Poezii pentru copii

Rochiţa rândunelei

12/1/2022

de Vasile Alecsandri

Rândunică, rândunea,
Ce baţi la fereastra mea?
Du-te, pune-ţi rochiţa
Că te arde arşiţa,
Te suflă vântoaiele
Şi te udă ploaiele.
Mergi în câmpul înverzit
Că rochiţa a-nflorit
Şi o calcă turmele
Şi o pasc oiţele.

0 Comments

Sania

5/1/2022

0 Comments

de Vasile Alecsandri

Zi cu soare, ger de stele!...Hai iubită, la plimbare,
Caii muşcă-alor zăbală, surugiul e călare;
Săniuţa, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi…
Tu zâmbeşti?...
Zâmbirea-ţi zice că e bună pentru noi.

Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania uşoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuieşte, caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nor de scântei.

Prin câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câinii de vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar
Salt-o veveriţă mică pe o creangă de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie.
Iată-o tânără mlădiţă cu şirag de mărţişori…
Tu o rupi?... Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori.

0 Comments

Floricica

6/1/2021

0 Comments

de Vasile Alecsandri

Frunză verde de alună,
Mă dusei noaptea pe lună
Să găsesc o floricică
Care mult inima-mi strică
Și s-o-ntreb de ce-n grădină
Pleacă fruntea și suspină?
„Eu mă plec, floarea-mi răspunde,
Căci o jale mă pătrunde
Arde sufletu-mi și geme
Căci mă trec fără de vreme.
Trei zile sunt înflorită
Și-apoi cad de vânt pălită.
De-abia cresc și mă fac floare,
Abie mă-ncălzesc la soare,
Și pe mine cade-ndată
Umbră neagră-ntunecată,
Încât nime nu mă vede,
Floare sunt, ori iarbă verde.

0 Comments

Miezul iernii

30/12/2020

0 Comments

de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.
Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.
O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.
Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;
Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

0 Comments

<<Previous

Rochiţa rândunelei

Sania

Floricica

Miezul iernii

Arhiva

Autori