|
de George Coşbuc
Cu părul alb ca de zăpadă, Un biet bătrân trecea pe stradă. Slăbit de ani, de griji pierdut, În stradă jos. L-a părăsit puterea toată. Copiii s-adunară roată Pe lângă el, şi toţi de-a rândul Râdeau de el răutăcios, Batjocorindu-l. Dar eu n-am râs, n-am râs deloc. Copilul care-şi bate joc De cei bătrâni, ce minte are? E vrednic el să crească mare? E vrednic el de ce-i acu? Nu-i vrednic, nu! Ochiul lui Dumnezeu: poezii inedite şi regăsite/ George Coşbuc. Cluj-Napoca:Eikon Bistriţa: Charmides, 2004
0 Comments
de George Coşbuc
Un copil, când jocu-i place, Toată lumea joc o face; Iar el toate le pricepe Şi cu ele-un joc începe. Zice tufa de zambile: - Bună ziua, drag copile! Floarea zice: - Opreşte-ţi paşii! -Prinde-ne! zic fluturaşii. - Eu sunt netedă şi mică, Ia-mă! zice-o pietricică. Cântă rândunica iară: - Eu de mult te chem pe-afară! Căţeluşul şi el vine: - Hai şi joacă-te cu mine! Vrăbii zboară pe tot locul; Vezi, aşa e vesel jocul! Patru roţi de la trăsură Strigă:- Iute alergătură! Vântul zice: - Mi-este placul, Să-ndoiesc de vârf copacul! Mărul zice: - Mă voi coace, Vin atunci pe fugă-ncoace! Toate aşa cu drag îl cheamă Şi el vesel ia în seamă. Numai cel ursuz nu ştie Cum să-şi facă o jucărie. Şi numai posomorâtul Nu-şi ştie-alunga urâtul. Versuri cu soare pentru Doamna Învăţătoare Antologie de versuri alcătuită de George Zarafu şi Mariana Cristea Editura Ametist 92, Bucureşti, 2008 de George Coşbuc
Prin pomi e ciripit şi cânt, Văzduhu-i plin de-un roşu soare, Şi sălciile-n albă floare - E pace-n cer şi pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Şi cât e de frumos în sat! Creştinii vin tăcuţi din vale Şi doi de se-ntâlnesc în cale Îşi zic: Hristos a înviat! Şi râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Şi-un vânt de-abia clătinător Şopteşte din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Şi pomii frunţile-şi scoboară, Că Duhul Sfânt prin aer zboară. E linişte! Şi din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate - Şi clopotele cântă rar: Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag şi plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-acelaşi gând, din cer adus: În fapta noastră ne e soartea Şi viaţa este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetişor Neveste tinere şi fete, Bătrâni cu iarna vieţii-n plete; Şi-ncet, în urma tuturor, Vezi şovăind câte-o bătrână Cu micul ei nepot de mână. Ah, iar în minte mi-ai venit Tu, mama micilor copile! Eu ştiu că şi-n aceste zile Tu plângi pe-al tău copil dorit! La zâmbet cerul azi ne cheamă - Sunt Paştile! Nu plânge, mamă! de George Coşbuc
Picurii cu strop de strop Fac al mărilor potop – Zilnic câte-un spic adună Şi-n curând tu ai un snop. Mergi încet şi las’ s-alerge Alţii cât or vrea-n galop. Fii stejar, să creşti în laturi, Nu înalt şi slab, un plop. Nu uita, trăind, de corbul Şi de vulpea lui Esop. Dacă eşti cinstit, n-ai teamă De duşman, de-ar fi ciclop. Fă cât poţi, şi las’ să râdă Cei ce sar viaţa-n hop. Iar, de n-are scop viaţa, Fă să aibă clipa scop. |
Arhiva
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
