de Geta Stan Palade

Azurul din livezile tinere
sau de pe umerii munţilor noştri
a fost inventat de zeii pământului
în memoria florilor de cireş
la răscrucile vântului!

Uneori, mai ales primăvara,
florile şoşotesc între ele
vorbind pe elineşte
despre un Sfarmă-piatră contemporan
din satul nostru!

El a descoperit din dragoste
pentru noi pământenii norocul florii focului
şi siminocului din bătătura bunicului!
Deţine la cingătoare 
dinspre soare răsare, cheile Raiului!

Azurul unui cap de cerb înfrunzit
vorbeşte uneori noaptea în vis
despre filozofia florii de cais
punând peceţi de ambră-n bătătură
şi stavile de pojar lângă răsură!

Ca şi când ne-ar amaneta 
pentru câteva veacuri de eternitate
peisajele de safir din ţara haiducului!...

de Matei Vişniec

În dimineţile tăcute desăvârşite
obişnuiesc să mă plimb cu trompeta subsuoară
prin parcul municipal
mă urc în picioare pe una din băncile ude
şi încep să cînt visător
un bărbat şi o femeie se opresc în faţa mea
ascultă răscoliţi apoi se îmbrăţişează
iar el îi spune emoţionat de mîine
da, de mîine, ne vom schimba modul de viaţă
vom încerca să fim fericiţi ne vom duce la
cinematograf vom discuta despre artă
vom colecţiona ilustrate ne vom gîndi la marile
adevăruri în fiecare zi spre seară
ne vom strînge mîinile ne vom privi în ochi
şi la fiecare douăzeci şi patru de ore
vom încerca să facem câte o faptă bună
iar la vară
o, la vară
vom vizita Bulgaria în autocar

de Daniela Crăsnaru

Azi  e o zi cu soare la tine, azi nimic rău nu ţi se poate-ntâmpla
azi uităm tot, suntem sub anestezie
toamna asta împarte egal narcoza ei dulce
şi mie şi ţie.
În ultima zi cu soare a toamnei, de obicei nu se moare
să aşteptăm o ploaie anume, un întuneric, o înfrigurare
când prietenii sunt tot mai puţini, când nimic nu ne mai iese 
când suntem trişti şi săraci când va începe din nou să ne pese
unul de altul, din simplul motiv
că toţi ceilalţi au dat bir cu fugiţii
definitiv.
Mâine va fi foarte urât, va ploua, poate va ninge un pic
mâine va fi o zi oarecare
pentru sufletul nostru peltic, pentru sufletele noastre egale
care azi însumate nu fac
mai mult de două parale…

de Ion Minulescu

În poarta curţii unde m-am oprit
M-a-ntâmpinat un zarzăr înflorit –
Un zarzăr alb, ca părul meu încărunţit!...
Şi-n pragul porţii-n care am bătut
Un buldog negru m-a recunoscut
Şi m-a lătrat cu un salut de «bun venit»…

În poarta casei tale-n care
M-ai găzduit întâmplător,
Când nu eram decât un călător
Bătut de vânt şi mângâiat de soare,
M-am regăsit ca-n prima zi, când tu
Îmi repetai cuvântul: «Nu»… «Nu»… «Nu»!...
Şi-ţi ascundeai în palme ochii plini
De ură
Şi nencredere-n străini…

Dar când am vrut să plec –
Ca un zevzec –
Tu m-ai oprit
Cu graba unui gest nebănuit,
Şi-n gura ta cuvântul «Nu» s-a transformat
În alt cuvânt
Cuvântul «Da» -
Un «Da» sonor şi-adevărat
Pe care-l auzeam aşa
Întâia oară-n viaţa mea!...

Dar ce păcat că n-am putut
Să-l îngrijim cum am fi vrut!
Căci într-o zi cu ploaie
Şi cu vânt
Cuvântul «Da» se-mbolnăvi
Şi-apoi muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l poţi măcar şopti!...

Dar astăzi, după şapte ani,
Când morţii-şi schimbă locuinţa,
Eu, care mi-am păstrat credinţa
În zeii noştri subterani,
Mă-ndrept spre ei – cu voia ta –
Şi-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul «Da»,
Cum a-nviat pe vremuri şi… Cristos!...

de Mihăiţă Talpalaru

Azi îţi voi da, pentru început, o zi din viaţă.
Preţ? Ieftin, e la ofertă pe tarabă-n piaţă.
Îmi e de prisos acum şi inutilă ziua mie.
Dar poate cu mai mult folos să-ţi fie ţie.

Nu eşti mulţumită? Mai vând o săptămână.
La care pun un bonus… e viaţa dintr-o lună.
Am din belşug, a fost un an cu rod neaşteptat,
Şi îţi mai dau 50 de ani, eu am trăit îmbelşugat.

Mai vrei? Ai cumpărat mai tot, primeşte dar,
Cu ale lui banale zile ce-s scrise-n calendar.
Primeşte-mi sufletul de îl doreşti, e mai altfel.
Nu vreau nimic, e gratis, nimic nu vreau pe el.

