de Vasile Alecsandri
Frunză verde de alună, Mă dusei noaptea pe lună Să găsesc o floricică Care mult inima-mi strică Și s-o-ntreb de ce-n grădină Pleacă fruntea și suspină? „Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde Arde sufletu-mi și geme Căci mă trec fără de vreme. Trei zile sunt înflorită Și-apoi cad de vânt pălită. De-abia cresc și mă fac floare, Abie mă-ncălzesc la soare, Și pe mine cade-ndată Umbră neagră-ntunecată, Încât nime nu mă vede, Floare sunt, ori iarbă verde.
0 Comments
de Vasile Alecsandri
În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas; Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată… E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată! de Vasile Alecsandri
Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie. Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori? Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. Verginile în apă intrat-au cu sfială, Ş-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală, Şoptind, privind în undă albastrul cer senin, Umplând cu flori de nufăr cămeşa de la sân. O rază aurie prin stuhul de pătrunde Şi gingaş luminează în cuibul ce le-ascunde Comori de tinereţe, comori de fericiri, Încântătoare forme de albe năluciri. Priviţi! cetatea verde se mişcă, se deschide. O mândră copiliţă apare, iese, râde Şi lunecă… Deodată, rotunzi şi albiori, Apar la foc de soare doi nufări plutitori. de Vasile Alecsandri
Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrimioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume! Voi sunteți lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate Zbor vărsând duioase plângeri. Sunteți fragede și albe Ca iubita vieții mele! Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. Dar deodată vântul rece Fără vreme vă cosește! Astfel soarta crunt răpește Tot ce-n lume ne zâmbește... Floarea piere, viața trece! |
Arhiva
April 2021
Autori
All
|