|
de George Coşbuc
Cad fulgii mari, încet zburând, Şi-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul. De mult şi patul ne-aştepta, Dar cine să se culce? Rugată, mama repeta Cu glasul rar şi dulce, Cum sta pe paie-n frig Hristos În ieslea cea săracă, Şi boul cum sufla milos, Căldură ca să-i facă, Drăguţ un miel cum I-au adus Păstorii de la stână Si îngerii albi cântau pe sus, Cu flori de măr în mână. Şi-auzi ! Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Şi vin mereu, s-opresc în drum, Se-aud acum în tindă- Noi stăm cu ochii pironiţi Si fără de suflare; Sunt îngerii din cer veniţi, Cu Ler, oi Domnul mare ! Ei cântă-nălţător şi rar Cântări de biruinţă, Apoi se întorc şi plâng amar De-a Iudei necredinţă, De spini, de-ostaşi, şi c-a murit... Dar s-a deschis mormântul Şi El acum e-n cer suit Şi judecă pământul. Si până nu tăceau la prag, Noi nu vorbeam niciunul- Sărac ne-a fost, dar cald şi drag In casă-ne Crăciunul. Si când târziu ne biruia Pe vatra caldă somnul, Şi-n vis vedeam tot flori de măr Şi-n faşă, mic, pe Domnul.
0 Comments
de Radu Gyr
Cerul şi-a deschis soborul - Lerui, Doamne, Ler - au pornit cu pluguşorul îngerii prin cer. Merg cu pluguri de oglindă şi de giuvaer, toţi luceferii colindă - Lerui, Doamne, Ler - Vântul suflă cu lumină - Lerui, Doamne, Ler - în buhai de lună plină legănat în ger. Patru heruvimi cu gluga albă de oier sub fereşti colinde’ndrugă, - Lerui, Doamne, Ler - N-au venit cu grâu la poartă, ci au rupt din cer stele mari ca să le’mpartă, - Lerui, Doamne, Ler - Şi’n Gustar de roade grele, - Lerui, Doamne, Ler - va fi câmpul cer de stele tolănit sub cer… Numai tu astepţi în tindă, - Lerui, Doamne, Ler - suflete fără colindă, şi fără Prier. Nici un cântec alb nu vine fâlfâind pe cer cu o stea şi pentru tine, - Lerui, Doamne, Ler - de Ion Petrache
Jocul cu fulgi, jocul căderilor line, Ochii ni-i aduc în depărtări cristaline... Parcă se văd albe păduri peste zare, Crengile lor parcă stau toate să zboare Şi, în tăcerile cernerii moi de zăpadă, Parcă se-aud – tril – clopoţeii pe stradă! Nu ştiu, or fi glasuri ce cheamă la joacă, Sau poate sînt clipele gata să treacă... Pasul lor mic nu-l luăm adesea în seamă, E ca un fulg, o jucărie de scamă. Totuşi din el timpul se-ncheagă în zile... Clipele cad mai cu folos între file! Cînd le lăsăm în balta lenii să cadă, Noroi se fac, ca fulgii albi de zăpadă, Şi-atîrnă greu – pe-aripa minţii povară – Jocul cu fulgi, jocul cu clipa fugară. Totuşi visăm albe păduri peste zare. Crengile lor parcă stau gata să zboare... |
Arhiva
March 2023
Autori
All
|
RSS Feed
