|
de Vasile Alecsandri
Rândunică, rândunea, Ce baţi la fereastra mea? Du-te, pune-ţi rochiţa Că te arde arşiţa, Te suflă vântoaiele Şi te udă ploaiele. Mergi în câmpul înverzit Că rochiţa a-nflorit Şi o calcă turmele Şi o pasc oiţele.
0 Comments
de Vasile Alecsandri
Zi cu soare, ger de stele!...Hai iubită, la plimbare, Caii muşcă-alor zăbală, surugiul e călare; Săniuţa, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi… Tu zâmbeşti?... Zâmbirea-ţi zice că e bună pentru noi. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania uşoară care lasă urme albe. Surugiul chiuieşte, caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nor de scântei. Prin câmpia înălbită, netedă, strălucitoare Se văd insule de codri, s-aud câinii de vânătoare, Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar Salt-o veveriţă mică pe o creangă de stejar. Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie; Crengile-aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie. Iată-o tânără mlădiţă cu şirag de mărţişori… Tu o rupi?... Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori. de Vasile Alecsandri
Frunză verde de alună, Mă dusei noaptea pe lună Să găsesc o floricică Care mult inima-mi strică Și s-o-ntreb de ce-n grădină Pleacă fruntea și suspină? „Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde Arde sufletu-mi și geme Căci mă trec fără de vreme. Trei zile sunt înflorită Și-apoi cad de vânt pălită. De-abia cresc și mă fac floare, Abie mă-ncălzesc la soare, Și pe mine cade-ndată Umbră neagră-ntunecată, Încât nime nu mă vede, Floare sunt, ori iarbă verde. de Vasile Alecsandri
În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas; Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată… E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată! |
Arhiva
November 2022
Autori
All
|
RSS Feed
