de Mihai Ursachi

Magia şi alcoolul vieaţa’mi guvernează,
pe care-am început’o studiind filosofia,
anatomia, dreptul şi vai, teologia,
dar negăsind în ele nici liniştea nici bază.

Sacrificai Venerei şi-am zis: oricum o fi ea,
sublimă ori sordidă, în trupu’i se ascunde
misterul fără nume şi coapsele’i fecunde
în spasmul ca o moarte conferă veşnicia.

Imperialul spirit mă are’n a sa pază
şi nici o cunoştinţă’i egală cu beţia
şi tainica lucrare în nopţile de groază.

Tărîm fără’ndoială aflat’am, şi cutează
Mereu rătăcitorul pe căile profunde:
„Am aurum non vulgi, leonem, poezia.”

de Ion Untaru
Noi vindem doar speranţe pe lacrimi şi iluzii
Cum trece prin oglinzi suspinul doamnei Suzy;
E poate o himeră, sau doar o fantezie
Tot binele din lume să ţi-l doreşti doar ţie:
Mâncare, băutură cât îţi încape în burtă
Iar ceilalţi să nu aibă nici spuză pentru turtă?

Zadarnic pui în conturi sudoarea celorlalţi
Deasupra tuturor doar tu să te înalţi!
O fi blestem acesta sau poate un tabu
Să uiţi ce nu-ţi convine sau ce ţi-am spus acu’?
Nu te uita în sus că-ţi cade în cap securea
Iar eu ’mi-au lumea în cap şi plec cu ea aiurea:
De nu te-ai mai opune, fă bine să mă laşi
S-o vând ca un rebut la câţiva apaşi.

Am vise, am proiecte şi nopţile mă fură
Un dor nebun să-i dau o palmă peste gură!
Păienjeni de-ntuneric se spînzură de grinzi
Luminile celeste se strâmbă în oglinzi
Sătul de teoreme, sătul de artificii
Nu-ţi e ruşine lume, că te-ai umplut de vicii?
De când numai ai minte, de când ai capul gol
Că-mi vine să dau tumba, pământului ocol?!

de George Coşbuc

A fost un tânăr împărat –
De la mișei a smuls averea
Și-a smuls de la tirani puterea
Și mulți nebuni a spânzurat.
Dar patru inși vorbind în șoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Și-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.

Cei tari au zis: - „A fost mișel !
Ne-a prigonit prea multă vreme.“
Iar popii fulgerau blăsteme
În cei ce mai vorbeau de el :
Nici voie să-și cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut,
Și niciodată n-au știut
În ce pământ le doarme mortul.

Și nu vor ști ! Căci groapa lui
În blăstemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.
Jurat-a iadul să-ngrădească
Cu nopți de veci acest mormânt;
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nu-i clatină ca să vorbească.

Dar noaptea-n zare, uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,
Și-ntruna spre păduri arată
Și scapără spre ea mereu;
E, parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.

Iar într-o noapte va lovi !
Și spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină,
Și brazii-n flăcări or vorbi :
Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,
Ieși-va mortul împărat,
Și-n iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prăbuși tiranii iarăș.

​de Duiliu Zamfirescu

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrînim.

Mi-aduc aminte ca acum
Cînd alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi cînd ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai tîrziu, cînd am plecat.
Ce veselie în trăsură !...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe cînd plîngea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai tîrziu,
Cînd m-am întors cu dor de bine,
Nehotărît, fără să ştiu
Ce pot să fac şi ce-am sa fiu
În lupta mea cu mine.
Şi-n fine, astăzi, cînd gîndesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrînii cum se odihnesc
În deal la ţintirim,

Mă simt nepriceput şi mic
În gloata de zădărnicii,
Şi nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Şi caut spre copii.

de Mihail Vakulovski

femeile citesc periculos
cărţile scrise periculos
de bărbăţii care citesc periculos
cărţile scrise periculos
de bărbaţii care citesc periculos

femeile periculoase
trăiesc romane periculoase
şi scriu cărţi periculoase
în lumea bărbaţilor şi 
despre lumea bărbaţilor care
scriu cu propriul sînge
pe pielea goală
a femeilor periculoase
care citesc periculos
cărţile scrise periculos
de bărbaţii care citesc periculos
cărţile scrise periculos
de bărbaţii care citesc periculos…

​de Ion Untaru

Când au venit, unde s-au dus
anii, nărăvaşii cai?
ce galop nebun şi-ncai
câte-aş mai avea de spus!

nu e iarna cum e vara
şi nici soacra cum e nora
dacă vine aur-ora
doar când plouă la Amara

unii cântă, alţii latră
unii lucră, alţii strică;
fără rugă, fără frică,
nu se coace pâinea-n vatră

bucuria nu mai zburdă,
unde vrei să te mai duci?
s-a umplut lumea de cuci,
vindem zer în loc de urdă

de Ion Untaru

Unii oameni urcă pe munte
pe cele mai cunoscute trasee;
alţii din ignoranţă sau din frondă
încearcă să urce pe cele mai grele
şi necunoscute itinerare
iar alţii în schimb aleg din comoditate
cele mai uşoare drumuri

numai  că acestea
coboară, coboară, coboară…

Cine nu se apropie de Dumnezeu
în fiecare zi, acela se îndepărtează
de Dumnezeu în fiecare clipă

de Vasile Militaru

Mi-e sufletul ca un cireş în floare
Şi'n floarea lui tot soarele îl am !
Sunt mii de ramuri, - şi-o privighetoare
Vrăjită cântă'n fiecare ram…

Furtuni ce-au smuls goruni din rădăcină
Trecură şi prin floarea-i de zăpadă,
Dar, sbuciumându-i ramii ce se'nclină,
Lui nici o floare n'a putut să'i cadă !
O, Doamne, - azi, când nimeni nu mai poate
Să birue-al ispitelor sudum,
Când înspre iad duc drumurile toate,
Iar înspre rai mai duce-un singur drum,

Trimite-mi  îngeri, - astfel să mă poarte,
Să nu mă întineze nici un greş,
Ca, sufletu-mi să ţi-l aduc, la moarte,
Îmbătător ca floarea de cireş !

de Dorin Ploscaru

toate relele lumii sunt izbăvite doar 
primăvara. cum stau păsările zgribulite
pe ramuri cum gândurile stau la 
răscruci în ceas de primăvară. doar
mieii rebeli şi mormane uscate de frunze
stăteau mărturie despre toamna uitării.
în timpul acesta barierele căii ferate
blocau orice trecere. toate relele lumii
îţi repeţi mereu urcând scările cu 
sufletul la gură, visul şi somnul va
aşterne pe gene un dans graţios de 
frederic chopin. barierele sufletului şi
desagii încărcaţi pe asin. pleci într-o
călătorie depărtată pe această vreme
ploioasă. doar câinii, mioarele şi măgarii.

de Octavian Soviany

Oamenii onorabili
poartă sacouri
impecabil călcate şi
îşi plătesc
telefonul la zi. Se 
spală pe dinţi. Nu 
fac dragoste decât cu
 nevestele lor. Sunt 
doctoranzi în
ştiinţe politice şi
 poartă sub limbă 
o bilă
strălucitoare şi 
neagră de cauciuc.
Ce bine
că Dumnezeu
nu m-a făcut un om onorabil. Îmi vine
Să scot limba la ei. Să le 
arăt şezutul meu
slăbănog
pe care mi-am tatuat declaraţia de 
independenţă.