de Octavian Goga
În noaptea-aceea luna părea un cap de mort Tăiat de ghilotină şi aruncat în Mare – Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare Rostogolit spre farul ce scânteia în port. În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară Scăpat din mîna dreaptă a celui care-n viaţă Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă Cum poţi ieşi din iarnă, intrînd în primăvară. Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlimbar Desprins din cingătoarea lui Crist, acre murise Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise, Sanctificîndu-şi crucea rămasă pe Calvar!...
0 Comments
de Panait Cerna
La casele cu brazi în poartă Zăvoru-i tras, ograda moartă. O candelă-ntr-un colţ clipeşte, Sporind singurătatea grea… De-acum şi candela-aţipeşte – Adormi şi tu, nădejdea mea! Pe plaiuri, sus, un bucium moare Şi focurile-s tot mai rare. Departe,-n văi adînci, prin pietre, Izvorul glăsuieşte-abia… Dorm toţi în jurul stinsei vetre - Adormi şi tu, iubirea mea! În bură de lumină dulce Coboară luna să se culce. Tăcerea aripa-şi desface, Ţinînd pămîntul tot sub ea… Pămînt şi ceruri dorm în pace – Adormi şi tu, durerea mea! de Coman Şova
Sunt vulnerabil ca o ninsoare. Mă pot cuceri o stradă, un zgomot, o linişte în plus. Mă poate cuceri privirea unei trecătoare, pădure subţire de fum şi apus. Mă pot cuceri fantomele toate, lumini şi atracţii, erorile sute, un zbor fără aripi, pierzanii şi râset, caii de ceaţă ai nopţilor mute. Nu mă pot feri de pericole, ele mă aşteaptă oriunde, în vină, în alb, în umbră, în hău, nu mă pot feri de ele, iubito. S-ar putea să poarte chipul tău. de I. L. Caragiale
Un an, de când cu tine pe al vremii ocean Plutind, viaţa-mi pare un cîntec… O, ce an! Ce an de fericire! Şi noi ce putem oare? Să-l pironim?... În vremuri reîncepute moare, Şi moartea-i ca călăul, de bine ne desparte! O, timp, Saturn! te-ndură şi ţine-ne des parte! Rentinereşte visul, iubirea noastră mare – Un vas sub un cer albastru şi pe-o albastră mare! Atîtea calde inimi ăst an trecu legînd, Că parcă văd pe-acelaşi amant reculegînd, Fugind de-a lungul vremii, pribagă, Messalina! Ce-mi pasă că la urmă mă bagă messa Lina! Amici! Ş-a voastre bunuri pe veci perdute vi-s, Cînd ziceţi: „Taci, Chimeră, că nu sper! du-te vis!” de George Bacovia
În pîcla de iarnă, cu hornuri ce fumează Cînd lămpile de stradă cu miile veghează, În pîcla colorată mă duc abia simţit – Mai mult ca orişicine, îmi pare c-am greşit. Am fost atît de singur, şi singur am rămas, În creierul meu plînge un nemilos taifas… De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal, Mai stau, şi plînge-n mine un vals provincial. De la fereastra ninsă, cu finele perdele, Mă duc pe străzi de gheaţă cu spuza lor de stele; Şi-n mijlocul odăii, tot singur mă prezint: - Valsa o blondă-n alb, şi cu pantofii de argint… Aprind, pe masă, lampa, şi iarăşi mă dezbrac, Aş vrea să-mi fac un ceai, şi stau, şi nu-l mai fac… Mă clatină spre pat al insomniei pas – În creierul meu plînge un nemilos taifas. de Veronica Micle
Vîrful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge… Lîng-acest colos de piatră vezi tu cît de mică sînt – Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge, Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ. Şi doreşti a mea iubire… Prin iubire pîn' la tine Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg, Cum să fac! Cînd eu micimea îmi cunosc atît de bine, Cînd măreaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg. Geniul tău, plantează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii Şi numai din depărtare cînd şi cînd să te privesc, Martora măririi tale să fiu pîn' la pragul morţii de Coman Şova
Acum, nu mâine. Nu altă dată, nu în alt anotimp. Acum. Ce am de făcut acum trebuie făcut acum, iar pentru mâine, altă dată, în alt anotimp voi face atunci, pe loc, atunci. Acum spune ce ai de spus, dărâmă ce ai de dărâmat, înalţă ce ai de înălţat, trăieşte ce ai de trăit. Aşa şi în zilele următoare, toată viaţa - trăieşte ce ai de trăit. Că de făcut nimic ne rămâne Viața ca un poem : [poezii], Şova Coman, Editura Tehnika-Info, Chişinău, 2019 de Octavian Goga
S-abat mustrări din altă vreme, Din vremea când nu ne ştiam, Şi vin pe nume să mă cheme, Să-mi strige nopţile la geam, Ca o pădure de blesteme… Trecutul tău de-odinioară, Prăpastie cu multe guri, Cu întrebări ce mă-nfioară, Cu şerpuiri şi cotituri… Trecutul nesătulă fiară… Trecutul, umbră vinovată, Tâlhar scăpat de sub zăvor, Din cripta lui întunecată Se furişează, călător, Şi lângă patul meu s-arată. Trecutul, cioclu de morminte, Sinistru oaspete de-amurg, Neguţător de jurăminte, Din haina-i ciuruită curg, Drept zdrenţe, aducerile-aminte… El vine tainic să dezgroape Tot ce-am închis în ţintirim, Ne-aduce lacrimi în pleoape… - Dă-mi mâna ta, să-l gâtuim, Trecutul, când îl simţi aproape… Poezii. Octavian Goga, Jurnalul Naţional, Bucureşti.- 2010 de Octavian Goga
Te-am dărâmat, hotar de-odinioară, Brâu împletit din lacrimi şi din sânge, Veriga ta de foc nu mă mai strânge Şi lanţul tău a încetat să doară. Trecutul însă tot se mai răsfrânge, Ca un paiangen tainic mă-mpresoară Şi-n inima mea fulgere coboară Din zilele ce mă-nvăţau a plânge… E în zadar! Din munţii vechi de ură Eu nu mai simt nici o fărâmitură. Pe veci în mine fiara a murit!... Iar unde-a fost nenorocirea noastră, Eu pretutindeni am câte-o fereastră, Ce stă deschisă larg spre infinit… Poezii. Octavian Goga, Jurnalul Naţional, Bucureşti.- 2010 de Marin Sorescu
Doctore, simt ceva mortal Aici în regiunea fiinţei mele. Mă dor toate organele, Ziua mă doare soarele, Iar noaptea luna şi stelele. Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care pînă atunci nici nu-l observasem Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă Cu o senzaţie de iarnă. Degeaba am luat tot felul de medicamente, Am urît şi am iubit, am învăţat să citesc Şi chiar am citit nişte cărţi, Am vorbit cu oamenii şi m-am gîndit, Am fost bun şi-am fost frumos… Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore. Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani. Cred că m-am îmbolnăvit de moarte Într-o zi Cînd m-am născut. O mie şi una de poezii româneşti vol. II, antologie de Laurenţiu Ulici – Bucureşti, Editura DU Style, 1997 |
Arhiva
February 2024
Autori
All
|