de Elena Farago

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop-ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă “cuciu şchiop”.

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dare eu
Nu pot alerga ca dînşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă 
La copiii de pe ddrum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-aşchiopat pe mine,
Şi nu-I pot iubi de fel…

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc o dată
De picior, să mă răzbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

de Petre Ghelmez

Au avut
ochi luminoşi
şi adînci,
pesemne ,
că luminos
ne  e cerul
şi stelele lui
cîntătoare.

Au avut
limba dulce,
ca funza ,
pesemne,
că dulce
ni-i gîndul
şi aripa-n zbor
către soare.

Au avut,
sîngele viu,
ca lumina,
pesemne, 
că vie
ni-i  inima,
cînd zidim
temelii
şi nu plînge
piatra
în mîinile
 noastre
 c-o doare !

de Lucian Blaga

Visător cu degetele-i lungi pătrunde vântul
printre ramuri şi pe fire de păianjen
cântă bietul ca pe-o harfă.

Albi pe fruntea ta-şi deschid subţirile pleoape
trandafirii,
fragezi ca fiorii unor tăinuite presimţiri,
tremurând de neastâmpărul ce-ţi joacă
viu şi cald în vine.

Lacomi şi flămânzi îmi strigă ochii,
veşnic nesătui ei strigă
după ochii tăi – scăpărătorii –
cari de luminoşi ce-ţi sunt, copilo,
nu văd niciodată umbre.

de Elena Farago

Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.

Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care 
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!

Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!