|
de Elena Farago
- De ce m-ai prins în pumnul tău, Copil frumos, tu nu știi oare Că-s mic și eu și că mă doare De ce mă strângi așa de rău? Copil ca tine sunt și eu, Și-mi place să mă joc și mie, Și milă trebuie să-ți fie De spaima și de plânsul meu! De ce să vrei să mă omori? Ca am și eu părinți ca tine, Și-ar plânge mama dupa mine, Și-ar plânge bietele surori, Și-ar plânge tata mult de tot Căci am trăit abia trei zile, Îndură-te de ei, copile, Și lasă-mă, că nu mai pot!... Așa plângea un gândăcel În pumnul ce-l strângea să-l rupă Și l-a deschis copilul după Ce n-a mai fost nimic din el! A încercat să-l mai învie Suflându-i aripile-n vânt, Dar a căzut în țărnă frânt Și-nțepenit pentru vecie!... Scârbit de fapta ta cea rea Degeaba plângi, acum, copile, Ci du-te-n casă-acum și zi-le Părinților isprava ta. Și zi-le că de-acum ai vrea Să ocrotești cu bunătate, În cale-ți, orice vietate, Oricât de făr-de-nsemnătate Și-oricât de mică ar fi ea!
0 Comments
de Elena Farago
Trecea un om pe drum aseară, Trecea cântând încet pe drum, Ştiu eu? poate cânta să-i pară Drumul mai scurt, ori poate cum Era aşa frumos aseară, Poate cânta ca să nu-l doară Că-i singur numai el pe drum? Trecea, şi eu eram la poartă Şi şi-a văzut de drumul lui, Dar ce mi-o fi venit deodată De am oftat, n-oi şti să spui. Şi nu-mi venea să plec din poartă, Şi parc-un dor de viaţa toată M-a prins privind pe urma lui… Aşa ne-o fi la fiecare, Că stăm în poartă, şi nu ştim Pe călător măcar de-l doare Ceva, şi de ne pomenim Oftând, pesemne fiecare Ne-om fi simţind departe tare De-un drum pe care-am vrea să fim. de Elena Farago
Când un copil mai mic ca mine Vorbeşte cum nu se cuvine, Ori ţipă, zgârie şi minte, Ca un copil ce nu-i cuminte, Şi seara, la culcat, nu spune Măcar o mică rugăciune, Şi bagă degetele-n gură, Şi zahăr din cutie fură, Şi stă cu mâinile murdare, Eu mă gândesc, că sunt mai mare, Şi-l iau frumos de lângă mine, Şi îl învăţ ce este bine. Să fie bun, cinstit, curat, Cum mama mea m-a învăţat. de Elena Farago
Noi suntem doi fraţi, în casă, Şi nu ne certăm deloc, Şi suntem tăcuţi la masă, Şi cuminţi în orice loc. Avem hamuri, cerc şi minge, Când pe-afară ne jucăm, Iat când plouă, ori când ninge, Liniştiţi în casă stăm. Şi cu jucării frumoase Ne jucăm tot amândoi, Pe când mama noastre coase, Ori citeşte, lângă noi. Mama noastră ne vorbeşte Şi ne mângâie duios, Iară seara ne citeşte Ori ne spune-un basm frumos. Şi ne-nvaţă lucruri multe, Şi frumoase, stând cu noi, Şi îi place să ne-asculte Când vorbim noi amândoi… Şi nici un sărac nu pleacă Până când nu-i dăm ceva Căci ea vrea ca să ne facă Oameni buni şi drepţi ca ea. Şi în gândul nostru-ntruna Auzim povaţa ei: Fiţi cuminţi întotdeauna Şi fiţi buni, copiii mei!... |
Arhiva
November 2021
Autori
All
|
RSS Feed
