de Daniela Crăsnaru

Patru anişori – sprîncene,
Ochişori umbriţi de gene,
Şi guriţa conturată
Cu un strat de ciocolată.
Degeţele curioase
Gata ca să tot descoase
Lucrurile de prin casă.
Ţop în pat şi zdup sub masă
Nici o clipă de răgaz.
Nu umbla la aragaz,
Portocala nu-ţi mai place?
Lasă prizele în pace.
Nu cu pixul pe pereţi.
Vai, tu faci cît cinci băieţi!
Patru anişori zburdalnici,
Am nevoie de trei paznici
Ca să-nveţe să se poarte
Tocmai cum scrie la carte,
O carte de oameni mari
Care nu mai vor să ştie
Cum era pe cînd trăiau
În Ţara – Copilărie.

de George Coşbuc

Când te simţi că nu ţi-e bine,
Doctorul îndată vine,
Ajutorul lui îl ceri.
El te pipăie degrabă
Pe tot locul, şi te-ntreabă
Unde simţi că ai dureri?

Boala după ce ţi-o ştie,
Leacuri doctorul îţi scrie
Iar spiţerul pregăteşte
Leacuri pentru boala ta.

Leacurile sunt amare
Şi te ard pe gât, de-ţi pare,
Că bei foc, dar tot le bei!
Sunt mai dulci când bei cu grabă!
Nu vă-mpotriviţi degeaba
Să beţi leacuri, dragii mei!

De nu bei, boala sporeşte;
Poţi muri, deci te gândeşte!
Cine-i om fără dureri?
Cumpătul şi munca face
Să trăieşti cinstit în pace,
Fără doctori şi spiţeri.

de George Coşbuc

Cu părul alb ca de zăpadă,
Un biet bătrân trecea pe stradă.
Slăbit de ani, de griji pierdut,
În stradă jos.
L-a părăsit puterea toată.
Copiii s-adunară roată
Pe lângă el, şi toţi de-a rândul
Râdeau de el răutăcios,
Batjocorindu-l.
Dar eu n-am râs, n-am râs deloc.
Copilul, care-şi bate joc
De cei bătrâni, ce minte are?
E vrednic el să crească mare?
E vrednic el de ce-i acu?
Nu-i  vrednic, nu!