|
de Alexandru Macedonski
În mintea omului rămâne Tabloul fericirii stinse... Astfel tresar şi-n al meu suflet Reamintirile întinse; Aci revad o albă casă... O horă, fete, fluturi, salbe, Frunzişuri vii şi flori pe câmpuri Şi porumbei cu aripi albe! Aci mă văd pe alte ţărmuri Pribeag prin ţările străine, Pe margine de-albastre lacuri Cu negre stânci şi vechi ruine! Aci revăd, revăd un tânăr... La braţ el poartă o femeie... Le bate inima-n unire Şi află-a raiurilor cheie! Pădurea-n umbră le-nfăşoară Amorul lor ca un tezaur Şi soarele prin frunze-apune În fundul unui cer de aur! Dar, Doamne, pentru ce pe lume Când verşi atâta fericire Ne-o iei îndată ce ne-ai dat-o Şi-abia ne laşi o suvenire?
0 Comments
de Lucian Blaga
Caută cineva în nori de zi deodată cu zorile. Cine-o fi? Cântă cineva ’n văzduh. E o pasăre? E duh? Numai el o fi, numai el: pământeanul puţintel cu trupul ca bucatele mult lăudatele, cu glasul ca seninul cu sânge ca aminul. Numai el poate fi: Hristosul păsăresc! Cel ce ‘n fiecare zi se ‘nalţă odată, biruitor fără fier, din holdă la cer, şi descântă păcatele peste toate satele. de Virgil Carianopol
Din nou începe noaptea să scoată şi să pună Pe drumuri, pe sub arbori, bătute-n vergi de soi, Acele scoarţe sfinte de umbre şi lumină, Cu-o dungă de la lună şi alta de la noi. Se umple iar pământul de farmec şi culoare, Pe orişice potecă, pe orice drum porneşti, E iarăşi plină ţara de scoarţe şi covoare, Velinţe, lăicere şi-adîncuri româneşti. Ieşiţi din case, oameni, şi strîngeţi de pe drumuri Minunile-acestea de lună şi pămînt Şi-mpodobiţi cu ele castelele din inimi, În care vor rămîne deapururea cum sînt. Atunci cînd vă veţi duce în orice părţi de lume, La ora cînd tristeţea sau dorurile cresc, S-aveţi acolo-n inimi cu voi întotdeauna Un colţ cu nestemate din raiul românesc. de Vasile Alecsandri
Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie. Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori? Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. Verginile în apă intrat-au cu sfială, Ş-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală, Şoptind, privind în undă albastrul cer senin, Umplând cu flori de nufăr cămeşa de la sân. O rază aurie prin stuhul de pătrunde Şi gingaş luminează în cuibul ce le-ascunde Comori de tinereţe, comori de fericiri, Încântătoare forme de albe năluciri. Priviţi! cetatea verde se mişcă, se deschide. O mândră copiliţă apare, iese, râde Şi lunecă… Deodată, rotunzi şi albiori, Apar la foc de soare doi nufări plutitori. |
Arhiva
June 2020
Autori
All
|
RSS Feed