Când şi când în libertate să îl laşi, puţin fugar.
Atât te rog, poţi să-mi promiţi! E mic ştrengar.
Ce am avut s-a terminat, pleca-voi mulţumit.
O mică parte am vândut, iar sufletul? L-am dăruit!

de Cristian Bădiliţă

Bună dimineaţa, tristă dimineaţă,
cu ploaie şi vânt la mic dejun
cu strigoi abia despăturiţi din ceaţă
cu pieţari în strai de Moş Crăciun.

Bună dimineaţa strig îngerilor gării
legaţi de felinar cu tricolor
bună dimineaţa, stea a iertării
din care păcătoşii la braţ cobor.

Fruntea mi-o deschid şi trag oblonul
peste cărţile de care-s sastisit,
smulg din tâmpla stângă telefonul
şi pe buze scapăr ultimul chibrit.

Mă înfrupt apoi, tiptil, la hanul fecioarei
ca un tânăr paşă – nu dau socoteală,
bună dimineaţa spun oraşului care-i
prins de-o trecătoare sfială.

În sicriul vertical din sticlă mată
ceaiul mă spală şi-mi alungă greaţa,
va veni o dată ca niciodată
când voi spune doar nopţii, simplu, bună dimineaţa.

de Ştefan Augustin Doinaş

Doamne, departe eşti! Şi-anevoios e drumul
până la Tine. M-am luptat amarnic cu fumul
ce-mi astupa vederea dincolo de orizont.
Am străbătut prin pustie, ca printr-un front
al demonilor. Dincolo de văi şi hârtoape
o clipă, Doamne, Te-am simţit parcă aproape.

Dar nu era decât închipuirea unui contur
care cutreiera cerul văduvit de azur.
Când măna mea se-ntindea încercând să apuce
o parte a Ta, întâlneam doar o cruce;
iar când socoteam că Te-mpresur cu gard
de foc, eu însumi mă simţeam cum ard.

Doamne, apropie-Te! Flutură-mi zdreanţa
îndărătnică a luminii Tale, speranţa:
înaintea  Ta, cu fruntea mirosind a pământ,
să mă târâie fără de milă Duhul cel sfânt.

de Duiliu Zamfirescu

Bine-ai venit din nou la noi
Surată primăvară,
Să mai răsune prin zăvoi
Teleanca turmelor de oi
Şi cucul pierde-vară.

Bine-ai venit cu părul prins
În mărgăritărele,
Cu trupul pe sub sân încins
Învolburate într-adins
Rochiţi de rândunele.
Mireasă-n carul tău de flori
Cu fluturi prin bulendre,
Aduci taraf de cântători,
Viorele-n privighetori
Iar cobza-n măcălendre.

Dai lumii sufletul senin
Şi dor de poezie,
Dai chef de joc şi de pelin
Şi poate, un pahar cu vin
Nuntaşului ce scrie.

de Dan Coman

sunt un om bun.  cum nu se poate mai bun.
îmi dau lacrimile de  atîta bunătate.
nu ies niciodată dintre aceşti patru pereţi deşi deseori
fac plimbări care seamănă perfect cu o
mică excursie la capătul lumii.
din cauza bunătăţii mele sunt atît de atent cu mine încît
nici sîngele nu-mi mişcă prin corp decît rareori.
din cauza bunătăţii mele sînt aproape perfect.
simpla mea prezenţă printre fiinţele vii ale lumii
le-ar şterge pe toate de pe suprafaţa pământului.
nimeni niciodată n-a rezistat unei astfel de bunătăţi.
căci sunt un om bun, cum nu se poate mai bun.
mă opresc în mijlocul camerei şi pînă să mă îmbrăţişez
hohotele mele mă împrăştie pe pereţi ca
pe un pumn de roşii stricate.

de Adrian Păunescu

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,
Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,
Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.

Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Şi condamnarea de-a ne urâţi,
Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.

 Stăm în picioare, încă de cu zori,
Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,
Dar voi, care vă credeţi tot feciori,
De ce nu arătaţi ca nişte miri?

Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burţi ne daţi copii,
Iar voi plecaţi la altele, râzând,

Când suferiţi, ne cereţi lângă voi, 
Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult,
Vă plângem, când vă duceţi la război,
Sau când vă speriaţi, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Şi legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim,
Ba, alteori, intram în circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Vă fură amintirile de ieri,
Îşi vor plăti plăcerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri.

 Şi, uneori, păcătuim curat,
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Că însuşi Dumnezeu este bărbat
Şi nu le înţelege pe femei.

Dar, vai, a fost odată prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Şi-acum, ne omorîm sîrguincios
Şi zilnic ne distrugem fără rost.

Ne-nvinge viaţa fără orizont
Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc,
Trăim ca nişte văduve de front
Şi mâinile mereu ni se aspresc.

Acum, când auziţi acest reproş,
Priviţi, fără privire, înapoi,
Încuvinţaţi din cap, mărinimoşi,
Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.

Şi, totuşi, e vorba despre toţi
Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi,
Durerea femeiască pentru soţi,
E-un credit fără giruri şi dobânzi.

Vă e urât cu noi, vă e urât,
Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi,
Aşa că vă rugăm numai atât:
Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi,
Dar faceţi-o cu tonul coborât
Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi.