de Octavian Goga

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...

Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul...

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...

de Arcadie Suceveanu

Cad primii fulgi pe la fereşti
Şi ninge blând ca în poveşti.
Gutuile legate-n grindă
Au parcă-un miros de colindă,
Iar nucile ascunse-n şură
Au parcă-un gust de urătură…

de Arcadie Suceveanu

Vezi, Noiembrie încuie
Porţile de la gutuie,
Suflă-n frunza-felinar,
Ultima, dintr-un arţar,
Supărat parcă puţin:
„Ce fac fulgii: vin? Nu vin?”

de Tudor Arghezi                      

Îmbrăcaţi în straie de iască
Sunt gata cartofii să nască.
S-au pregătit o iarnă, de soroc,
Cu cârtiţele la un loc,
Cu întunericul, cu coropijniţa şi râmele,
Şi din toate fărâmele
Au rămas grei ca mâţele,
Umflându-li-se ţâţele.
Auzi?
Cartofii sunt lehuzi.
Ascultă, harul a trecut prin ei
Virginal, candid şi holtei,
Dumnezeieşte.
Cel-de-Sus şi din veac binevoieşte
Şă-şi scoboare sfintele scule
Până  la tubercule,
Şi pentru negul cartofilor cald
Face descântece, ca pentru smarald
Într-o noapte
Li s-au umplut straiele cu lapte
Ca să-şi hrănească un pui
În fiecare vârf de cucui.