|
de George Topârceanu
Un vânt şi-o ploaie necăjită S-au repezit ca din senin Şi răpăie prelung pe frunze Şi-mi culcă florile de crin. Grădina toată-i răscolită… Ce tristă e grădina mea! Pe-o creangă tremură de frică Un pui plăpând de rândunică. E singur, în bătaia ploaiei, Şi-n ciripitu-i rugător Îmi spune să-i deschid fereastra: Şi eu deschid, el intră-n zbor. Şi iată-mi-l rotind prin casă Şi parcă nu mai e pustiu În casa mea înveselită De ciripitul lui zglobiu. Dar iată… soarele s-arată… Pe frunze picurii sclipesc Şi rândunelele, pe-afară, În zboruri vesele vorbesc. La glasul lor, grăbit, mă lasă, Plăpândul pui de rândunea… Mai vino, ploaie, înc-o dată Să-l văd din nou în casa mea.
0 Comments
de George Topârceanu
Peste dealuri zgribulite, Peste ţarini zdrenţuite, A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă şi zăludă, Botezând natura udă C-un mănunchi de ciumafai, - Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe Risipeşte-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină, Guturai… Şi cum vine de la munte, Blestemând Şi lăcrimând, Toţi ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni, Iar măceşii de pe câmpuri O întâmpină în cale Cu grăbite plecăciuni… Doar pe coastă, la urcuş, Din căsuţa lui de humă A ieşit un greieruş, Negru, mic, muiat în tuş Şi pe-aripi pudrat cu brumă: - Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam şi eu s-adun O grăunţă cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică, Fi’ndcă nu-mi dă niciodată, Şi-apoi umple lumea toată Că m-am dus şi i-am cerut… Dar de-acuş, Zise el cu glas sfârşit Ridicând un picioruş, Dar de-acuş s-a isprăvit… - Cri-cri-cri, Toamnă gri, Tare-s mic şi necăjit! de George Topârceanu
Frumoasă eşti, pădurea mea, Când umbra-i încă rară Şi printre crengi adie-abia Un vânt de primăvară… Când de subt frunze moarte ies În umbră viorele, Iar eu străbat huceagul des Cu gândurile mele… Când strălucesc sub roua grea Cărări de soare pline, Frumoasă eşti pădurea mea, Şi singură ca mine… de George Topârceanu
Leul s-a-mbrăcat odată Într-o piele de măgar, Să colinde ţara toată Din hotar până în hotar, Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători) Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători. Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng Ca un biet măgar nătâng, Nişte lupi cum îl văzură, se reped la el pe loc Şi-ntr-o clipă în înşfacă, grămădindu-l la mijloc. -Staţi, mişeilor ! Ajunge, - că vă rup în dinţi acuşi! (Strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată.) Astfel vă purtaţi voi oare cu iubiţii mei supuşi?... Lupii, cunoscându-şi glasul, îndărăt s-au tras pe dată, Şi de frică se făcură mici, ca nişte căţeluşi. -O, măria-ta! Iertare! Zise cel mai diplomat,- Semănai aşa de tare C-un măgar adevărat!... |
Arhiva
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
