|
de Petre Ghelmez
Poate să-și uite lumina roza din care s-a născut? Poate picătura sărată, smulsă din apa marii, să uite marea? Există vreun om pe pământ, care să fi dat mai mult și să primească mai puțin, decât Mama? Cine, în afară de Mama, mai poate săruta o rană, și rana să se vindece? A plâns, ca să nu plângem noi. A răbdat, ca să nu răbdăm noi. Pentru toate acestea și pentru atâtea altele O răsplătim cu un singur cuvânt: Mama! Sărutul meu arată cât sunt de sărac În fața bogăției jertfelor tale. Dar numai tu, pe această lume, Poți dărui o viață întreagă, Pentru un singur sărut de recunoștință. Ori pentru un singur cuvânt: Mama!
0 Comments
de Grigore Vieru
Iar e toamnă. Zile calde. Frunza ruginie cade. Frumuşel cei mici se spală Şi se duc cuminţi la şcoală. Maica în ghiozdan le pune Câte două mere bune Şi creioane, cărţi, caiete, Şi le dă în mâini buchete. Eu sunt mic, rămân acasă, Vreau să plâng că nu mă lasă… Şi-mi adduce maica mie Mere mari - o farfurie. Însă ce să fac cu ele? Fie chiar să-mi dea şi-o poală! Eu vreau două, două mere, Dar să le mănânc la şcoală. de Tudor Arghezi
Iarna blajină A intrat în voi, întâi, ca o lumină Preacinstită, pomule, Preagingàșe, omule. A rămas de astă-vară Luna-n crengile de ceară. Pomule mic, Ce torci tu, borangic? Buruienile sunt îmbrăcate Și încălțate Cu târlici De panglici. În streașinele mele, Vrăbiile au adus perini și saltele. Pisica bătrână Și-a pus ciorapii de lână, Și torcând pe neștiute Din cărâmbi și căpute S-a-mbrăcat cu tricou Cenușiu și nou. Toată lumea se joacă De-a un fir de promoroacă, De-a țandăra, de-a cremenea, Vrând să fie asemenea. Floarea nu mai vrea să dea Și s-a făcut nuia. Apa face minuni Și soiuri de minciuni. La jgheaburi, burlane și ciuturi: Vergele, mărgele și ciucuri. Melcul unduros S-a făcut somnoros: Dintr-un fel de pămânțel, Pe care-l știe numai el, Și cu un fel de meștesug, Și-a făcut un fel de belciug Sfredelit, găurit, învârtit - Și s-a zidit Pe un an Într-un fel de pantof, Dintr-un fel de porţelan Toate taie, toate-nţeapă, Din văzduh şi apă, Și presărat cu ghimpi mici Pământul se ghemuie ca un arici. de Otilia Cazimir
„A ieșit răchita-n drum. Ce-o mai fi și asta oare, Că-i din cap până-n picioare Numai motocei de scrum?... Cu mlădițele plecate Stă pe loc și se socoate: S-ar întoarce – nu mai poate, S-ar ascunde, N-are unde! I-e rușine de copii, Că din muguri aurii I-au ieșit, în loc de flori... Mâțișori!” |
Arhiva
May 2023
Autori
All
|
RSS Feed
