|
de George Topârceanu
Un vânt şi-o ploaie necăjită S-au repezit ca din senin Şi răpăie prelung pe frunze Şi-mi culcă florile de crin. Grădina toată-i răscolită… Ce tristă e grădina mea! Pe-o creangă tremură de frică Un pui plăpând de rândunică. E singur, în bătaia ploaiei, Şi-n ciripitu-i rugător Îmi spune să-i deschid fereastra: Şi eu deschid, el intră-n zbor. Şi iată-mi-l rotind prin casă Şi parcă nu mai e pustiu În casa mea înveselită De ciripitul lui zglobiu. Dar iată… soarele s-arată… Pe frunze picurii sclipesc Şi rândunelele, pe-afară, În zboruri vesele vorbesc. La glasul lor, grăbit, mă lasă, Plăpândul pui de rândunea… Mai vino, ploaie, înc-o dată Să-l văd din nou în casa mea.
0 Comments
de Grigore Vieru
Mă rog de tine, ploaie, Când zbori către planete, Stropeşte gura mamei Şi-o apără de sete. Mă rog de tine, codru, Căci anii tăi tot fi-vor! Cuprinde-i cald fiinţa Şi-o apără de vifor. Mă rog de tine, iarbă, Mângâie-i talpa goală Şi sărea grea din oase Şi-o apără de boală. Mă rog de tine, munte, Cât zboru-o să mă poarte Sărută ochii mamei Şi-i apără de moarte. Dimitrie Bolintineanu
Eu aveam un plop de vale Verde ca un smărăndel. Trecătorii stând în cale Înnoptau cătând la el. Însă toamna a venit, Plopul meu s-a veştezit. Dacă prinţul ce domneşte Ar fi vrut a mi-l schimba Pe coroana ce luceşte Ca un soare-n fruntea sa, Încă nu aş fi schimbat Plopul meu ce s-a uscat. Vârfu-i peste stânci pletoase De departe îl vedeam, Şi-nnoptând prin văi râpoase După el mă îndreptam. Însă toamna a venit, Plopul meu s-a veştezit. Dacă tânăra domniţă Plopul meu mi-ar fi cerut, Dându-mi dulcea ei guriţă Şapte ani ca s-o sărut, Nici atunci eu n-aş fi dat Plopul meu ce s-a uscat. de Alexandru Macedonski
În mintea omului rămâne Tabloul fericirii stinse... Astfel tresar şi-n al meu suflet Reamintirile întinse; Aci revad o albă casă... O horă, fete, fluturi, salbe, Frunzişuri vii şi flori pe câmpuri Şi porumbei cu aripi albe! Aci mă văd pe alte ţărmuri Pribeag prin ţările străine, Pe margine de-albastre lacuri Cu negre stânci şi vechi ruine! Aci revăd, revăd un tânăr... La braţ el poartă o femeie... Le bate inima-n unire Şi află-a raiurilor cheie! Pădurea-n umbră le-nfăşoară Amorul lor ca un tezaur Şi soarele prin frunze-apune În fundul unui cer de aur! Dar, Doamne, pentru ce pe lume Când verşi atâta fericire Ne-o iei îndată ce ne-ai dat-o Şi-abia ne laşi o suvenire? |
Arhiva
March 2023
Autori
All
|
RSS Feed
