|
de Lucian Blaga
Caută cineva în nori de zi deodată cu zorile. Cine-o fi? Cântă cineva ’n văzduh. E o pasăre? E duh? Numai el o fi, numai el: pământeanul puţintel cu trupul ca bucatele mult lăudatele, cu glasul ca seninul cu sânge ca aminul. Numai el poate fi: Hristosul păsăresc! Cel ce ‘n fiecare zi se ‘nalţă odată, biruitor fără fier, din holdă la cer, şi descântă păcatele peste toate satele.
0 Comments
de Virgil Carianopol
Din nou începe noaptea să scoată şi să pună Pe drumuri, pe sub arbori, bătute-n vergi de soi, Acele scoarţe sfinte de umbre şi lumină, Cu-o dungă de la lună şi alta de la noi. Se umple iar pământul de farmec şi culoare, Pe orişice potecă, pe orice drum porneşti, E iarăşi plină ţara de scoarţe şi covoare, Velinţe, lăicere şi-adîncuri româneşti. Ieşiţi din case, oameni, şi strîngeţi de pe drumuri Minunile-acestea de lună şi pămînt Şi-mpodobiţi cu ele castelele din inimi, În care vor rămîne deapururea cum sînt. Atunci cînd vă veţi duce în orice părţi de lume, La ora cînd tristeţea sau dorurile cresc, S-aveţi acolo-n inimi cu voi întotdeauna Un colţ cu nestemate din raiul românesc. de Vasile Alecsandri
Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie. Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori? Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. Verginile în apă intrat-au cu sfială, Ş-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală, Şoptind, privind în undă albastrul cer senin, Umplând cu flori de nufăr cămeşa de la sân. O rază aurie prin stuhul de pătrunde Şi gingaş luminează în cuibul ce le-ascunde Comori de tinereţe, comori de fericiri, Încântătoare forme de albe năluciri. Priviţi! cetatea verde se mişcă, se deschide. O mândră copiliţă apare, iese, râde Şi lunecă… Deodată, rotunzi şi albiori, Apar la foc de soare doi nufări plutitori. |
Arhiva
October 2020
Autori
All
|
RSS Feed
