de Ștefan Octavian Iosif

Satu-i strâns în bătătură,
Cântă, joacă, chefuiește...
Sună toba; plin dulapul
Se-nvârtește.

În văzduh e-atât albastru!
În senin e-atâta soare!
Înnegresc departe stoluri
De cucoare...

Vin copiii-n fuga mare,
Iese lumea-n drum grămadă,-
Un moșneag ridică mâna
Să le vadă...

Dă din cap, zâmbind, clipește
Și îngână veteranul:
-Le-oi mai apuca eu oare
Și la anul?...

de George Coşbuc

Picurii cu strop de strop
Fac al mărilor potop –

Zilnic câte-un spic adună
Şi-n curând tu ai un snop.

Mergi încet şi las’ s-alerge
Alţii cât or vrea-n galop.

Fii stejar, să creşti în laturi,
Nu înalt şi slab, un plop.

Nu uita, trăind, de corbul
Şi de vulpea lui Esop.

Dacă eşti cinstit, n-ai teamă
De duşman, de-ar fi ciclop.

Fă cât poţi, şi las’ să râdă
Cei ce sar viaţa-n hop.

Iar, de n-are scop viaţa,
Fă să aibă clipa scop.

​de George Coşbuc

„Va veni să vă cuprindă
Un flăcău cu negre plete
Şi frumos cum nimeni nu-i:
Voi fugiţi să nu vă prindă!
Uşa s-o-ncuiaţi la tindă,
Că, de vă sărută, fete,
Veţi muri de dragul lui!”

Şi-a venit flăcăul, cică,
Un voinic cum altul nu e!
Şi trei fete de-mpărat
Grabnic s-au ascuns de frică,
Numai fata cea mai mică
N-a putut grăbit să-ncuie,
Şi-a rămas la sărutat.

De-a murit, eu nu ţiu minte.
Acest basm mi-l spuse mama
Adormindu-mă, demult!
Şi-i mult basm de-aci-nainte,
Şi-am uitat a lui cuvinte!
Ah, de-aţi şti să-mi daţi voi seama,
Cum aş vrea să-l mai ascult!

Vreau să ştiu, să ştiu sfârşitul!
 A murit copila? Vine
Iar flăcăul de-a plecat?
Ah, eu nu-nţeleg iubitul!-
Spuneţi cum e isprăvitul?
Că s-a repetat cu mine
Basmul fetei de-mpărat!

de George Ţărnea
 
Cînd foamea n-are margini,
celui sărac nu-i spune
să-şi treacă, peste suflet,
un cer de gînduri bune!
 
Cînd arde-ntreg pământul,
celui bogat nu-i cere
să verse peste rană
o lacrimă de miere!
 
Dar, socoteşte-n taină,
după tipicul minţii,
de ce se sparge gheaţa,
de ce ne mor părinţii…
 
Şi-ai să descoperi singur
la cuvenita vreme,
că poate sta sub săbii
doar cel ce nu se teme.