|
de George Coşbuc
Iarna-i un vestit dulgher, Că ea poate, când voieşte, Peste râuri pod să puie Fără lemne şi fără cuie, Fără nici un pic de fier; Şi găteşte-aşa deodată, Pod întreg, dintr-o bucată. Iarna-i meşter iscusit, Că pe deal şi pe câmpie Ţese-o pânză minunată, Fără iţe, fără spată, Fără fir de tort urzit. Şi din drăgălaşa-i pânză Dă şi vântului să vânză. Iarna-i grădinar, când vrea Pune albe flori la geamuri, Fără frunze şi cotoare, Fără chiar să aibă soare, Numai cum le ştie ea. Mie-mi plac, că sunt de gheaţă, Dar când sufli, pier din faţă.
0 Comments
de Alexandru Macedonski
Aş vrea odată iubita-mi ţară Să se ridice din somnul său Şi cu glas tare să strige: Piară Al României oricare rău! Aş vrea dreptatea să renvieze, Să renflorească p-acest pământ, Şi tot românul ca să lucreze Pentru al ţărei falnic avânt! Aş vrea ca fala şi fericirea Să mai umbrească patria mea! Şi-n orice inimi să văd unirea!… Iacă, o! Doamne, iacă ce-aş vrea. Aş vrea tiranii să nu mai fie!… Ei să dispară ca fumu-n vânt! Sau ca nisipul în vijelie, Zvârlit în haos dupe pământ! Aş vrea poporul să fie rege… Rege odată bietul popor!… Ca-n lanţuri grele să nu-l mai lege Autocratul asupritor. Aş vrea să moară aceia care Pentru monedă patria-şi vând! Să moară-n chinuri de remustrare, Numai mustrarea să aibă-n gând! Aş vrea virtutea să triumfeze, Viciul să piară de noi zdrobit! Şi România să prospereze, Să se înalţe neamu-mi iubit! Aş vrea iubirea să predomnească, Să nu mai fie ură-între noi! Numele ţării să strălucească! Ţara să scape de sub nevoi! Aş vrea, o! Doamne, să văd poporul Zdrobind p-aceia ce-l asupresc… Să văd acvila că-şi reia zborul Falnic cu neamul cel românesc! de Mihai Eminescu
Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină, Dându-şi şi trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roşii Peste unda fermecată. Ca să văd-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri. Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. Ea se uită… Păru-i galben Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaştri Toate basmele se-adună. de George Bacovia
Şi toamna, şi iarna Coboară-amândouă; Şi plouă, şi ninge, - Şi ninge, şi plouă. Şi noaptea se lasă Murdară şi goală; Şi galbeni trec bolnavi Copii de la şcoală. Şi-s umezi păreţii Şi-un frig mă cuprinde – Cu cei din morminte Un gând mă deprinde… Şi toamna şi iarna Coboară-amândouă; Şi plouă, şi ninge, - Şi ninge, şi plouă. |
Arhiva
December 2024
Autori
All
|
RSS Feed
