|
de George Coşbuc „Va veni să vă cuprindă Un flăcău cu negre plete Şi frumos cum nimeni nu-i: Voi fugiţi să nu vă prindă! Uşa s-o-ncuiaţi la tindă, Că, de vă sărută, fete, Veţi muri de dragul lui!” Şi-a venit flăcăul, cică, Un voinic cum altul nu e! Şi trei fete de-mpărat Grabnic s-au ascuns de frică, Numai fata cea mai mică N-a putut grăbit să-ncuie, Şi-a rămas la sărutat. De-a murit, eu nu ţiu minte. Acest basm mi-l spuse mama Adormindu-mă, demult! Şi-i mult basm de-aci-nainte, Şi-am uitat a lui cuvinte! Ah, de-aţi şti să-mi daţi voi seama, Cum aş vrea să-l mai ascult! Vreau să ştiu, să ştiu sfârşitul! A murit copila? Vine Iar flăcăul de-a plecat? Ah, eu nu-nţeleg iubitul!- Spuneţi cum e isprăvitul? Că s-a repetat cu mine Basmul fetei de-mpărat!
0 Comments
de George Ţărnea
Cînd foamea n-are margini, celui sărac nu-i spune să-şi treacă, peste suflet, un cer de gînduri bune! Cînd arde-ntreg pământul, celui bogat nu-i cere să verse peste rană o lacrimă de miere! Dar, socoteşte-n taină, după tipicul minţii, de ce se sparge gheaţa, de ce ne mor părinţii… Şi-ai să descoperi singur la cuvenita vreme, că poate sta sub săbii doar cel ce nu se teme. de Vasile Voiculescu
Îmboldiţi de sfîntu soare, Din oborul somnului, În cirezi şerpuitoare Ies toţi boii domnului. El boarul lor se pune, Dînd în lături porţile, Şi mi-i scoate la păşune De prin toate borţile. Şi cu roşu mi-i boieşte, Curăţind copitele, Mi-i înseamnă şi grijeşte, Să nu-şi piardă vitele. Şi mi-i poartă prin grădină, Latură cu latură, Boii roşii pasc lumină, Pînă ce se satură. Apoi, după ce colindă Curtea şi cărările, Înşiraţi ursuz pe-o grindă, Îşi soresc spinările. Şi mişcînd, pîn’ pe-nserate, Coarnele-mpungacile Au uitat că, nemîncate, Îi aşteaptă vacile. de Alexandru Vlahuţă
Câţi ochi frumoşi şi visători, poete, N-or fi plângând pe versurile tale! A, de-ai putea să le-nsoţeşti în cale, Te-ai consola văzând cu câtă sete Le sorb fecioarele sentimentale, Cum te-ndrăgesc – zeu palid cu lungi plete, Şi-şi torc iluzii, şi dorinţe secrete, Şi basme dulci, din cântecu-ţi de jale! Pe cartea ta se-nvaţă să suspine Atâtea inimi gingaşe, curate… Tu nici le ştii. Înstrăinat de tine, De dor te mistui în singurătate; Doar filele, de sufletul tău pline, Strâng amintiri duioase – flori uscate. |
Arhiva
November 2020
Autori
All
|
RSS Feed
