|
de Otilia Cazimir
Când vântul copacii îndoaie, Şi plouă, şi-i frig, şi ni-i frică, Fugim la bunica-n odaie, Noi: două surori şi-o pisică. Acolo-i călduţ şi tăcere. Divanul bătrân dintre uşi, Cu vechile lui lăicere, Ne-aşteaptă cu cărţi şi păpuşi. Bunica ne iese –nainte Cu zâmbetu-i bland de bunică: -Ei, care mi-a fost mai cuminte, -Fetiţele, ori tu, pisică?...”
0 Comments
de Otilia Cazimir
Cele două ciobăniţe Se aşază la taifas. Câini fac şi ei popas, Stând alături, pe codiţe. Scotocind prin desăguţe, Fetele s-au ospătat Cu merinde sărăcuţe, Cu colaci de grâu curat. Poveste de Radu Gyr
(Fetiţei mele Monica) PREZENTARE Vă prezint pe domnul Muţu, Cotoşman de viţă veche, cu o pată neagră-n frunte, cu tichia pe ureche, cu mustaţa-n furculiţă, piptănat şi îngâmfat, şi cu cizme, ca`n povestea cu motanul încălţat. Cizmuliţele acestea le-a lucrat, cu grije mare, mica lui stăpână, Mona, şcolăriţa silitoare. Şi, cu mâna ei, fetiţa i-a făcut şi o tichie, ca s-o aibă cotoşmanul când se plimbă cu trufie... Ia priveste lung la dânsul, şi-apoi, dragule, să-mi spui dacă-ai mai văzut pe lume cotoşman ca dumnealui!... Înainte de-a începe Să vă-nşir verzi şi uscate Despre poznele lui Muţu şi isprăvile-i ciudate,- Cititorii să-mi dea voie Să le mai prezint aici Pe căţelul vesel Puffi şi pe-amicu-i Ciufulici. Asta-i domnişoara Kiki, pisicuţa noastră brună, dar cu care domnul Muţu nu prea duce casă bună. Ăsta e Hui-Hup cocoşul. pintenog şi năzdrăvan, care-ades` îi sare-n spate îngâmfatului motan... Ăsta-i Bratu, om al casei, Cu o gură cât o şură, cu urechile pleoştite, nasul ca o murătură...) În sfârşit, această fată cu un zâmbet larg pe faţă e bucătăreasa Lina, bâlbâită şi...isteaţă! Şi-amândoi, Bratu şi Lina, înarmaţi cu-n măturoi, zi şi noapte duc cu Muţu un amar şi crunt război! de Magda Isanos
Aş vrea un basm, dar cine să mi-l spună cînd a tăcut de-o vreme chiar şi vîntul ? E focul stins şi noaptea-l fără lună, şi muzei mele i-a-ngheţat cuvîntul. Era o fată şi-un bunic bătrîn; erau poveşti şi maci aprinşi în lunci; parfum şi greieri ce cîntau în fîn - şi-i mult de tot de-atunci. Bătrînu-i mort acum, şi buzele-i sunt mute. El doarme-n sînul bunului pămînt, şi de-ar trăi, azi, cine să-i asculte povaţa înţeleptului cuvînt ? A scîrţîit o mobilă prelung, şi vîntul parcă plînge la fereşti - neostenite clipele se scurg. ....................................................................... Nu-i nimeni să m-adoarmă cu poveşti. |
Arhiva
May 2023
Autori
All
|
RSS Feed
