|
de Elena Farago
Când un copil mai mic ca mine Vorbeşte cum nu se cuvine, Ori ţipă, zgârie şi minte, Ca un copil ce nu-i cuminte, Şi seara, la culcat, nu spune Măcar o mică rugăciune, Şi bagă degetele-n gură, Şi zahăr din cutie fură, Şi stă cu mâinile murdare, Eu mă gândesc, că sunt mai mare, Şi-l iau frumos de lângă mine, Şi îl învăţ ce este bine. Să fie bun, cinstit, curat, Cum mama mea m-a învăţat.
0 Comments
de Grigore Vieru
Un prieten – ştiţi voi oare?- E comoara cea mai mare! Omul fără de prieteni E ca bradul fără cetini. Ca ogorul fără apă, Ca o mână fără alta. Un prieten, ia aminte, Nu se cumpără, nici vinde! de Grigore Vieru
Ce izvor Se ia după om? Glasul mamei. Ce e dulce Şi nu se aduce? Buzele mamei. Care spice cresc Cu vârful în jos? Braţele mamei. Care stele pe cer Cad amândouă odată? Ochii mamei. Ce se ară Cu lacrima? Chipul mamei. Ce este nemărginit Şi nu calcă iarba străină? Sufletul mamei. de Vasile Alecsandri
Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Printre negură se perde Ca o fantasmă geroasă, Şi priveşte cu-ntristare Cum se plimbă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu şepte cojoace. El se scutură şi zice: „În zadar, tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare. În zadar îngheţi pământul, Ucizi florile şi stupii Şi trimiţi moartea cu vântul Şi trimiţi foamea cu lupii. În zadar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Şterge urma pe cărare Şi de mine ţurţuri leagă. În zădar aduci cu tine Corbul negru şi prădalnic, Şi din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic. În zadar, urgie crudă, Lungeşti noaptea-ntunecoasă Şi, râzând de-a lumii trudă, Scurtezi ziua luminoasă. În zădar îmi pui povară De zăpadă şi de gheaţă. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeaţă! |
Arhiva
September 2020
Autori
All
|
RSS Feed
