de Coman Şova
Când nimeni nu mai are încredere, tu să mai ai; când nimeni nu mai vrea să se poată, tu să mai vrei; când nimeni nu mai aşteaptă nimic, tu să mai aştepţi; când nimeni nu mai are răbdare, tu încă să stărui; când pentru toţi totul s-a prăbuşit, tu să te apuci din nou de lucru ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic Dis-de-dimineaţă!
0 Comments
de George Sion
Mult e dulce şi frumoasă Limba ce vorbim, Altă limb-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Cînd o ascultăm, Şi pe buze aduce miere Cînd o cuvîntăm, Românaşul o iubeşte Ca sufletul seu O, vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu! Româncuţe tinerele, Visuri de amor, Ale voastre drăgănele Le iubesc de mor. Dar vorbind în limbi străine Nu pot să v-ascult; A fugi în lume-mi vine Căci mi-i ciudă mult; Inima mi se răceşte, Moare visul meu, O, vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu! Glumele sunt mai bogate, Au ton mai firesc, Româneşte cuvîntate, Aşa să trăiesc! Pe o glumă românească Sufletul mi-aş da, Iar pe una franţozească, Zău nici o para, Ce-I străin nu se lipeşte De sufletul meu; Glumiţi dar şi româneşte, Pentru Dumnezeu! Fraţi, ce-n dulcea Românie Naşteţi şi muriţi, Şi-n lumina ei cea vie Dulce vieţuiţi! Voi pe cîţi patria cheamă Dragi copii ai săi Fără ca să ceară seamă La bravi sau mişei, Arătaţi cum se trăieşte Elementul său; Şi vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu! De ce limba strămoşească Să n-o cultivăm? Au voim ca să roşească Ţărna ce călcăm? Limbă, ţară, vorbe sfinte La strămoşi era, Ei ar plînge la morminte Cînd ne-ar asculta. Al lor geniu ne şopteşte Din mormînt mereu: “O, vorbiţi, scriţi româneşte, Pentru Dumnezeu!” Iar tu, mîndra mea iubită, Tu dacă voieşti, Să-mi spui că eşti fericită De cînd mă iubeşti; Dacă vrei de fericire A mă îmbăta Şi în ceriu cu-a ta iubire A mă străpurta; Dacă inima-ţi simţeşte Ceea ce simţ eu; Spune-mi-o pe româneşte, Pentru Dumnezeu! O mie şi una de poezii româneşti vol. II, antologie de Laurenţiu Ulici – Bucureşti, Editura DU Style, 1997 de Coman Şova
Nu întotdeauna când te strigă cineva trebuie să stai, nici atunci când te cheamă pe nume nu răspunde nerăbdător la chemări – şi gâdele te poate striga. Nu întotdeauna trebuie să stai la culoarea semaforului, mai ales când ora e înaintată. Lasă-i să alerge după tine, să înjure că nu te prind – zborul în linie dreaptă e o ţintă bună pentru vânători. fă slalom, dispari în nouri de zăpadă, de praf, dispari în mulţimea ocrotitoare, poartă un fulgarin cu patru feţe, o şapcă de licean în buzunar, dar mai ales poartă libertatea la tine cum poartă cerbul steaua lui de aur. În frunte. de Vasile Voiculescu
În suflet, ca pe-o cale pustie, sunt răscruci, Întretăieri de drumuri sălbatice, străine, Ducînd spre patru colţuri…Pe care să apuci ? Meleagurile-s rele şi nimeni nu-i cu tine. Răspântia e moartă, şi cîţi s-au perindat Nu ţi-au lăsat o urmă, un semn care s-arate De-a nimerit vreunul pe drumu-adevărat… Doar cruci fără de slove de-a lungul-s presărate. Un han, din care numai pereţii-au mai rămas, Cu hruba părăsită, un puţ fără izvoare Şi-un plop uscat alături, ca o spînzurătoare, Îţi spun că nu e locul făcut pentru popas. Te simţi pierdut departe… răscrucile-s pustii, Şi-ai vrea să fugi din aste paragini blestemate. …În suflet sunt răspântii: ajungi fără să ştii Şi şovăi la o furcă de drumuri neumblate. de Coman Şova
Dacă nu vrea şi nu vrea, bagă-i frica în oase, obsedează-l, strânge-l cu uşa. Şi dacă tot nu vrea, doboară-l cu praştia, ca să fie al tău. Norocului îi place să fie forţat, căutat până în inima gheţarilor caută-l Dacă există, să existe şi pentru tine! de Vasile Voiculescu
Oprită să urce în ceruri vreodată, Durerea n-are aripi, să-şi facă vînt, Ci calcă, peste, lespezi încovoiată, Înger pururi încătuşat de pământ. Adâncu-i glas n-ajunge la stele… Braţele-i vîntură cenuşă şi lut, Presărîndu-le peste răni grele. Dar Domnul a ales-o de la-nceput. În ochii ei luceşte, încă neînţeleasă, Lumina, semnul lui izbăvitor, Şi a pus-o mai presus, crăiasă Şi pildă, îngerilor tuturor. Ea nu ştie… Dar cînd somnul o doboară, În miezul nopţii şi-al tăcerii, Marii îngeri pe pămînt coboară Şi se pleacă de sărută picioarele durerii. de Aurel Baranga
E cunoscută Eterna dispută Dintre ou şi găină, Adversitate Pentru întîietate, Ţinînd din vechime Şi pînă în actualitate. Dar ştiţi cine poartă Întreaga vină, Pentru pricină, Interminabilă, penibilă anchetă Capriciu de vedetă cochetă ? OMUL Fiindcă n-a făcut din primul ou OMLETĂ. de Aurel Baranga
Stăm în lumina toamnei ca statuile, Învăluiţi în aroma roadelor, Cad la pămînt gutuile De paloarea iscoadelor. Dar în fructele pomului, Mustoşi bolovani, E truda lui toată de douăzeci de ani Şi-n creanga de rod, amăruie, Viitoarea, nevăzută, gutuie. O, trecătorule grăbit, Opreşte-te cu pietate În faţa pomului darnic, El pregăteşte, harnic, Modesta noastră eternitate. de Dan Deşliu
Cine bate mereu Cine tot bate şi bate şi bate de cînd lumea de cînd sînt pe lume Cînd este lume în preajmă adică valma de sunete care spun că totuşi există basmul cu pricina bătaia se pierde ca stropul de ploaie în ploaie Cînd sunt doar cu tine în gînd izbeşte-n neştire ca un pumn desperat într-o poartă ce nu se mai deschide pentru noi de Dan Deşliu
Recunosc am iubit se mai poate ierta Am fost n-am fost fericit Şi aşa şi aşa De ucis n-am ucis decît nişte iluzii nişte năluci N-am pus nimănui juvăţul de gît n-am plantat nici sîrmă ghimpată nici cruci Ar fi deci în ordine plus un amănunt probabil neînsemnat nici nu ştiu dacă merită spus Am crezut - Asta nu-i de iertat |
Arhiva
January 2023
Autori
All
|