|
de Otilia Cazimir
Tu nu ştii… A fost odată O căsuţă fermecată Şi-n căsuţă-o fată mică, Un pisoi şi o bunică. Şi-ntr-o iarnă, într-o seară, Fata s-a uitat afară Şi-a văzut cum prin perdea Stelele râdeau de ea… Dar pe drum cotit şi nins, Umbra sură s-a desprins: Un voinic abia de-o şchioapă Înota-n omăt ca-n apă. Şi proptindu-se-n toiag, Un toiag mai nalt ca el, A-nceput să cânte-n prag, Tremurat şi subţirel… Dormi? Şi nici n-am prins de veste! Uşa s-a închis cu cheia, Focu-şi pâlpâie scânteia, Şi povestea nu-i poveste: Eu eram fetiţa-aceea, Iar bunica – nu mai este…
0 Comments
de Vasile Alecsandri
Hai sa dam mâna cu mâna Cei cu inima româna, Sa-nvârtim hora frăţiei Pe pământul României! Iarba rea din holde peară, Peară duşmanii din ţară! Între noi să nu mai fie Decât flori şi omenie! Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine Şi la viaţă cu unire, Şi la moarte cu-nfrăţire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi şi la durere. Unde-s doi, puterea creşte Şi duşmanul nu sporeşte! Amândoi suntem de-o mama, De-o făptură şi de-o samă, Ca doi brazi într-o tulpină, Ca doi ochi într-o lumină. Amândoi avem un nume, Amândoi o soartă-n lume. Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate, În noi doi un suflet bate! Vin' la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare, Şi să vadă sfântul soare Într-o zi de sărbătoare Hora noastră cea fraţească Pe câmpia românească! (1857) de Mihai Eminescu
Cu penetul ca sideful Străluceşte-o porumbiţă, Cu căpşorul sub aripă Adormită sub o viţă. Şi tăcere e afară. Luminează aer, stele. Mută-i noaptea – numai râul Se frământă-n pietricele. de Vasile Alecsandri
Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri, Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu! |
Arhiva
March 2023
Autori
All
|
RSS Feed
