​de George Coşbuc

Un copil, când jocu-i place,
Toată lumea joc o face;
Iar el toate le pricepe
Şi cu ele-un joc începe.

Zice tufa de zambile:
- Bună ziua, drag copile!

Floarea zice: - Opreşte-ţi paşii!
-Prinde-ne! zic fluturaşii.

- Eu sunt netedă şi mică,
Ia-mă! zice-o pietricică.

Cântă rândunica iară:
- Eu de mult te chem pe-afară!
Căţeluşul şi el vine:
- Hai şi joacă-te cu mine!

Vrăbii zboară pe tot locul;
Vezi, aşa e vesel jocul!

Patru roţi de la trăsură
Strigă:- Iute alergătură!

Vântul zice: - Mi-este placul,
Să-ndoiesc de vârf copacul!

Mărul zice: - Mă voi coace,
Vin atunci pe fugă-ncoace!

Toate aşa cu drag îl cheamă
Şi el vesel ia în seamă.

Numai cel ursuz nu ştie
Cum să-şi facă o jucărie.
Şi numai posomorâtul
Nu-şi ştie-alunga urâtul.

Versuri cu soare pentru Doamna Învăţătoare
Antologie de versuri alcătuită de George Zarafu şi Mariana Cristea
Editura Ametist 92, Bucureşti, 2008

de George Coşbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare -
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

​Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinător
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară,
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte! Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate -
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ne e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă -
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

de George Coşbuc

Picurii cu strop de strop
Fac al mărilor potop –

Zilnic câte-un spic adună
Şi-n curând tu ai un snop.

Mergi încet şi las’ s-alerge
Alţii cât or vrea-n galop.

Fii stejar, să creşti în laturi,
Nu înalt şi slab, un plop.

Nu uita, trăind, de corbul
Şi de vulpea lui Esop.

Dacă eşti cinstit, n-ai teamă
De duşman, de-ar fi ciclop.

Fă cât poţi, şi las’ să râdă
Cei ce sar viaţa-n hop.

Iar, de n-are scop viaţa,
Fă să aibă clipa scop.

​de George Coşbuc

„Va veni să vă cuprindă
Un flăcău cu negre plete
Şi frumos cum nimeni nu-i:
Voi fugiţi să nu vă prindă!
Uşa s-o-ncuiaţi la tindă,
Că, de vă sărută, fete,
Veţi muri de dragul lui!”

Şi-a venit flăcăul, cică,
Un voinic cum altul nu e!
Şi trei fete de-mpărat
Grabnic s-au ascuns de frică,
Numai fata cea mai mică
N-a putut grăbit să-ncuie,
Şi-a rămas la sărutat.

De-a murit, eu nu ţiu minte.
Acest basm mi-l spuse mama
Adormindu-mă, demult!
Şi-i mult basm de-aci-nainte,
Şi-am uitat a lui cuvinte!
Ah, de-aţi şti să-mi daţi voi seama,
Cum aş vrea să-l mai ascult!

Vreau să ştiu, să ştiu sfârşitul!
 A murit copila? Vine
Iar flăcăul de-a plecat?
Ah, eu nu-nţeleg iubitul!-
Spuneţi cum e isprăvitul?
Că s-a repetat cu mine
Basmul fetei de-mpărat!