​de Şt. O. Iosif

Înfloresc grădinile ,
Ceru-i ca oglinda;
Prin livezi albinele
Şi-au pornit colinda…

Cântă ciocârliile
Imn de veselie;
Fluturii cu miile
Joacă pe câmpie.

Joacă fete şi băieţi
Hora-n bătătură –
Ah, de ce n-am zece  vieţi 
Să te cânt, Natură!

de Elena Farago

Noi suntem doi fraţi, în casă,
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iat când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama noastre coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi…

Şi nici un sărac nu pleacă
Până când nu-i dăm ceva
Căci ea vrea ca să ne facă
Oameni buni şi drepţi ca ea.

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
­ Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!...

de Lucian Blaga

În azur se simt întoarceri.
Vânăt fum de vreascuri  ude
S-a întins în tot oraşul.
Undeva un zbor  s-aude .

Sus cocorii desfăşoară
Ieroglife din Egipet.
Dacă tâlcul l-am pricepe
Inima ar da un ţipăt.
​
În copaci, prin vechi coronae,
Seve urcă în artere:
S-ar părea că-n ţevi de orgă
Suie slavă de-nviere.

Muguri fragezi sfarmă scoarţa,
Solzi şi platoşe, găoace.
Grav, miracolul ne miră
Cum începe, cum se face.

Fiece sămânţă-nalţă
De pe un mormânt o piatră.
Suferinţa are-un cântec
Şi nădejdea are-o vatră.

de Elena Farago

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop-ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă “cuciu şchiop”.

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dare eu
Nu pot alerga ca dînşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă 
La copiii de pe ddrum!...

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-aşchiopat pe mine,
Şi nu-I pot iubi de fel…

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc o dată
De picior, să mă răzbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.