moare-n gură-orice cuvânt Când nu-l poţi măcar şopti!... Dar astăzi, după şapte ani, Când morţii-şi schimbă locuinţa, Eu, care mi-am păstrat credinţa În zeii noştri subterani, Mă-ndrept spre ei – cu voia ta – Şi-i rog frumos Să-nvie pe defunctul «Da», Cum a-nviat pe vremuri şi… Cristos!... de Mihăiţă Talpalaru
Azi îţi voi da, pentru început, o zi din viaţă. Preţ? Ieftin, e la ofertă pe tarabă-n piaţă. Îmi e de prisos acum şi inutilă ziua mie. Dar poate cu mai mult folos să-ţi fie ţie. Nu eşti mulţumită? Mai vând o săptămână. La care pun un bonus… e viaţa dintr-o lună. Am din belşug, a fost un an cu rod neaşteptat, Şi îţi mai dau 50 de ani, eu am trăit îmbelşugat. Mai vrei? Ai cumpărat mai tot, primeşte dar, Cu ale lui banale zile ce-s scrise-n calendar. Primeşte-mi sufletul de îl doreşti, e mai altfel. Nu vreau nimic, e gratis, nimic nu vreau pe el. Când şi când în libertate să îl laşi, puţin fugar. Atât te rog, poţi să-mi promiţi! E mic ştrengar. Ce am avut s-a terminat, pleca-voi mulţumit. O mică parte am vândut, iar sufletul? L-am dăruit! de Cristian Bădiliţă
Bună dimineaţa, tristă dimineaţă, cu ploaie şi vânt la mic dejun cu strigoi abia despăturiţi din ceaţă cu pieţari în strai de Moş Crăciun. Bună dimineaţa strig îngerilor gării legaţi de felinar cu tricolor bună dimineaţa, stea a iertării din care păcătoşii la braţ cobor. Fruntea mi-o deschid şi trag oblonul peste cărţile de care-s sastisit, smulg din tâmpla stângă telefonul şi pe buze scapăr ultimul chibrit. Mă înfrupt apoi, tiptil, la hanul fecioarei ca un tânăr paşă – nu dau socoteală, bună dimineaţa spun oraşului care-i prins de-o trecătoare sfială. În sicriul vertical din sticlă mată ceaiul mă spală şi-mi alungă greaţa, va veni o dată ca niciodată când voi spune doar nopţii, simplu, bună dimineaţa. de Ştefan Augustin Doinaş
Doamne, departe eşti! Şi-anevoios e drumul până la Tine. M-am luptat amarnic cu fumul ce-mi astupa vederea dincolo de orizont. Am străbătut prin pustie, ca printr-un front al demonilor. Dincolo de văi şi hârtoape o clipă, Doamne, Te-am simţit parcă aproape. Dar nu era decât închipuirea unui contur care cutreiera cerul văduvit de azur. Când măna mea se-ntindea încercând să apuce o parte a Ta, întâlneam doar o cruce; iar când socoteam că Te-mpresur cu gard de foc, eu însumi mă simţeam cum ard. Doamne, apropie-Te! Flutură-mi zdreanţa îndărătnică a luminii Tale, speranţa: înaintea Ta, cu fruntea mirosind a pământ, să mă târâie fără de milă Duhul cel sfânt. de Duiliu Zamfirescu
Bine-ai venit din nou la noi Surată primăvară, Să mai răsune prin zăvoi Teleanca turmelor de oi Şi cucul pierde-vară. Bine-ai venit cu părul prins În mărgăritărele, Cu trupul pe sub sân încins Învolburate într-adins Rochiţi de rândunele. Mireasă-n carul tău de flori Cu fluturi prin bulendre, Aduci taraf de cântători, Viorele-n privighetori Iar cobza-n măcălendre. Dai lumii sufletul senin Şi dor de poezie, Dai chef de joc şi de pelin Şi poate, un pahar cu vin Nuntaşului ce scrie. de Dan Coman
sunt un om bun. cum nu se poate mai bun. îmi dau lacrimile de atîta bunătate. nu ies niciodată dintre aceşti patru pereţi deşi deseori fac plimbări care seamănă perfect cu o mică excursie la capătul lumii. din cauza bunătăţii mele sunt atît de atent cu mine încît nici sîngele nu-mi mişcă prin corp decît rareori. din cauza bunătăţii mele sînt aproape perfect. simpla mea prezenţă printre fiinţele vii ale lumii le-ar şterge pe toate de pe suprafaţa pământului. nimeni niciodată n-a rezistat unei astfel de bunătăţi. căci sunt un om bun, cum nu se poate mai bun. mă opresc în mijlocul camerei şi pînă să mă îmbrăţişez hohotele mele mă împrăştie pe pereţi ca pe un pumn de roşii stricate. de Adrian Păunescu
V-am tot iertat, v-am tot acoperit, Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept, Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit, Femeia, n-are, totuşi, nici un drept. Muncim, ca nişte sclave, zi de zi, Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu, Şi condamnarea de-a ne urâţi, Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu. Stăm în picioare, încă de cu zori, Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri, Dar voi, care vă credeţi tot feciori, De ce nu arătaţi ca nişte miri? Pe unde ne daţi dreptul de-a munci, Lucrăm istovitor, cu voi în rând, Din când în când, în burţi ne daţi copii, Iar voi plecaţi la altele, râzând, Când suferiţi, ne cereţi lângă voi, Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult, Vă plângem, când vă duceţi la război, Sau când vă speriaţi, la vreun consult. Eroic v-am iubit nelegitim, Şi legitim, eroic v-am iubit, Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim, Ba, alteori, intram în circuit. Iar cele care, azi, pe termen scurt, Vă fură amintirile de ieri, Îşi vor plăti plăcerea unui furt, Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri. Şi, uneori, păcătuim curat, Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei, Că însuşi Dumnezeu este bărbat Şi nu le înţelege pe femei. Dar, vai, a fost odată prea frumos, Ca-n filmele de dragoste a fost, Şi-acum, ne omorîm sîrguincios Şi zilnic ne distrugem fără rost. Ne-nvinge viaţa fără orizont Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc, Trăim ca nişte văduve de front Şi mâinile mereu ni se aspresc. Acum, când auziţi acest reproş, Priviţi, fără privire, înapoi, Încuvinţaţi din cap, mărinimoşi, Şi credeţi că nu-i vorba despre voi. Şi, totuşi, e vorba despre toţi Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi, Durerea femeiască pentru soţi, E-un credit fără giruri şi dobânzi. Vă e urât cu noi, vă e urât, Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi, Aşa că vă rugăm numai atât: Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi, Dar faceţi-o cu tonul coborât Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi. |
Arhiva
April 2018
Autori
All
|
RSS Feed
