|
de Duiliu Zamfirescu
Sosesc cocoarele, sosesc, De după deal de ţintirim, Iar anii trec, copiii cresc, Se schimbă tot ce-i omenesc, Şi noi îmbătrînim. Mi-aduc aminte ca acum Cînd alergam cu capul gol Prin prăfăria de pe drum Şi cînd ardeam cărţile scrum, Şi şcoalei dam ocol. Şi mai tîrziu, cînd am plecat. Ce veselie în trăsură !... Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat Pe cînd plîngea un biet argat, Cu-n deget dus la gură. Şi vreme lungă mai tîrziu, Cînd m-am întors cu dor de bine, Nehotărît, fără să ştiu Ce pot să fac şi ce-am sa fiu În lupta mea cu mine. Şi-n fine, astăzi, cînd gîndesc La ce ne este dat să fim, Cum anii trec, copiii cresc, Bătrînii cum se odihnesc În deal la ţintirim, Mă simt nepriceput şi mic În gloata de zădărnicii, Şi nu mai pot zice nimic, Ci numai ochii îi ridic Şi caut spre copii.
0 Comments
de Mihail Vakulovski
femeile citesc periculos cărţile scrise periculos de bărbăţii care citesc periculos cărţile scrise periculos de bărbaţii care citesc periculos femeile periculoase trăiesc romane periculoase şi scriu cărţi periculoase în lumea bărbaţilor şi despre lumea bărbaţilor care scriu cu propriul sînge pe pielea goală a femeilor periculoase care citesc periculos cărţile scrise periculos de bărbaţii care citesc periculos cărţile scrise periculos de bărbaţii care citesc periculos… de Ion Untaru
Când au venit, unde s-au dus anii, nărăvaşii cai? ce galop nebun şi-ncai câte-aş mai avea de spus! nu e iarna cum e vara şi nici soacra cum e nora dacă vine aur-ora doar când plouă la Amara unii cântă, alţii latră unii lucră, alţii strică; fără rugă, fără frică, nu se coace pâinea-n vatră bucuria nu mai zburdă, unde vrei să te mai duci? s-a umplut lumea de cuci, vindem zer în loc de urdă de Ion Untaru
Unii oameni urcă pe munte pe cele mai cunoscute trasee; alţii din ignoranţă sau din frondă încearcă să urce pe cele mai grele şi necunoscute itinerare iar alţii în schimb aleg din comoditate cele mai uşoare drumuri numai că acestea coboară, coboară, coboară… Cine nu se apropie de Dumnezeu în fiecare zi, acela se îndepărtează de Dumnezeu în fiecare clipă de Vasile Militaru
Mi-e sufletul ca un cireş în floare Şi'n floarea lui tot soarele îl am ! Sunt mii de ramuri, - şi-o privighetoare Vrăjită cântă'n fiecare ram… Furtuni ce-au smuls goruni din rădăcină Trecură şi prin floarea-i de zăpadă, Dar, sbuciumându-i ramii ce se'nclină, Lui nici o floare n'a putut să'i cadă ! O, Doamne, - azi, când nimeni nu mai poate Să birue-al ispitelor sudum, Când înspre iad duc drumurile toate, Iar înspre rai mai duce-un singur drum, Trimite-mi îngeri, - astfel să mă poarte, Să nu mă întineze nici un greş, Ca, sufletu-mi să ţi-l aduc, la moarte, Îmbătător ca floarea de cireş ! de Dorin Ploscaru
toate relele lumii sunt izbăvite doar primăvara. cum stau păsările zgribulite pe ramuri cum gândurile stau la răscruci în ceas de primăvară. doar mieii rebeli şi mormane uscate de frunze stăteau mărturie despre toamna uitării. în timpul acesta barierele căii ferate blocau orice trecere. toate relele lumii îţi repeţi mereu urcând scările cu sufletul la gură, visul şi somnul va aşterne pe gene un dans graţios de frederic chopin. barierele sufletului şi desagii încărcaţi pe asin. pleci într-o călătorie depărtată pe această vreme ploioasă. doar câinii, mioarele şi măgarii. de Octavian Soviany
Oamenii onorabili poartă sacouri impecabil călcate şi îşi plătesc telefonul la zi. Se spală pe dinţi. Nu fac dragoste decât cu nevestele lor. Sunt doctoranzi în ştiinţe politice şi poartă sub limbă o bilă strălucitoare şi neagră de cauciuc. Ce bine că Dumnezeu nu m-a făcut un om onorabil. Îmi vine Să scot limba la ei. Să le arăt şezutul meu slăbănog pe care mi-am tatuat declaraţia de independenţă. de Monica Pillat
Când te încearcă îndoiala, Când mintea ta-i un ghem de zbateri Şi ai pleca, dar nu ai unde, Te-aş lua cu mine în livada Ce se deschide în tabloul Care-a oprit pe totdeauna Aleanul verde al amiezii. Am sta sub crengile pictate, Până când undele din suflet S-ar îmbuna, căci nici o boare Nu le-ar mai încreţi oglinda, Şi am rămâne înlăuntrul Luminii galeşe de vară, Privind din acuarela caldă Vârtejul umbrelor de-afară. de Octavian Soviany
Aveau nevoie de-o casă pentru dragostea lor. Au muncit şi au adunat bani. Casa avea camere luminoase şi o grădină cu flori, iar de pe terasă se vedeau munţii. Între timp el chelise, iar ea se-ngrăşase peste măsură. Dormeau în camere separate, fiecare cu cărţile lui şi cu pisicile lui. „Doamne, ce friguroasă e casa asta”- îi spunea el câteodată motanului. Iar ea se gândea la prietenii care pătaseră în ajun covorul cu vin. de Geta Stan Palade
Azurul din livezile tinere sau de pe umerii munţilor noştri a fost inventat de zeii pământului în memoria florilor de cireş la răscrucile vântului! Uneori, mai ales primăvara, florile şoşotesc între ele vorbind pe elineşte despre un Sfarmă-piatră contemporan din satul nostru! El a descoperit din dragoste pentru noi pământenii norocul florii focului şi siminocului din bătătura bunicului! Deţine la cingătoare dinspre soare răsare, cheile Raiului! Azurul unui cap de cerb înfrunzit vorbeşte uneori noaptea în vis despre filozofia florii de cais punând peceţi de ambră-n bătătură şi stavile de pojar lângă răsură! Ca şi când ne-ar amaneta pentru câteva veacuri de eternitate peisajele de safir din ţara haiducului!... |
Arhiva
July 2018
Autori
All
|
RSS Feed