|
de Elena Farago
Vine, vine iarăşi iarna, Ninge-afară, ninge. Mulţi copii afară sunt, Laudă colinde. Doar bunica stă în casă, Despre marele Iisus Spune o poveste… Ger cumplit. Gol, în crivăț, Stă-n ogradă, Omul nostru de zăpadă Nici șoșoni n-are măcar Nici mănuși și nici fular. -Mama, adă-l la căldură, Și să-i dăm, că-i tare frig, Ceai fierbinte și-un covrig!
0 Comments
de Elena Farago
Se-ncearcă mierla-n cuşcă să-şi amăgească dorul Cătând c-o fluturare din aripi să-şi ia zborul; O clipă doar şi cade uitîndu-se cu jale La firele de sîrmă ce-i stau duşmane-n cale. Se uită, mai zbîrleşte din cînd în cînd din pene, Îşi ciuguleşte trupul slăbit, şi-ncepe-alene Parc-ar cînta în sită, o tristă melodie Ce-a învăţat-o-n lunga, pustia ei robie. O-ncepe, iar o lasă, şi cîntecul se pierde, - Ea şi-a adus aminte cîntînd de codru verde, Şi toate acum le uită cum prinde-nviorată Să-şi zică draga doină în codru învăţată. Şi-atît o-mbată viersul de triluri lungi, aprinse, Că şi-a uitat robia aripelor destinse, Şi parcă-ntreagă zboară, uşor, ca în vrăjiri, Spre-un cuib din care-o cheamă plăpînde ciripiri… de Elena Farago
- De ce m-ai prins în pumnul tău, Copil frumos, tu nu știi oare Că-s mic și eu și că mă doare De ce mă strângi așa de rău? Copil ca tine sunt și eu, Și-mi place să mă joc și mie, Și milă trebuie să-ți fie De spaima și de plânsul meu! De ce să vrei să mă omori? Ca am și eu părinți ca tine, Și-ar plânge mama dupa mine, Și-ar plânge bietele surori, Și-ar plânge tata mult de tot Căci am trăit abia trei zile, Îndură-te de ei, copile, Și lasă-mă, că nu mai pot!... Așa plângea un gândăcel În pumnul ce-l strângea să-l rupă Și l-a deschis copilul după Ce n-a mai fost nimic din el! A încercat să-l mai învie Suflându-i aripile-n vânt, Dar a căzut în țărnă frânt Și-nțepenit pentru vecie!... Scârbit de fapta ta cea rea Degeaba plângi, acum, copile, Ci du-te-n casă-acum și zi-le Părinților isprava ta. Și zi-le că de-acum ai vrea Să ocrotești cu bunătate, În cale-ți, orice vietate, Oricât de făr-de-nsemnătate Și-oricât de mică ar fi ea! de Elena Farago
Trecea un om pe drum aseară, Trecea cântând încet pe drum, Ştiu eu? poate cânta să-i pară Drumul mai scurt, ori poate cum Era aşa frumos aseară, Poate cânta ca să nu-l doară Că-i singur numai el pe drum? Trecea, şi eu eram la poartă Şi şi-a văzut de drumul lui, Dar ce mi-o fi venit deodată De am oftat, n-oi şti să spui. Şi nu-mi venea să plec din poartă, Şi parc-un dor de viaţa toată M-a prins privind pe urma lui… Aşa ne-o fi la fiecare, Că stăm în poartă, şi nu ştim Pe călător măcar de-l doare Ceva, şi de ne pomenim Oftând, pesemne fiecare Ne-om fi simţind departe tare De-un drum pe care-am vrea să fim. |
Arhiva
March 2023
Autori
All
|
RSS Feed
