de Nina Cassian

Va fi un timp senin, un timp de imn.
Cu gestul meu voi linia văzduhul
și voi rosti doar vorbe fără pată.
Voi spune „cer, „izvor”,
voi spune „soare”
şi „lacrimă” și „muzică” și „dor”.

Va fi un timp în care amintirea
Masacrului nu mă va mai atinge
Decât cu adieri de Poezie
cum, uneori, și sângele adie.

Din tot ce-a fost cândva promiscuu,
Doar sacrul va rămâne și-am să cânt
Contrastele iertate, iertătoare.
Voi spune „cer”,  „izvor”,
Voi spune  „soare”,
şi va fi cer, va fi izvor și soare
în jurul meu și-al lumii. Voi lăsa
vocalele să-și regăsească nimbul.

Va fi un timp sonor, un timp de nimb,
Un timp solemn şi pur,
Un timp de imn.
Şi va veni odată timpul. Timpul!

de Ana Blandiana

Ei, pasămite
V-am povestit
Toate întâmplările mai deosebite
Şi mă apropii de sfârşit.
Dar nu cred că am dreptul să închei
Înainte de a vă povesti despre porumbei.
Vreau să spun că orice stradă care se respectă
Nutreşte ambiţia secretă
De a se putea lăuda pe acoperişuri şi schele,
Cu cel puţin o familie de guguştiuci,
De a găzdui mărinimoasă pe sub
Streşini măcar un hulub;
Pentru că o să vă spun fără fasoane:
Porumbeii sunt un fel de blazoane,
Un fel de decoraţie,
Un titlu de nobleţe
Acordat în semn de graţie
Unor străini şi unor pieţe.
Ei bine, strada noastră, pentru meritele ei,
A fost decorată cu un stol de porumbei.
Toţi suntem mândri din cale afară
Ca de o cinste extraordinară
(Acordată numai locuitorilor de toată nobleţea,
Cum ar fi Piaţa San Marco din Veneţia).
De aceea nu există om, sau motan, sau dulău
Care să-ndrăznească să le facă vreun rău;
Iar când o maidaneză a îndrăznit 
O dată
Să-i smulgă o pană
Unuia mai stingher,
Nimeni nu i-a mai vorbit
Şi a fost alungată
Din cartier.
Toată lumea le pune fărâmituri pe pervaz
Şi îi admiră, în clipele de răgaz,
Cum se giugiulesc şi se umflă în pene
Gungurind şi rotindu-se alene,
Frumoşi şi romantici şi îndrăgostiţi,
Destul de mici pentru a fi mulţumiţi.
Iar cine îşi face timp îndeajuns
Să-i admire
Primeşte şi un scurt curs 
De iubire.
Adică-
Dar cum să vă spun să înţelegeţi şi voi?-
O lecţie practică
În care unu cu unu nu fac doi
Ca în matematică,
Ci, conform
Cu o aritmetică mai veche,
Rezultatul, enorm,
E o pereche;
Iar aceasta, subliniez din capul locului,
E unitatea de măsură a norocului.
Concluzia care se trage de aici
Este: dragii mei
Copii şi bunici,
Învăţaţi de la porumbei!

de Ana Blandiana
​Cine ştie
Răspunde fără preget
Să ridice cu dibăcie
Un deget.

Cine nu, nu.
Spune tu

-    Un maidanez este
Un locuitor din Maidania,
O ţară de peste
Ţări şi mări, lângă Spania.

-    Nu, nu  e bine!
Spune tu, Marine!

-    Un maidanez
Este un obez
Care atunci când plouă
Mai dă orez
Şi alte dovezi
De mărinimie
Şi nouă şi vouă
Şi mie şi ţie.

-    Nu, nu  e bine.
Spune tu, Sorine.

-    Dicţionarul ne învaţă
Sus şi tare
Că maidanul în turceşte
Însemnează-o piaţă-n care
Maidanezul vinde peşte.

-    Nu, nu e  bine
Spune tu, Costine!

-    Un maidanez
E un miez
De marţipan
Care se mănâncă pe maidan.

-    Nu, nu e bine.
Ascultaţi la mine:
Maidanezul e un câine
Care nu se gândeşte la ziua de mâine.

El se plimbă ziua toată
Pe stradă,

Aleargă după maşini,
Clasifică pomii după tulpini,

Se bucură copilăreşte,
Latră cu hohote, hoinăreşte

Fără nicio adresă,
Râde de căţeii din lesă,

Îşi bate joc de cei cu zgardă,
Nu-i e teamă c-o să se piardă,

Nu se gândeşte la mâine, la ieri,
Nici că-i pasă de hingheri,

Rabdă de căldură şi frig,
Nu poartă–n coadă covrig,

E liber şi fără stăpân,
Se ţine după câte-un bătrân,

Se zbenguie cu câte-un copil,
E bun, simpatic, agil,

E tandru, duios, sufletist,
Când prea vesel, când trist,

Când şui, când gură-cască,
Nu ştie să urască.

Uneori e sătul, alteori e flămând,
Face tot ce-i trece prin gând,

Sperie vrăbiile de pe maidan,
Se dă de-a dura, se joacă, e năzdrăvan,

Se împrieteneşte cu oricine,
Se simte oriunde bine,

Ştie să latre în rime,
Nu depinde de nime,

Nu speră şi nu regretă nimic,
Orice-ar face e fericit.

Iar distracţia lui din toate amiezele
E războiul cu maidanezele.

de Magda Isanos

Mă scald în zi ca un copil în rîu.
N-am ieri, nici mîne, și voiasă-n uliți
privesc cum trece soarele cu suliți,
și mă gîndesc la vară și la grîu.

Voi scrie despre-acea necruțătoare
Bucurie de-a fi tînăr sub soare;
cu fruntea lîngă cer voi scrie despre viață.
Tu sărută-mi cartea, dimineață...

Fereastra se umple de-amurg și-ngîndurată
se uită la mine cum mă bucur și cred –
ca și cînd eu am scornit grădina-ntomnată,
și stelele nalte, și coarnele scunde de ied...