|
de Al. Macedonski
Libelule graţioase Zboară-n aerul de vară… Au corsete minuscule, Şi pe aripi radioase Readuc speranţa clară : Zi de vară, libelule. Peste tot metamorfoză, Poezie, schinteiere, Şi sub glorie solară, Delta fragedă şi roză, Iar, suavă mîngîiere : Libelule, zi de vară.
0 Comments
de Alexandru Macedonski
În mintea omului rămâne Tabloul fericirii stinse... Astfel tresar şi-n al meu suflet Reamintirile întinse; Aci revad o albă casă... O horă, fete, fluturi, salbe, Frunzişuri vii şi flori pe câmpuri Şi porumbei cu aripi albe! Aci mă văd pe alte ţărmuri Pribeag prin ţările străine, Pe margine de-albastre lacuri Cu negre stânci şi vechi ruine! Aci revăd, revăd un tânăr... La braţ el poartă o femeie... Le bate inima-n unire Şi află-a raiurilor cheie! Pădurea-n umbră le-nfăşoară Amorul lor ca un tezaur Şi soarele prin frunze-apune În fundul unui cer de aur! Dar, Doamne, pentru ce pe lume Când verşi atâta fericire Ne-o iei îndată ce ne-ai dat-o Şi-abia ne laşi o suvenire? de Alexandru Macedonski
Aş vrea odată iubita-mi ţară Să se ridice din somnul său Şi cu glas tare să strige: Piară Al României oricare rău! Aş vrea dreptatea să renvieze, Să renflorească p-acest pământ, Şi tot românul ca să lucreze Pentru al ţărei falnic avânt! Aş vrea ca fala şi fericirea Să mai umbrească patria mea! Şi-n orice inimi să văd unirea!… Iacă, o! Doamne, iacă ce-aş vrea. Aş vrea tiranii să nu mai fie!… Ei să dispară ca fumu-n vânt! Sau ca nisipul în vijelie, Zvârlit în haos dupe pământ! Aş vrea poporul să fie rege… Rege odată bietul popor!… Ca-n lanţuri grele să nu-l mai lege Autocratul asupritor. Aş vrea să moară aceia care Pentru monedă patria-şi vând! Să moară-n chinuri de remustrare, Numai mustrarea să aibă-n gând! Aş vrea virtutea să triumfeze, Viciul să piară de noi zdrobit! Şi România să prospereze, Să se înalţe neamu-mi iubit! Aş vrea iubirea să predomnească, Să nu mai fie ură-între noi! Numele ţării să strălucească! Ţara să scape de sub nevoi! Aş vrea, o! Doamne, să văd poporul Zdrobind p-aceia ce-l asupresc… Să văd acvila că-şi reia zborul Falnic cu neamul cel românesc! de Alexandru Macedonski
Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă. Cu ploaia ce cade, m-apasă Durerea cea veche, cea nouă… Afară e trist ca şi-n casă, – Plouă, plouă. Plouă, plouă… - Plouă cît poate să plouă… Zadarnic vor cîntece clare Ca florile umezi de rouă Cei vecinic scutiţi de-ntristare… – Plouă, plouă. Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă… Fiinţa mea şi simţirea Sufăr şi plîng amîndouă… Viaţa-şi urmează-ndîrjirea… Plouă, plouă. Plouă, plouă, Plouă cît poate să plouă… Rapănă-n geamuri ca-n tobe… Spintecă inima-n două Cîntecul ploaiei de cobe… – Plouă, plouă… - |
Arhiva
May 2024
Autori
All
|
RSS Feed
