|
de Vasile Alecsandri
Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie. Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori? Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. Verginile în apă intrat-au cu sfială, Ş-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală, Şoptind, privind în undă albastrul cer senin, Umplând cu flori de nufăr cămeşa de la sân. O rază aurie prin stuhul de pătrunde Şi gingaş luminează în cuibul ce le-ascunde Comori de tinereţe, comori de fericiri, Încântătoare forme de albe năluciri. Priviţi! cetatea verde se mişcă, se deschide. O mândră copiliţă apare, iese, râde Şi lunecă… Deodată, rotunzi şi albiori, Apar la foc de soare doi nufări plutitori.
0 Comments
de Vasile Alecsandri
Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrimioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume! Voi sunteți lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate Zbor vărsând duioase plângeri. Sunteți fragede și albe Ca iubita vieții mele! Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-și face salbe. Dar deodată vântul rece Fără vreme vă cosește! Astfel soarta crunt răpește Tot ce-n lume ne zâmbește... Floarea piere, viața trece! de Vasile Alecsandri
Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Printre negură se perde Ca o fantasmă geroasă, Şi priveşte cu-ntristare Cum se plimbă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu şepte cojoace. El se scutură şi zice: „În zadar, tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare. În zadar îngheţi pământul, Ucizi florile şi stupii Şi trimiţi moartea cu vântul Şi trimiţi foamea cu lupii. În zadar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Şterge urma pe cărare Şi de mine ţurţuri leagă. În zădar aduci cu tine Corbul negru şi prădalnic, Şi din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic. În zadar, urgie crudă, Lungeşti noaptea-ntunecoasă Şi, râzând de-a lumii trudă, Scurtezi ziua luminoasă. În zădar îmi pui povară De zăpadă şi de gheaţă. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeaţă! de Vasile Alecsandri
De Paşti în satul vesel căsuţele-nălbite Lucesc sub a lor malduri de trestii aurite Pe care cocostârcii, înfipţi într-un picior, Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor. Un scrânciob mai la vale pe lângă el adună Flăcăi şi fete mândre ce râd cu voie bună; Şi-n sunet de vioare, de cobze şi de nai Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai. Bătrâni cu feţe stinse, români cu feţe dalbe, Românce cu ochi negri şi cu ştergare albe Pe iarba răsărită fac praznic la un loc, Iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc. Şi scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare Părechi îmbrăţişate cu dulce înfocare, Ochiri scânteietoare şi gingaşe zâmbiri Ce viu răspând în aer electrice luciri. |
Arhiva
September 2020
Autori
All
|
RSS Feed
