​de Vasile Alecsandri

Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna, 
Sa-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României! 

Iarba rea din holde peară, 
Peară duşmanii din ţară! 
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie! 

Măi muntene, măi vecine, 
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire, 
Şi la moarte cu-nfrăţire! 

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere. 
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte! 

Amândoi suntem de-o mama, 
De-o făptură şi de-o samă, 
Ca doi brazi într-o tulpină, 
Ca doi ochi într-o lumină. 

Amândoi avem un nume, 
Amândoi o soartă-n lume. 
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate, 
În noi doi un suflet bate! 

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire, 
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare, 

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea fraţească
Pe câmpia românească!
(1857)

de Vasile Alecsandri

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă calul meu
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!

de Vasile Alecsandri

Hai să dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna, 
Sa-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României! 

Iarba rea din holde piară! 
Piară duşmănia-n ţara! 
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie! 

Măi muntene, măi vecine, 
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire, 
Şi la moarte cu-nfrăţire! 

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere. 
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte! 

Amândoi suntem de-o mama, 
De-o făptură şi de-o seamă, 
Ca doi brazi într-o tulpină, 
Ca doi ochi într-o lumină. 

Amândoi avem un nume, 
Amândoi o soartă-n lume. 
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate, 
În noi doi un suflet bate! 

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire, 
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare, 

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia româneasca!

de Vasile Alecsandri

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte,
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

Iat-o pasăre măiastră prinsă-n luptă, c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…
Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E ileana Cosânzeana!... în cosiţă floare-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!