|
de Octavian Goga
Văl de brumă argintie Mi-a împodobit grădina, Firelor de lămâiţă Li se uscă rădăcina. Peste creştet de dumbravă Norii suri îşi poartă plumbul, Cu podoaba zdrenţuită Tremură pe câmp porumbul. Şi acum de la miazănoapte Vine vântul fără milă, De pe vârful şurii noastre Smulge-n zbor câte-o şindrilă. De viforniţa păgână Se-ndoiesc nucii, bătrânii, Plânge-un pui de ciocârlie Sus pe cumpăna fântânii. Îl ascult şi simt sub gene Cum o lacrimă-n învie: Ni s-aseamănă povestea, Pui golaş de ciocârlie.
0 Comments
de Alexandru Macedonski
Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă. Cu ploaia ce cade, m-apasă Durerea cea veche, cea nouă… Afară e trist ca şi-n casă, – Plouă, plouă. Plouă, plouă… - Plouă cît poate să plouă… Zadarnic vor cîntece clare Ca florile umezi de rouă Cei vecinic scutiţi de-ntristare… – Plouă, plouă. Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă… Fiinţa mea şi simţirea Sufăr şi plîng amîndouă… Viaţa-şi urmează-ndîrjirea… Plouă, plouă. Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă… Rapănă-n geamuri ca-n tobe… Spintecă inima-n două Cîntecul ploaiei de cobe… – Plouă, plouă… - de Alexandru Macedonski
E vremea rozelor ce mor Mor în grădini, şi mor şi-n mine – Ş-au fost atît de viaţă pline, Şi azi se sting aşa uşor. În tot, se simte un fior. O jale e în orişicine. E vremea rozelor ce mor – Mor în grădini, şi mor şi-n mine. Pe sub amurgu-ntristător, Curg vălmăşaguri de suspine, Şi-n marea noapte care vine Duioase-şi pleacă fruntea lor…– E vremea rozelor ce mor. de Ion Gorun
Cînd cu inima zdrobită A rămas bietul artist, Din viaţa-i pustiită A făcut un cîntec trist. L-a făcut doar pentru dînsul, Ea, - era de mult departe… Răsuna zadarnic plînsul Şi oftările-i deşarte. Dar de cum a tremurat Ultimu-i acord de harpă, Cîntecul i l-au luat Cum se ia în tîrg o marfă. Azi îl ştie lumea toată Toţi şi-l spun de-atîta ori, El, l-a spus numai odată, Cum numai odată mori. |
Arhiva
August 2018
Autori
All
|
RSS Feed
Powered by
